Cu doar noua luni inainte de presupusa data a aderarii la Uniunea Europeana, 1 ia-nuarie 2007, incerc sa-mi imaginez cum se vor comporta partidele care vor opera la nivelul institutiilor europene (de exemplu, cum vor sustine interesele financiar-bugetare ale Romaniei!). Daca se va pune problema sustinerii unei formule decizionale, cui se vor adresa euro-parlamentarii romani? Carui lider al partidului si in ce masura va primi sinteza cea mai credibila a interesului Romaniei? Dar daca o anumita formulare decizionala a unui partid romanesc din Parlamentul European, vizand interesul Romaniei, va fi negata si nu imbunatatita de un euro-parlamentar apartinand altui partid din Romania? In ce masura interesul cetateanului roman, care a votat un euro-parlamentar, se va regasi in actele, deciziile Parlamentului European? Va prima interesul cetateanului sau interesul grupului de interese? Si am putea adauga un sir lung de alte intrebari pe care trebuie sa ni le punem chiar inaintea momentului aderarii la Uniunea Europeana!
De foarte multe ori, in ultimii saisprezece ani, s-a afirmat ca partidele in Romania sunt mai orientate spre sustinerea unor personaje care, prin metoda purpurie a centralismului-democratic sau forme mimand democratia „de partid", au ajuns sa exercite puterea in partid. Exercitiul puterii in partid are o maniera traditionala de exprimare in Romania – loialitate fata de persoanele detinatoare a puterii, relatia cu partidul pierzand referintele doctrinare si programatice. Pe acest fond, care vine din perioada antebelica, bolsevismul instaurat in perioada postbelica a gasit un teren fertil pentru impunerea sistemului nomenclaturist in partidul politic. Culmea este ca, dupa 1989, s-a clamat zgomotos contra nomenclaturii, dar adesea de pe piedestalul unui alt sistem nomenclaturist. Loialitatile fata de personaje aflate in fruntea partidelor genereaza, atunci cand iau forma fanariota, grupuri oligarhice in interiorul partidelor, iar daca ajung sa guverneze tara extind oligarhizarea catre toate compartimentelor societatii. Este evident ca asemenea manifestari nomenclaturist-oligarhice au ca scop principal crearea mijloacelor pentru controlul aparatului si informatiilor, dar si manipularea militantilor de baza si a opiniei publice.
Aproape zilnic se aud critici la adresa clasei politice, a partidelor politice, a sistemului politic din Romania. Numai ca acest criticism este insotit de celebrul „merge si asa!" si adesea bascalia este antidotul aplicat cetateanului. Nu stiu cati dintre noi avem in considerare faptul ca principalele decizii in Parlamentul European vor decurge si prin implicarea partidelor romanesti, cele care vor primi vot cetatenesc de sustinere, in grupurile politice parlamentare din Strasbourg/Bruxelles. De aceea, nici formulele partidiste actuale, stucturate in cea mai mare parte in jurul preceptelor nomenclaturist-oligarhice, si nici abordarea superficial-glumeata a comportamentelor politice romanesti nu vor fi in folosul cetatenilor romani. A perpetua indreptarea avantajelor guvernarii doar spre grupurile nomenclaturist-oligarhice de azi si de maine nu este un semnal bun ca aderarea la Uniunea Europeana va aduce beneficii tuturor contributorilor la procesul dezvoltarii si modernizarii tarii.
Pregatirea Romaniei pentru aderarea la Uniunea Europeana inseamna un efort urias de transformare a societatii, o schimbare de amploare a legilor, institutiilor, dar si a oamenilor, moravurilor. In acest context tranformationist, pe care mai toate partidele politice declara ca-l sustin, nu gasim prea multe semne de schimbare la nivelul partidelor politice. Cu totii auzim ca trebuie sa ne „europenizam", dar partidele politice din Romania nu se grabesc cu propria europenizare doctrinara, programatica, organizationala, manageriala etc. Partidele spun ca tara si cetatenii ei merita sa suporte costul pregatirii pentru aderare, dar nu arata disponibilitate pentru schimbarea lor structurala in vederea intalnirii cu sistemul politic comunitar. Partidele din Romania au probat ceea ce P. Bréchon numea „tendinta oligarhica a functionarii partizane" si, cu toate acestea, nu-si pun intrebarea daca asemenea conduita ar putea fi tolerata de grilele comportamentale europene. Cel mai frecvent ni se anunta, insa, ca partidul cutare are in frunte un lider de statura europeana (?!) pe care-l descoperim, la scurt timp, a fi doar exponentul cercului sau oligarhic.
Romania va adera la Uniunea Europeana cu cateva neadecvari ale fazei pregatitoare, asa cum s-a intamplat si cu alte state central europene, pe care va trebui sa le corijeze rapid in etapa post-aderare. Una dintre aceste neadecvari se afla la nivelul partidelor politice. Iar solutia adevaratei reformari/europenizari a partidelor politice nu sta doar in proclamarea europenitatii liderilor lor. Ceea ce se asteapta este o schimbare substantiala a partidelor, a relatiei lor cu societatea romaneasca si, nu in ultimul rand, cu cetatenii si politicile Uniunii Europene.

Prof. Univ. Dr. Vasile PUSCAS - Institutul de Studii Internationale Universitatea Babes-Bolyai