Cand jucam impotriva ""greilor"" Europei ne e teama de arbitraje care ne-ar putea dezavantaja in favoarea celor cu bani mai multi. Cand jucam intre noi, ne e teama de noi insine. De fapt, aparent bizar, teama a fost o idee centrala a stirilor despre dubla mansa Steaua - Rapid. Frica de posibile violente intre galerii, frica de incitarile patronatelor, frica de scandari rasiste venind inclusiv dinspre ""dinamovisti provocatori""...
In multe tari europene, stadioanele sunt spatiul in care se exprima adeseori un huliganism exilat din mai toate celelalte zone ale societatii. In Romania insa trebuie sa constatam ca escaladarea violentei din stadioane nu e decat o parte a unui val general de ""huligansim"", fizic sau verbal, care patrunde peste tot. Uneori, ceea ce vedem e comic, alteori e extrem de tragic, dar spectacolul general al violentei care ne inconjoara trebuie studiat ca fenomen ce exprima o criza profunda si refuzul unor valori.
Parlamentarii se imbrancesc pentru un proiect de lege, politicieni si oameni de afaceri se bat si se injura in capitala unui judet de munte pentru posturi in camera locala de comert, elevii unui liceu cu traditie incep sa se sinucida organizat, directorul unei institutii importante e injunghiat in birou, personalitati publice inventariaza iresponsabil sexualitatea, moralitatea sau etnia altor personalitati in vreme ce, pe stadioane, galeriile sunt, etapa cu etapa, tot mai violente. N-ar fi nici drept si nici util sa analizam violenta privind numai spre tribune si peluze. Marele meci se desfasoara peste tot, inclusiv in traficul auto, acolo unde soferii mai slabi risca din ce in ce mai mult sa fie batuti cu manivela de soferi mai puternici, pentru orice greseala reala sau inchipuita.
Exista multi nervi, pentru ca exista multa frustrare si multa dezordine. Orice principiu e repus in discutie, orice valoare poate fi pusa sub semnul intrebarii, justitia insasi e doar un spectacol in care, iata, magistratii au ajuns sa-si dea in judecata ministerul pentru discriminari, dupa ce l-au parat pe presedinte pentru incalcarea Constitutiei. Tot ce ne inconjoara seamana ingrijorator de mult cu atmosfera insurectionala din 1990, cand ofiterii faceau greva si soldatii veneau la Bucuresti sa protesteze in fata guvernului, pentru ca nu primeau solda sau supa. Nu trebuia sa ajungem iarasi aici, nu trebuia sa ne invartim in cerc, Romania de la portile Uniunii Europene ar fi trebuit sa fie o tara in evolutie, nu in revolutie.
Din pacate, oricat am roti privirea, nu putem vedea institutia stabilizatoare, capabila sa ofere un model, capabila sa impuna masuri impotriva huliganismului ca atmosfera nationala. Chiar in varful statului, presedintele ne indeamna sa nu respectam scoala, judecatorii sau ziaristii, spune ca biserica e ca CFR-ul si face politica in carciumi, unde lanseaza, la ceasuri tarzii, cugetari pornografice despre marea politica mondiala.
De fapt, cele doua echipe romanesti din sferturile UEFA sunt o performanta si ar trebui sa fie un moment de sarbatoare. Dar atmosfera din jurul lor a fost mereu tensionata si sumbra. Mai stim sa avem sarbatori? Si cu prilejul celei nationale ne separam in Putere si Opozitie si sarbatorim fiecare in cartierul nostru si impotriva tuturor.