Peste cinci milioane de alegatori, mai exact 5.014.622, sunt chemati azi la urne, pentru a-i desemna pe viitorii membri ai celui de-al 17-lea Parlament al Israelului (Knesset). Dar ce, vor veni? Scrutinul de azi, unul anticipat, de altfel, este cel mai putin atragator pentru electoratul israelian, desi - culmea! - acum se vorbeste cu insistenta despre necesitatea trasarii unor granite permanente ale acestui stat, ba chiar si de adoptarea unei Constitutii, ca sa nu mai vorbim despre faptul ca stanga propune si frumusica suma de 1.000 de dolari salariu minim garantat. Si totusi, o lehamite generala a marcat campania electorala, iar absenteismul la urne, pe care
l-au pronosticat toti observatorii scenei politice israeliene, va fi mai mare ca niciodata. De ce? Numai israelienii o stiu. Nu il plac pe Ehud Olmert, care a ajuns mare lider de partid nou-creat, pentru ca adevaratul mare lider, Ariel Sharon, premierul in exercitiu, a cazut secerat de o hemoragie cerebrala. Cica n-are carisma si cariera sa politica il recomanda ca pe un cameleon, care s-a schimbat in functie de situatie. Dar ce, o fi singurul acuzat de asta? Lui Shimon Peres, fost premier si ministru de Externe, fost lider al Partidului Muncii, actualmente numarul doi in partidul condus de Olmert, Kadima, i se reproseaza incrancenarea cu care se agata de putere si n-o mai lasa din mana. Candidat cu cele mai mari sanse la postul de premier, Olmert este considerat arogant de unii, care insa nu le dau prea multa crezare nici principalilor sai contracandidati, Amir Peretz, seful Partidului Muncii si Benjamin Netanyahu, liderul Likud. Mustaciosul Peretz este, vai, incapabil sa stea de vorba cu Bush al Americii pentru simplul fapt ca nu vorbeste engleza asa cum stiu ei ca trebuie vorbita limba asta a principalului aliat al Israelului. Oamenii de rand se cutremura. Neam de neamul lor n-au avut un asemenea premier! Ce conteaza ca poate avea translator si ca omul le garanteaza ca partidul sau se gandeste si la rata somajului si la salariul minim? Mai mult de 20 de mandate cica n-or sa-i dea Partidului Muncii. Om vedea. Ce-au cu Netanyahu? Bibi le-a fost premier. Are gura mare si este banuit de coruptie. Cica 80% din electorat nu i-au crezut sloganul din campanie, potrivit caruia va eradica saracia in trei ani. Ce mai conteaza ca a reusit sa repuna pe picioare, in calitatea sa de ministru de Finante pana acum cateva luni, o economie zdruncinata serios de Intifade si valuri de atentate antiisraeliene, cand e insurat cu Sara, cea poreclita ""Ceauseasca""? Aveti un sentiment de
deja-vu? Nu va inselati deloc. Semanam ca doua picaturi de apa cu israelienii. Ne implicam emotional in campanii electorale, ne uitam la detalii neimportante, ne legam de costume de haine, accent in engleza, mustata, ghiul, aroganta, legaturi cu lumea buna si cu buzunarele doldora de bani, familie problematica, nevasta nesuferita, matusi c-un picior in groapa, dar potente financiar etc, etc. Si uitam cu totii ca, de fapt, acum e momentul schimbarii. La noi, sa dam un sut coruptiei. La ei, sa rezolve odata problema separarii mai mult sau mai putin unilaterale de palestinieni si acceptarea ideii de doua state, doua vecine pasnice, cu granite in fine clare.
Si noi am crezut ca le stim pe toate si ca jocurile sunt facute, ce rost ar mai avea sa votam? Ca si ei, israelienii, care sunt atat de siguri de victoria partidului-vedeta Kadima, incat uita ca importanta este alianta guvernamentala si, ca peste tot in lume, orice mandat conteaza.