"Aceasta lege este imorala si inoportuna, pentru ca prevede pensii de la 20 pana la 60 de milioane de lei pentru parlamentari, in vreme ce pensia medie in Romania este de 3 milioane de lei", a spus Emil Boc. Prin urmare, PD va solicita Guvernului sa suspende temporar, prin ordonanta de urgenta, aplicarea Legii statutului parlamentarilor, imediat ce actul normativ va intra in vigoare.
In plus, liderul democrat a explicat ca partidul sau va pregati o noua lege care sa elimine din statut pensiile si indemnizatiile de somaj acordate senatorilor si deputatilor. Proiectul de lege privind statutul parlamentarilor a fost discutat de doua ori in plenul celor doua Camere. Si de fiecare data, el a trecut cu vot unanim al senatorilor si deputatilor. La momentul respectiv, reprezentantii PD si-au dat acordul pentru toate privilegiile pe care acum liderul lor le contesta.
Acum, proiectul ajunge pentru a treia oara in Parlament, dar nici de aceasta data nu vor fi facute modificari importante. Practic, Legea statutului senatorilor si deputatilor va fi publicata in Monitorul Oficial in forma actuala, adica privilegiile vor fi pastrate. O solutie pentru ca legea sa nu fie pusa in aplicare ar fi cea indicata de Emil Boc. Ca Guvernul sa dea o ordonanta de urgenta prin care sa ceara suspendarea temporara a legii respective. Aceasta varianta ar arata insa ca Executivul intervine in activitatea Parlamentului, for superior, in fata caruia, teoretic, raspunde.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro