Intrunit in sedinta extraordinara, Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii a decis: noul sef al institutiei este Cornel Turianu.
Toata lumea il dadea drept castigator pe Constantin Ticu Dumitrescu.
Rezultatul votului a fost, din acest punct de vedere, o surpriza.
Nu insa o surpriza in planul simplei confruntari pentru o sefie. E o surpriza in plan politic. O uriasa surpriza.
Si iata de ce.
Monitorul oficial nr. 182 din 26 februarie 2006 a publicat Ordonanta de urgenta nr. 16 din 22 februarie 2006. Expunerea de motive nu atrage cu nimic atentia. Guvernul Tariceanu sustine ca dificultatile aparute in aplicarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii ca politie politica, dificultati avandu-si cauza in interpretarile neunitare, reclama modificari si completari ale legii intitulate si Legea Ticu Dumitrescu.
Aparent, nimic deosebit.
Votata in 1999, pe vremea regimului Constantinescu, Legea deconspirarii Securitatii si-a evidentiat de-a lungul timpului multe slabiciuni. Slabiciuni care si-au avut cauza nu numai in ceea ce s-a numit ciuntirea de catre Parlament a proiectului initial, dar si in fatala discrepanta dintre legea de pe hartie si legea din realitate, discrepanta de lunga traditie in societatea romaneasca. Ordonanta de urgenta lasa impresia unor masuri urgente, necesare, pentru perfectionarea Legii.
Cine a citit Ordonanta de urgenta cu atentie, dar mai ales cu un ochi priceput la nuante, a ramas surprins de unele prevederi prin care acuzatia de politie politica putea sa fie extinsa si la personalitati ale vietii noastre publice trecute pana acum cu brio prin examenul CNSAS. Astfel, potrivit articolului 2, in randul persoanelor despre a caror apartenenta la politia politica simpli cetateni, jurnalistii, partidele politice si organizatiile nonguvernamentale aveau dreptul de a cere informatii de la CNSAS se extinde si la alte unsprezece categorii, cum ar fi, de exemplu: sefii serviciilor secrete, ai politiei, procurorii, avocatii si notarii publici, personalul diplomatic si consular, actionarii, membrii conducerilor de radio si televiziune private, ale ziarelor, analistii politici, comandantii de unitati din Armata. Mult mai important, Ordonanta de urgenta largeste in chip extraordinar posibilitatea ca o persoana sa poata fi catalogata de catre CNSAS drept colaborator al politiei politice comuniste. Astfel, potrivit articolului 5, paragraful 3:
""Este colaborator al politiei politice, in sensul prezentei legi, persoana care a furnizat sau a inlesnit transmiterea de informatii, indiferent sub ce forma precum note si rapoarte scrise, relatari verbale consemnate de lucratorii operativi, prin care se denuntau activitatile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natura sa aduca atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului"".
Legea din 1999 stabilea drept criteriu de apreciere a ipostazei de colaborator al politiei politice comuniste angajamentul scris. Ordonanta de urgenta da o flexibilitate nebanuita acestor criterii. Si cum doar CNSAS se poate pronunta daca o persoana a fost sau nu colaborator al politiei politice, functia de presedinte apare ca vitala in folosirea CNSAS drept instrument de rafuiala politica. O victima a acestei rafuieli putea fi, in orice moment, Traian Basescu, cel care a recunoscut ca a dat rapoarte Securitatii in calitate de comandant de nava. Potrivit Ordonantei de Urgenta, persoanele deja alese in demnitati, de la parlamentari pana la presedinte, sunt obligate sa completeze o noua declaratie prin care sa spuna ca a fost sau nu colaborator al politiei politice. Tinand cont, desigur, de noile criterii, introduse prin articolul 5. Dat fiind ca Ordonanta se aplica, multi parlamentari au trecut deja la completarea declaratiei. Declaratiile vor fi verificate de catre CNSAS, care se poate pronunta daca persoana a facut sau nu politie politica. Avand in vedere extinderea sferei conceptului de colaborator al politiei secrete, se poate intampla ca un demnitar sa scrie in declaratie ca n-a fost colaborator al politiei politice, stiind ca n-are angajament, iar CNSAS sa-l declare colaborator plecand de la rapoartele ofiterilor de securitate. Asta ar insemna si riscul acuzatiei de fals in declaratii. Printre acesti demnitari s-ar putea numara si presedintele Traian Basescu.
Mai e nevoie sa precizam, in aceste conditii, conditii, ca alegerea lui Cornel Turianu in functia de presedinte al CNSAS, si nu a lui Constantin Ticu Dumitrescu, n-a fost rezultatul unei simple batalii intre persoane, ci a unui razboi crancen intre Palate?