Capitolul I
Ultimul bal la Sarpele roSu
foileton 25
Didi Sfiosu se ridica de la masa greu, sprijinindu-se cu mana dreapta de tablia acesteia ca si cand nu l-ar mai fi tinut genunchii si el abia atunci afla. In stanga tinea pistolul cu butie, un pistol de clasa mare a carui fotografie aparuse de foarte curand pe copertele unei reviste specializata in pistoale si cutite de vanatoare si in hamuri anume pentru astfel de arme. ,,Sarpele rosu’’ amutise, lumea se potolise din senin, se asezase in scaune, nu se mai auzea decat rotitul sec, infundat al rulmentilor pe care se invarteau aripile lampilor atarnate de tavan si scrasnetul suspect care urma deschiderea usilor batante dand in bucatarie. Cineva calcase consemnul si daduse sa intre in locanta, insa nu dura decat o secunda, nici usa, revenind la loc, nu se mai auzi.
- Concurezi! - ranji, nu intreba, Didi Sfiosu. I se desvelisera dintii de lup batran, lati, ingalbeniti, fierastruiti marunt, buzele se trasesera deasupra lor parca s-ar fi rasfrant si cine ar fi urmarit si mai atent scena si fata lui, atunci ar fi putut observa ca umerii obrajilor ii tremurau usor. Jupanul ridica bratele cu palmele deschise si degetele rasfirate intr-un gest de generozitate fara margini.
- Voia la matale, psihi-mu, harai si el cu glasul lui de cenusa. Aici sunteti, din toate punctele de vedere, acasa la Maria Voastra!
Didi Sfiosu ii raspunse cu o temenea scurta, retezata iute inainte de mijlocul ei. Continua sa se sprijine in podul palmei drepte, apoi cu privirile seci matura pe indelete adunarea, care abia mai respira. Cine il cunostea si cine nu il cunostea intelese ca Fratello nu e in apele lui. Carafa din fata lui, mai mult plina decat pe jumatate, paharul cu picior si el mai mult plin, tocatorul neatins, cu fleica incremenita cu ardeiul rosu infipt in carnea ei scrumita, tacamurile, fireste, neatinse, singura scrumiera se umpluse cu tutunul de pipa ars si din care inca se mai ridica un firisor de fum, pipa sprijinita de pachetul de tutun vlaguit de iarba parfumata. Nici un semn din care sa se traga un semn al bunei dispozitii.
- Slab, slab de tot, baieti!… constata el cu un glas scazut acum si zambetul care se tara pe buzele lui, se vedea ca este amar. Altii erati, baieti, la Revolutie, altii si altfel! V-ati imburghezit, v-ati imblanzit, a pus slanina dulce pe spiritul nostru revolutionar un strat gros, vi s-a topit in grasimea imbuibarii sanatatea, vlaga revolutionara, ati uitat ura, baieti, ura de clasa, ati uitat sa–l mai urati pe Ceausescu!… Pai, cum sa-l mai nimeriti voi pe dictator apasand pe tragaciul pistolului cu carnaciorii care v-au crescut in locul destelor?! V-ati dedat la sansa mangaiatului talanitelor. Adio, Revolutie, incheie el ranjind iar cu dintii de lup, dezveliti peste care se rasfrangeau buzele groase si vinete, arse, macinate, muscate cu fierastraul coltilor.
- Va sa zica, Fratello, i se adresa Didi Sfiosu Jupanului, sa dregem noi busuiocul. Si impingand cu varful ascutit al pantofului piciorul scaunului de pe care se ridicase, se strecura de la masa si se indrepta spre usa. Linistea curgea ca la inceput: seaca, uscata, moarta. Locanta intreaga il urmarea din ochii cum se duce incet, strecurat, cu un pas de pisica, printre mese si nici cand musterii isi trageau picioarele care se odihneau, intinse in drumul lui, nu se auzea nimic. Nici capul nu-l intorcea nimeni; il urmareau doar din ochii inrositi de nesomn si de oboseala si de bautura. Continua sa tina buzele rasfrante si ranjetul de lup batran stergea parca fetele tuturor. Ajuns la usa, se aseza cu spatele in mijlocul ei, isi potrivi atent picioarele si talpile pantofilor, frecandu-le scurt de podeaua data proaspat cu ulei de in si ridica mana stanga in care tinea pistolul argintiu, cu un butoi numai de sase cartuse, insa corpul armei bogat, sanatos, zdravan si teava lunga si ea, sanatoasa si cocosul la fel, cu o creasta care se vedea bine.
