Pragul de detinere la Societatile de Investitii Financiare (SIF) reprezinta din nou motiv de controversa pe scena financiara si politica a tarii. Dupa ce la jumatatea anului trecut, in urma unei campanii intense derulata de cotidianul ZIUA, Guvernul a decis majorarea pragului de la 0,1% la 1% din actiunile SIF, presedintii celor cinci societati au inceput sa faca presiuni pe toate fronturile pentru a pastra controlul in aceste fonduri primite "cadou" in momentul infiintarii lor, in urma cu zece ani. Potrivit unor date din piata, negocierile privind pragul de detinere la SIF s-au derulat in paralel cu privatizarea Bancii Comerciale Romane (BCR), la care cele cinci societati detin impreuna peste 30% din actiuni. Castigatorul licitatiei pentru BCR, banca austriaca Erste Bank, a solicitat autoritatilor modificarea statutului BCR, care prevede ca deciziile majore in cadrul bancii se adopta cu 75% din voturi. Banca austriaca a cumparat aproape 62% din actiunile BCR si a cerut eliminarea pragului de 75% pentru a detine controlul total BCR. Astfel, SIF-urile, coordonate de presedintele SIF Transilvania, Mihai Fercala, au fost de acord sa aprobe modificarea statutului si, implicit, sa renunte la dreptul de a-si impune punctul de vedere in ceea ce priveste deciziile la BCR, si in schimb au obtinut promisiunea ca pragul de detinere de 1% se va extinde de la o singura persoana la grupul impreuna cu care aceasta actioneaza in mod concertat.
Prin largirea gradului de cuprindere a pragului de detinere, presedintii SIF isi maresc sansele ca, printr-o dispersie mai mare a actionariatului, sa-si mentina functiile si, implicit, controlul asupra unor afaceri de sute de milioane de euro. Insa Ordonanta prin care a fost majorat pragul de detinere la SIF a intrat in vigoare la jumatatea anului trecut si a atras o serie de fonduri de investitii straine care au cumparat actiuni SIF in mod concertat, legislatia din tarile de provenienta permitand acest lucru cu conditia ca investitiile sa fie declarate. Aceste fonduri, care de multe ori au partial actionariat comun se vad acum fortate, printr-o decizie ilegala, care incalca flagrant dreptul la proprietate, sa-si vanda actiunile cumparate legal.
In disputa legata de SIF-uri s-a implicat, in urma cu cateva saptamani, si presedintele Traian Basescu care, in referirile sale la grupurile de interese din economie, a implicat si investitorii la cele cinci societati de investitii financiare. "Este o formidabila batalie, si daca pana acum am evitat sa folosesc termenul de grupari de tip mafiot, acum nu voi mai evita cuvantul. Veti vedea trusturi de presa care se bat cu alte trusturi de presa, pentru ca in spatele lor se afla niste patroni care ori apara Rafo, ori apara Rompetrol, ori apara ilegalitatile de la FNI, ori apara sau pun sub mantia nestiintei actiunile viguroase de a pune mana pe cat mai multe SIF-uri, ori aflam ca vrem sa participam la privatizarea CEC, pentru ca tot controlam niste SIF-uri, si multi dintre voi stiu bine despre ce vorbesc", a declarat Basescu cu ocazia prezentarii bilantului pe anul trecut al Ministerului Administratiei si Internelor. Pornind de la aceasta declaratie, care a creat confuzie in mediul financiar, Comisia Buget, Finante, Banci din Camera Deputatilor a decis modificarea Ordonantei privind pragul de detinere la SIF-uri. Potrivit brokerilor, fortarea investitorilor sa-si vanda actiunile ar putea cauza caderi semnificative ale actiunilor celor cinci SIF la Bursa, ceea ce ar aduce prejudicii tuturor actionarilor. (L.I.)
