Politica ne omoara!Saraci, la Balul de Cristal

Randurile de mai jos reprezinta un mic capitol din cartea "Cinci ani la Cotroceni", pe care am scris-o in 1996-97 si am publicat-o in 1998 la Editura "Evenimentul Romanesc". Ii las pe cititori sa aprecieze daca cele scrise (si multe alte pasaje din carte) nu sunt destul de clare pentru a demonstra ca multe din bolile de care sufera si azi PSD (sau, mai bine zis, o buna parte a liderilor sai) erau suficient de vizibile si in urma cu 10-12 ani. Chiar nu s-ar fi gasit leac pentru vindecarea lor?
*****
Mai de curand, in primavara lui 1997, cand in PDSR se conturase deja un grup care cerea insistent o analiza a cauzelor care au dus la pierderea alegerilor, Adrian Nastase a admis ca participarea sa la Balul de Cristal a fost o greseala, chiar daca i-a gasit si o scuza: "Trebuia sa ne comportam ca niste superamericani". Pentru a feri, probabil, PDSR de acuzatia de neo-cripto-comunism!
Gestul lui Adrian Nastase era o simpla fandare, chiar daca eleganta. El deplasa, astfel, spre o zona minora o tema a disputelor din PDSR. Comportamentul lui Adrian Nastase era poate adecvat pentru mediile americane si pentru electoratul de acolo. In nici un caz pentru cel din Romania. Mai ales ca astfel se consolida imaginea profund daunatoare pentru PDSR, de partid al invartitilor, al proaspat imbogatitilor.
Dar si ceea ce trecea sub tacere Adrian Nastase avea noima, dar numai pentru initiati. Pentru ca cei care s-au pronuntat impotriva comportamentului sfidator al stalpilor Puterii au fost ziaristii, inainte de toate, Dan Martian, subsemnatul, lideri locali si, nu o data, chiar presedintele Iliescu. Dar cel care fusese socotit de Ion Iliescu ca fiind cel mai bun pentru postul de prim-vicepresedinte avea tot interesul sa bagatelizeze tentativele mele, repetate si sustinute, de a determina primenirea imaginii partidului. Desi, trebuie sa o spun, am avut mereu impresia ca sunt in rolul unui mediator si neplatit, si neluat in seama, chiar cand eram, asa cum se intampla de cele mai multe ori, aprobat. Dar numai de forma.
Intr-o mai veche emisiune de divertisment, probabil uitata, din 1993, difuzata de TVR 2 de Sfantul Nicolae, m-am apucat sa iau in raspar falsitatea si ciocoismul unor demnitari.
M-am referit atunci, dar si cu alte prilejuri, la Balul de Cristal al Cristinei Valmy, o distinsa doamna cu care nu am nimic de impartit. E treaba domniei-sale sa organizeze reuniuni mondene. Iar daca ele sunt caritabile, cu atat mai bine. Ceea ce am dezaprobat a fost mediatizarea excesiva a prezentei la bal a sotilor Nastase. Acolo unde tacamul face cat trei salarii medii e locul lui Viorel Catarama. Dar Oliviu Gherman nu are ce cauta acolo, cata vreme partidul pe care il prezideaza a castigat alegerile, pe cele din 1992, fireste, promitand protectie sociala, nu chermeze de salon.
Eu vedeam, asadar, in prezenta liderilor social-democrati la Balul de Cristal nu atat o reuniune mondena, cat un simbol, unul al rupturii dintre omul politic aflat la putere si electoratul partidului sau. Si tare ma tem, nu pentru mine, ca Adrian Nastase nu a inteles decat foarte tarziu acest lucru. Dovada, chiar modul in care a dat sa-si bagatelizeze "greseala", cu o butada, recunosc, bine adusa din condei.
Am, din pacate, si iarasi nu pentru mine, destule semne ca asemenea greseli s-au tot produs si reprodus. Imi aduc aminte, bunaoara, ca in plina campanie electorala s-a confectionat in laboratoarele PDSR un clip publicitar despre crestinul Adrian Nastase. Dupa destule insistente, am reusit sa-l opresc.
Aveam eu ce aveam cu Adrian Nastase, cum a incercat prim-vicepresedintele PDSR sa sugereze, tocmai pentu a muta discutia de pe planul mai larg al ideii pe cel marunt al rafuielilor de orgolii? Nicidecum! Iar relatarea care urmeaza va explica de ce.
Clipul cu pricina voia sa-l infatiseze pe presedintele executiv al PDSR intr-un moment de piosenie: intr-o bisericuta, impreuna cu familia. La obisnuita slujba duminicala, sugera textul care insotea imaginile.
Dar acestea ne aratau mai degraba o destindere sportiva. Adrian Nastase in pantaloni reiati si geaca, frumoasa si distinsa lui sotie, Dana, tot asa. Insasi vestimentatia lor trada necunoasterea perceptiei populare.
Duminica, inainte de a merge la biserica, omul de la tara se primeneste. Cel putin in Ardealul copilariei mele, dar probabil pretutindeni in tara. Isi pune camasa alba, tivita eventual cu broderie neagra, o fundita in loc de cravata. Femeia lui, maritata fiind, isi pune o naframa, o broboada, o funda macar. Isi acopera capul cu ceva. Pe Dana Nastase, asa cum era, numai pentru pantalonii "diavolesti" si capul descoperit ar fi afurisit-o pana si popa de la Biserica Bucur, probabil ceva mai ingaduitor cu naravurile orasenesti decat un preot de tara.
Daca nu cunosti perceptia populara, care este, vrem-nu-vrem, si una electorala, este mai bine sa eviti un subiect, decat sa lansezi un fals, pentru ca el va fi negresit observat si taxat, fie si inconstient.
Ar fi poate nedrept sa fac din asemenea greseli, dupa cum se vede repetate, un caz Adrian Nastase. Caci principala lui vina nu este ca le-a comis pe acestea, ci ca a contribuit, cu pilda, incurajarea sau poate numai ingaduinta sa, la extinderea acestui comportament ce aparea ca fiind sfidator, arogant, de dispret fata de mentalitatea omului cotidian. Iar daca Nastase estompa aceasta perceptie prin inteligenta si cultura vizibil superioare fata de ceilalti lideri PDSR, altii - multi trepadusi locali sau de la centru, imitatii nereusite de oameni politici - intensificau aceasta perceptie si prin ceea ce omul simplu numeste sec, dar expresiv, fudul.
P.S. Se aude ca in PSD a inceput o anumita "curatenie". Dar, stupoare, nu a celor suspectati de coruptie, rapturi si jafuri din banul public, pe inavutiri cum nici in povesti nu intalnesti. Nu a celor cu imaginea sifonata rau si cu credibilitatea pierduta. Nu! Pe acestia, nici Mircea Geoana, nici Ion Iliescu nu-i nominalizeaza. Criteriul indepartarii din PSD e altul: o anume apropiere de Adrian Nastase si anume pozitii, altele decat cele ale actualei conduceri sustinute in public. Daca pe acest criteriu se va face reforma in PSD, atunci cred ca, in curand, vom putea spune, cu regrete sincere sau doar simulate: fie-i tarana usoara!
Ma intreb si ii intreb si pe Ioan Rus de la Cluj (nu de la Alba, Doamne fereste si apara!) si pe colegii lui intru crez daca n-ar fi cazul sa se cante din nou: Treceti batalioane romane Carpatii?! Dar, acum, in sens invers. Dinspre Ardeal inspre Vechiul Regat.

---

Despre autor: