Saptamana trecuta scriam ca miza ordonantei si a legii privind lustratia este de fapt eliminarea lui Traian Basescu. Prin imposibilitatea ca acesta sa candideze pentru un al doilea mandat la Presedintie, daca se dovedeste ca a fost colaborator al Sec
Saptamana trecuta scriam ca miza ordonantei si a legii privind lustratia este de fapt eliminarea lui Traian Basescu. Prin imposibilitatea ca acesta sa candideze pentru un al doilea mandat la Presedintie, daca se dovedeste ca a fost colaborator al Securitatii. Apoi spuneam ca relatia PNL-PD este una definitiv compromisa.
Ce s-a intamplat la nominalizarea si votarea noului colegiu al CNSAS a confirmat, din pacate, cele scrise. Si ca nu mai e loc de intors. Alianta Dreptate si Adevar mai exista doar cu numele. Opiniile liberalilor si democratilor nu sunt doar divergente. S-a ajuns chiar la dusmanii personale, declaratii belicoase si atacuri reciproce prin mass-media. Pe cine mai pot minti liderii D.A. ca alianta lor e functionala? Este o casnicie epuizata, care merge in virtutea inertiei, impinsa de pe o zi pe alta doar de interesul mentinerii la putere, de acces la bani si influenta.
Fosta guvernare PSD avea rezultate economice relativ bune, dar o imagine catastrofala si un indice ridicat de coruptie. Alianta D.A. are inca o imagine buna, presedintele Basescu este popular, dar rezultatele guvernarii sunt evident foarte slabe. A mai scazut coruptia, desi exista suficiente informatii despre afaceri suspecte facute de liberali si democrati. Rezerva lor de imagine pozitiva le permite sa bage mana in borcan. Dar perspectivele nu sunt deloc imbucuratoare. Factura de gaz, neindexarea pensiilor si costul intretinerii nu-i vor putea evita. Scadenta vine, cu atat mai mult, cu cat scandalurile se tin lant in interiorul Aliantei. Consecinta e vizibila. Cresterea in sondaje a Partidului Romania Mare, a liderului ei, Corneliu Vadim Tudor, sporirea numarului de nemultumiti si nehotarati. Nu cred ca intrarea Romaniei in UE la 1 ianuarie 2007 ii va salva pe actualii guvernanti. Intrarea in NATO nu a salvat PSD-ul, nici pe Nastase. Vom repeta in 2008 scenariul din 2000?
Un lucru e clar: Basescu nu renunta. Chiar daca morisca liberala, starnita din pupa de primul marinar al tarii, a inceput operatiunea de tocare a sefului statului. Liberalii spera ca prin promovarea Legii lustratiei, a Ordonantei CNSAS si a lui Ticu Dumitrescu vor putea gasi bomba in arhivele Securitatii.
Umbla deja zvonuri privind o procedura de suspendare a presedintelui, daca se va dovedi ca a facut politie politica. Cu un liberal, apropiat al lui Tariceanu in fruntea Camerei Deputatilor, zvonurile parca prind contur. Mai ales dupa uriasul scandal de la CNSAS, care a rupt definitiv Alianta D.A. O sa-l regrete Basescu pe Nastase in fruntea Camerei?
Se vorbeste despre faptul ca aripa reformatoare din PSD, care il sustinuse initial pe Ticu Dumitrescu la sefia CNSAS, a pierdut in fata echipei lui Ion Iliescu. Care ar fi batut palma, via Beijing, cu Partidul Democrat. Implicit cu Traian Basescu. Si cu viitorul partid prezidential. Acela pentru care lucreaza deja Ioan Talpes.
Probabil Traian Basescu vrea serviciile secrete de partea sa pentru a nu ajunge si el in postura lui Emil Constantinescu. Care s-a opus violent urmasilor Securitatii din servicii, politica si afaceri. Si a sfarsit invins de acestia. Basescu e altcumva. Prefera sa bata palma cu sistemul pentru a supravietui politic. Chiar daca asta ar insemna si destramarea Aliantei D.A. Care este singura consecinta logica a celor doua scandaluri privind securitatea nationala: pachetul de legi si problema CNSAS. Vom afla curand, intr-un breaking news la Antena 3, ca Alianta s-a sinucis.
Si ne vom intreba cu totii, ca si in cazul nefericitului cotizant de bani negri si portocalii Florian Anghelescu: cine i-a pus streangul de gat Aliantei? PD va spune ca nu e nici o suspiciune, PNL va vorbi despre Traian Basescu, serviciile secrete si mana lunga a Securitatii.
Doar popii falsi de la inmormantarea Aliantei vor baga plicul in sutana, multumind Domnului prin deja consacratul salut duhovnicesc: ""Sa traiti bine!""


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.