Regii SIF-urilor tin cu dintii de tron
Timp de aproape zece ani, presedintii numiti ai celor cinci societati de investitii financiare au "domnit" peste averile a peste noua milioane de actionari fara ca majoritatea dintre acestia sa aiba posibilitatea sa participe la adoptarea deciziilor privind managementul fodului. Acest drept le-a fost oferit prin introducerea in statutul fiecarui SIF a prevederii potrivit careia un actionar nu poate detine mai mult de 0,1% din capitalul societatii. Decizia de schimbare a conducerii societatii sau de modificare a statutului nu se putea adopta decat cu 50% plus un vot, insa organizarea unei Adunari Generale Extraordinare a Actionarilor era, practic, imposibil de convocat avand in vedere dispersia foarte mare a actionariatului. Astfel, invocand lipsa de cvorum, presedintii celor cinci SIF-uri au actionat fara sa tina cont de marea parte a actionarilor. Majorarea pragului de detinere la SIF a fost introdusa, initial, in proiectul de lege a pietei de capital. Insa Legea 297/2004 privind piata de capital a fost adoptata fara sa contina aceasta prevedere. Dupa presiuni atat din partea pietei financiare cat si din partea mass-media, cotidianul ZIUA deruland o adevarata campanie pe aceasta tema, Guvernul a decis sa emita o Ordonanta prin care sa impuna majorarea pragului de detinere la SIF de la 0,1% la 1%. Ordonanta 41/2005 a fost adoptata in luna iulie 2005 si a intrat in vigoare la inceputul lunii august 2005 si prevede ca "orice persoana poate dobandi cu orice titlu sau poate detine actiuni emise de catre societatile de investitii financiare rezultate din transformarea fondurilor proprietatii private, pana in limita de 1% din capitalul social al societatilor de investitii financiare". Insa, la inceputul acestei luni, membrii Comisiei Buget, Finante, Banci din Camera Deputatilor au adus un amendament proiectului de lege de aprobare a ordonantei, care prevede ca detinerea de maxim 1% include atat actiunile unei persoane cat si pe cele ale grupului cu care aceasta actioneaza in mod concertat. Deputatii au propus acest amendament "pentru a se evita preluarea controlului de catre o persoana fizica sau un grup care actioneaza in mod concertat asupra societatilor de investitii financiare", se arata in motivarea amendamentelor propuse de deputati. La vot a fost inregistrata o singura abtinere, cea a Gratielei Iordache, toti ceilalti prezenti votand pentru. "Consider ca orice decizie a unui parlamentar trebuie sa serveasca interesul public. In cazul de fata, interesul public il reprezinta protectia investitorilor, implicit a celor numiti "cuponari" si dezvoltarea pietei de capital. Decizia luata astazi (n.r. - 2 martie) raspunde acestor doua deziderate. Abtinerea mea s-a datorat unui conflict de interese de ordin moral si nu legal, datorat faptului ca sunt directorul Asociatiei Actionarilor din Romania, unde membrii cosiliului director sunt reprezentanti ai SIF-urilor. Mi-as dori ca si plenul Camerei sa aiba in vedere interesul investitorilor si al pietei de capital atunci cand acest act normativ va intra in dezbatere", a explicat Gratiela Iordache.
CNVM a propus, dar nu este de acord
Propunerea de modificare a avut la baza un punct de vedere transmis de CNVM catre Camera Deputatilor. "Am propus modificarea legii datorita semnalului de alarma tras de presedintele Basescu la discursul de la Ministerul Administratiei si Internelor. Era cunoscut ca exista grupuri de investitori care controleaza pachete din SIF-uri, dar noi nu avem nicio dovada. Probabil ca presedintele detine mai multe informatii decat noi", a declarat recent Gabriela Anghelache, presedintele CNVM. Principala modificare adusa legii de aprobare a ordonantei Guvernului privind pragul de detinere la SIF-uri este faptul ca pragul maxim de 1% se refera la grupurile de investitori care actioneaza in mod concertat si nu la investitorii individuali, asa cum era prevazut in ordonanta Guvernului. Anghelache a mai spus ca daca legea va fi aprobata in forma actuala, CNVM urmeaza sa infiinteze un registru cu persoanele care actioneaza in mod concertat, pe baza declaratiilor acestora, insa CNVM nu va putea sa verifice daca exista si alte grupuri decat cele declarate.
O alta modificare adusa proiectului de lege mai prevede ca grupurile de actionari care actioneaza in mod concertat si detin peste 1% dintr-un SIF trebuie sa vanda in termen de trei luni actiunile astfel incat sa se limiteze la acest 1%. Anghelache a spus ca aceasta propunere nu a venit de la CNVM. "Eu nu sunt de acord sa ii obligam sa vanda pe cei care detin mai mult de 1%. Eu as propune mai degraba limitarea dreptului de vot pentru actiunile care depasesc acest procent", a spus seful CNVM. Reglementarile Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare stabilesc ca persoanele care actioneaza in mod concertat sunt cele legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a realiza o politica comuna in legatura cu un emitent.