- Va sa zica, avem, simbolic, datoria sa doboram dictatorii! Intr-o secunda toate capetele se lipisera de tabliile meselor.
- Fratello, il invita Didi Sfiosu pe Jupan, ordonati foc! Jupanul se ridica in picioare si musterii vazura toti, fara sa ridice capetele de pe masa, ca directia glontului, asa cum se asezase si cum ochise acum, Didi Sfiosu, asteptand ordinul, trebuia sa treaca pe deasupra umarului stang al Jupanului, in spatiul dintre umarul si capul acestuia.
Cea mai mica eroare, cel mai firav tremur al degetului aratator pe tragaci, o frantura de respiratie, o grimasa a obrazului numai, ar fi putut fi fatala si Jupanul stia asta, nu se putea sa nu stie, insa nu spuse nimic. Isi drese glasul cu grija, cu un calm desavarsit, si zambi cu o tihna paralizanta pentru camarazii care si incepusera sa simpta cum le amorteste obrazul infipt in tesatura fetei de masa. Grabiti sa se fereasca din traiectoria glontului cu orice pret, nu se mai gandisera ca asa cum erau asezati, ori in stanga, ori in dreapta lui Didi Sfiosu, erau, categoric, in afara pericolului, dar obsedati de convingerea ca ,,paza buna trece primejdia rea’’, se repezisera pur si simplu sa se puna la adapost ca o adunatura de pui de struti orfani, lasand privirile piezise sa urmareasca spectacolul…
- Astept! se auzi rastita repetarea invitatiei lui Didi Sfiosu, dar Jupanul simtind si el un nod in gat, se vazu nevoit sa-si mai dreaga odata vocea si abia acum grabindu-se, ce se auzi, nu fu, cum s-ar fi asteptat toata lumea, un tunet prevestitor al exploziei, ci un harait incenusat, incat comanda rasuna fara ecou:
- Fffoocchh! insa, fara vlaga si infundat.
Didi Sfiosu ridica mana stanga, cu pistolul de argint si se intoarse cu fata spre usa si spatele la tinta de ipsos aurita ostentativ; clipa fulgeratoare a executiei se petrecu in timpul unei la fel de fulgeratoare rotiri pe tocurile pantofilor, astfel, incat le aparu tuturor ca intr-o scena de vanatoare, cand vanatul te obliga sa tragi pe neasteptate si nu esti pregatit ca vanatul sa-ti vina din spate. Fulgerul glontului trecu prin fata ochilor lor ca o raza de laser, insotit de o detunatura la care nimeni nu se astepta, fata de exploziile cuminti ale cartuselor trase pana atunci. Sfesnicul ramase intact ca si cand nimic nu l-ar fi atins, insa statuieta de ipsos aurit se facuse moloz pe tipsia de alama.
- Aferrrim! Striga fericit Jupanul cu glasul dintotdeauna, puternic, rezonant, chiar daca harait si incenusat de tutun. Lectie de tragator de elita, adauga el si abia atunci cand musterii lipiti cu obazul de tablia meselor indraznira sa ridice capetele, se auzi trecand pe deasupra foielii generale, oftatul de usurare al Jupanului pe chipul caruia se lati zambetul omului care a scapat miraculos de o mare primejdie.
- Sa nu spui ca ti-am inselat asteptarile?! - il lua Didi Sfiosu peste picior... Nu sperai sa scapi?! Nu-i asa? - izbucni el in ras, in timp ce descarca din butoiul pistolului celelalte cartuse. Insa schimbul de replici nu fu auzit decat de cei din jurul lor, fiindca aplauzele izbucnira asurzitor si vesele, si umilitoare in aceiasi vreme, pentru toti. Se auzira si cateva strigate de ,,Bravo!!’’, insotite de incercarea unor scandari, insa Didi Sfiosu facu semne insistente cu pistolul tinut tot in mana stanga, ca vrea liniste. Jupanul mai avea ceva de spus si tinea sa fie ascultat.
(continuarea, miercuri 29 martie)
*)Ilustratia ii apartine lui Octavian Andronic