Ehud Olmert, in cautare de aliati
Conform celor mai recente sondaje de opinie, citate de Rompres, partidul Kadima, condus acum de premierul interimar, Ehud Olmert, este favoritul cursei. Desi, in ultima perioada, a mai pierdut din popularitate, Kadima poate conta pe 36 din totalul celor 120 de fotolii parlamentare, rezultat ce ar plasa-o pe locul fruntas, dar nu i-ar oferi posibilitatea de a forma, singura, Guvernul. Tot sondajele au stabilit ca locul secund ar reveni Partidului Muncii, de centru-stanga. Acesta ar putea miza pe 20-21 de locuri in noul Knesset (Legislativul israelian). Dreapta nationalista, partidul Likud, parasit la finele anului trecut de premierul Ariel Sharon, care se numara printre membrii fondatori ai formatiunii, va trebui sa se resemneze cu locul al treilea. Inca de pe acum, Ehud Olmert isi pune problema celei mai functionale formule de coalitie pentru formarea viitorului Guvern.
Partidul Muncii se va ralia cu Kadima la guvernare, daca negocierile vor avea rezultatul dorit privind armonizarea punctelor de vedere, nu doar in probleme de ordin politic si economic, ci, mai ales, in plan social, a declarat, recent, deputatul laburist Colette Avital, originara din Romania, sefa Comisiei parlamentare pentru absorbtie si integrare. Trebuie sa se faca mai mult in efortul de a lupta impotriva saraciei si, probabil, asa cum se va intampla mai repede cu Shinui (centru), se va intampla si cu Kadima, dupa o singura cadenta, a opinat Avital intr-un interviu acordat ziarului Ultima Ora.
Mariana Shmilovitch, membra a nou infiintatului partid laic sionist Hetz (Sageata), a considerat, la randul sau, ca aparitia pe scena politica a Kadima a creat tensiuni in Shinui - a carei membra a fost - si a dezlantuit orgolii care au distrus, de fapt, formatiunea. Deputatul Avraham Poratz, despre care Shmilovitch afirma ca a fost "sufletul si inima" Shinui, tine sa mentioneze ca "a subliniat intotdeauna calitatea de care este vesnic mandru" aceea ca provine din Romania "Am fost adresa originarilor din Romania in toti anii de cand sunt deputat in Knesset, am luptat pentru pensii si pentru retrocedarea averilor din Romania", afirma Poratz, conform aceluiasi ziar, citat de Rompres.
Arabii din Israel (20 la suta din populatie) nu isi pun mari sperante in aceste alegeri, mai ales in conditiile in care Ehud Olmert a subliniat ca nici un arab nu va face parte din viitorul sau Cabinet.
Din aceste motive, ei nu se prea mobilizeaza pentru scrutinul legislativ. (D.E.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Anamaria Prodan, o nouă bătălie câștigată în instanță. Reacție după verdictul...
Sursa: kudika.ro