Vosganian: Cautam o formula care sa evite obligativitatea vanzarii
La randul sau, presedintele Comisiei Buget, Finante, Banci din Senat, ne-a declarat ca in coalitia de guvernare se cauta o formula care sa evite obligativitatea vanzarii pentru cei care au cumparat actiuni in baza Ordonantei 41 si depasesc pragul de 1% concertat. "O solutie ar fi majorarea pragului de detinere la 5% pentru grupurile care actioneaza in mod concertat si alta solutie se refera la limitarea dreptului de vot la 1%, insa eliminarea unui prag maxim de detinere ca investitie", a precizat senatorul Vosganian.
Intr-un comunicat de presa dat publicitatii de Asociatia Nationala a Societatilor de Valori Mobiliare (ANSVM), dupa adoptarea amendamentului in Comisia de specialitate din Camera Deputatilor, brokerii apreciau ca pragul de detinere la capitalul SIF ar trebui majorat la 5% in cazul persoanelor care ating acest nivel actionand in mod concertat. "In cazul in care legiuitorul are in vedere disocierea persoanelor care actioneaza concertat fata de celelalte, sa aiba in vedere si diferentierea pragului de detinere de actiuni, in sensul cresterii acestuia pentru grupul de persoane implicate, la 5 % din actiuni, asa cum a prevazut articolul 24 din Ordonata de Guvern nr.24/1993, cadrul legal valabil in momentul subscrierii actiunilor la Societatile de Investitii Financiare", se arata in comunicat. ANSVM considera ca amendamentul propus de Comisie este in masura sa afecteze nefavorabil piata bursiera si, implicit, activitatea membrilor asociatiei. "Prin acest amendament, detinerea de 1% nu se mai refera doar la persoane individuale, ci se refera si la grupuri de persoane care actioneaza in mod concertat, fiind in dezavantajul pietei prin descurajarea investitiilor", se mentioneaza in comunicat. Potrivit ANSVM, faptul ca persoanele aflate in situatia de a actiona concertat trebuie sa instraineze actiunile care depasesc procentul de 1%, in termen de trei luni, inseamna o aplicare retroactiva a legii, iar investitorii nu pot fi pedepsiti pentru faptul ca au achizitionat aceste actiuni intr-un moment in care prevederile legale au permis acest lucru. "Suntem de parere ca plenul Camerei Deputatilor trebuie sa analizeze cu multa atentie implicatiile acestui amendament si adresam solicitarea publica de a retrimite proiectul de lege Comisiei de Buget Finante Banci. Amendamentul in forma actuala nu poate fi considerat ca fiind o masura pozitiva din cauza ca restrictioneaza accesul la piata de capital", afirma presedintele ANSVM, Dan Paul.
"In principiu, nu trebuia sa existe nici un prag de detinere la capitalul SIF. Daca s-a hotarat ca este util acest prag, atunci trebuia sa se stabileasca de la inceput ca sunt vizate si persoanele care actioneaza in mod concertat. Faptul ca se face acum aceasta clarificare este de natura sa influenteze negativ evolutia SIF. Investitorii au fost lasati sa actioneze pe baza unor reguli ale jocului, si-au facut o strategie, si acum regulile sunt schimbate", a afirmat recent presedintele companiei de consultanta in investitii KTD Invest, Iulian Panait. El a adaugat ca evolutia cotatiilor va depinde de forma finala care va fi adoptata. "Forma finala a legii poate impune vanzarea actiunilor sau numai suspendarea dreptului de vot, in cazul depasirii participatiei de 1% din capitalul SIF. Daca s-ar adopta a doua varianta, numarul persoanelor tentate sa vanda ar fi mult mai mic. Sunt investitori care au cumparat numai pentru plasament, nu pentru a participa la adunarea generala a actionarilor si a vota", a mai spus Panait. Oficialul KTD Invest a aratat ca, pe termen scurt, este posibil sa se inregistreze oscilatii ale preturilor, dar ulterior volatilitatea se va calma.
Brokerii vor prag de detinere 5%
Adrian Manaila, directorul SSIF Elda Invest, ne-a declarat ieri ca probabil Ordonanta va fi retrimisa la Comisia de specialitate din Camera Deputatilor, pentru ca amendamentul privind pragul de detinere sa fie rediscutat. "Chiar CNVM-ul sustine ca ar fi foarte greu sa-i fortezi pe cei care au cumparat actiuni in baza unei legi existente sa le vanda in trei luni si nici nu ar fi corect fata de investitori", a explicat Adrian Manaila. El a spus ca o varianta agreata de CNVM ar fi limitarea dreptului de vot la 1% si permiterea unor detineri concertate de pana la 5%. Reprezentantul Elda Invest a mai spus ca fortarea investitorilor sa-si vanda actiunile ar putea duce la caderi de pret semnificative, care i-ar afecta pe toti detinatorii de actiuni SIF. El a spus ca este putin probabil ca actiunile SIF sa fie suspendate astazi de la tranzactionare la Bursa de Valori Bucuresti, avand in vedere ca discutarea pragului de detinere se afla pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor de mai multe zile. La randul sau, Valerian Ionescu, directorul de operatiuni al companiei de brokeraj CA IB Securities, declara recent pentru Mediafax ca este o perioada neclara pentru piata de capital. "Aparent, reglementarea ii va determina pe unii actionari ai SIF sa-si vanda participatiile daca depasesc limita legala. In practica nu este foarte simplu. Probabil investitorii nu sunt de acord cu aceasta modificare. De ce sa fie obligati sa-si vanda actiunile, daca nu vor?", a precizat Valerian Ionescu. (Ana-Maria VASILE)
Parcursul legislativ al Ordonantei
Ordonanta Guvernului nr. 41/2005 privind reglementarea unor masuri financiare se apropie de finalul procesului legislativ, Camera Deputatilor - for decizional - avand inscris proiectul pe ordinea de zi. Mai mult, proiectul a fost deja dezbatut in plen, in sedinta din 16 martie 2006, procesul de votare oprindu-se exact la controversatul articol privind SIF-urile.
In acea sedinta, punctul de vedere al Guvernului, exprimat de Catalin Doica, secretar de stat in Ministerul Finantelor, a fost urmatorul: "Va rugam sa fiti de acord cu adoptarea proiectului de lege asa cum va este el prezentat dumneavoastra, cu amendamentele care au fost insusite in comisiile de specialitate". Prin aceasta precizare, initiatorul se declara, practic, de acord cu modificarile aduse Ordonantei, in Comisia de Buget a Camerei, inclusiv cu amendamentul care introduce notiunea de grup care actioneaza "in mod concertat". De altfel, in momentul in care liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, a propus retrimiterea articolului la Comisie, secretarul de stat Doica a precizat: "Guvernul considera ca nu mai este necesara o noua discutare dar, bineinteles, ramane la latitudinea dumneavoastra sa decideti aceasta prin vot, eventual". Au urmat dezbateri asupra cererii de restituire la Comisie, insa acestea au fost suspendate din cauza expirarii timpului de lucru. In aceste conditii, urmatoarea sedinta axata pe Ordonanta 41/2005 va incepe cu discutarea cererii de retrimitere a proiectului la comisia de specialitate. Pe ordinea de zi de astazi proiectul in cauza figureaza la pozitia 14.
Ordonanta 41 a fost adoptata de Executiv in 14 iulie 2005. Conform procedurii, prima Camera sesizata a fost Senatul. La 5 octombrie 2005, senatorii raporteaza adoptarea proiectului de lege, lasand articolul privind SIF-urile nemodificat. Cinci zile mai tarziu, initiativa este inregistrata la Camera Deputatilor, pentru dezbatere. Primeste avizele necesare de la comisii, iar in 7 noiembrie 2005 proiectul este inscris pe ordinea de zi a plenului. In februarie 2006, se cere Comisiei pentru Buget un raport suplimentar. Potrivit presedintelui Comisiei, Mihai Tanasescu (PSD), 23 din cei 24 de reprezentanti ai partidelor au fost de acord cu raportul inlocuitor care introduce noi reguli pentru persoanele interesate de actiuni la SIF-uri. In 13 martie 2006, proiectul de Lege privind Ordonanta 41 a fost incris, din nou, pe ordinea de zi a plenului. (Ovidiu BANCHES)
Trocul SIF - BCR
Pragul de detinere la Societatile de Investitii Financiare (SIF) reprezinta din nou motiv de controversa pe scena financiara si politica a tarii. Dupa ce la jumatatea anului trecut, in urma unei campanii intense derulata de cotidianul ZIUA, Guvernul
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Trocul SIF - BCR":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
