Crimele Bucurestiului comunist

Pentru comunisti, in tarile in care ei ajunsesera la putere, moartea era un tabu. Si nu numai moartea. Tragedia, nenorocirea, napasta, calamitatile naturale, cutremurele, inundatiile, accidentele erau considerate o forma de discredit si insucces politic ce trebuia camuflat cu grija. Prabusirea unui avion soldata cu pierderea catorva zeci de vieti omenesti abia daca era pomenita intr-o stire de trei randuri in penultima pagina din "Scanteia", deopotriva cu prinderea sau executarea unui criminal. Sub tacere era trecuta si o sinucidere si nu s-a stiut niciodata ce motive au determinat-o pe Ema Beniuc, sotia poetului Mihai Beniuc sa isi ia viata, pe scriitoarea sexagenara Anisoara Odeanu sau pe sotia fostului ministru al Sanatatii din anii '50 ai secolului trecut, care si-a zburat creierii cu pusca de vanatoare a barbatului sau... In mod paradoxal, uneori literatura a inregistrat, in mod voalat sau cifrat, astfel de nenorociri care patrundeau in memoria colectiva exclusiv prin viu grai. Cronica orala a Bucurestilor a tinut pret de decenii loc de ziar.
La inceputul romanului "Intalnire la Judecata de Apoi", cea dintai carte - una cu cheie - pe care Petru Dumitru a tiparit-o indata dupa refugierea sa in Occident, in 1961, apare o femeie docila, lipsita de haz, nesarata precum mancarurile pe care i le gatea cu devotament sotului ei, inalt demnitar comunist, pe numele sau adevarat Miron Constantinescu. Nici scriitorul, nici sotul ei nu aveau cum sa banuiasca pe atunci ca aceasta femeie, devenita personaj de roman, va sfarsi peste un deceniu casapita de propria-i fiica.
Casapita de fiica
Nascut in 1917, Miron Constantinescu a fost unul dintre putinii intelectuali care au activat in firava miscare comunista interbelica, alaturi de Lucretiu Patrascanu, Bellu Silberg, Gogu Radulescu, Alexandru Barladeanu. Desi foarte tanar, indata dupa 23 august 1944, Miron Constantinescu va ajunge in prima linie a conducerii comuniste, detinand la treizeci si ceva de ani functii importante si ajungand concomitent membru in Biroul Politic al Partidului Muncitoresc Roman. Va fi presedinte al Comitetului de Stat al Planificarii, vice-presedinte al Consiliului de Ministri... Insa din 1955, steaua lui incepe sa decline in ierarhia rosie, iar in 1957 este trecut pe linie moarta, intrucat se raliase cu hrusciovistii Iosif Chisinevski, cu care alcatuia de altfel un tandem, cu Constantin Parvulescu si Dumitru Doncea. Toti acestia dorisera nu atat destalinizarea tarii, infaptuita partial la Moscova si alte cateva tari satelite, cat inlocuirea lui Gheorghiu-Dej din pozitia de prim-secretar al partidului. In consecinta, au fost cu totii marginalizati.
Moartea lui Gheorghiu-Dej, in 1965, apoi "reabilitarile" operate in 1968 de Ceausescu se vor rasfrange si asupra biografiei lui Miron Constantinescu, care va primi, succesiv, cateva posturi, inferioare acelora detinute in anii '50. La inceputul anilor '70 familia lui Miron Constantinescu va fi zguduita de o crima abominabila: fiica sa isi va casapi mama cu un satar sau cu un cutit de bucatarie. Bineinteles ca ziarele n-au scris nimic pe aceasta tema, posturile de radio - doua la numar atunci - nu au suflat o vorba. Insa vestea s-a raspandit. Au circulat mai multe versiuni: ba ca mama si fiica ar fi avut acelasi amant in persoana unui profesor care o medita pe tanara, iar aceasta descoperind adevarul, ar fi comis bestiala crima care avea sa o trimita pentru tot restul vietii intr-un spital de psihiatrie... Oricum, cronica vorbita a Bucurestiului inregistrase un fapt autentic. In urma cu vreo sase-sapte ani, un ziar relata despre o expozitie de pictura a fiicei lui Miron Constantinescu vernisata intr-un spital psihiatric din judetul Prahova.
Aruncata pe geam de tatal ei
La cumpana anilor '50 si '60 ai secolului trecut, adica la un deceniu dupa ce casele de rendez-vous din Bucuresti fusesera desfiintate (mai precis: in 1950) iar pensionarele lor trimise pe santiere sau la munca bruta, un lucrator ceferist a observat ca fiica sa poarta lucruri din "pachet" (obiecte primite de oameni cu rude sau prieteni in Occident si apoi revandute), ca face cheltuieli peste venitul ei de dactilografa sau functionara. A inceput s-o urmareasca metodic si a descoperit ca frecventeaza o casa de toleranta particulara, afland si mecanismul prin care se putea patrunde acolo. Clientul trecea mai intai pe la un debit de langa blocul in care se gasea casa de rendez-vous. Intindea debitantei o bancnota de o suta de lei (salariul mediu de atunci era de circa 500 de lei), pentru care primea un pachet de tigari Virginia rosii costand patru lei. (Existau tigari Virginia "rosii" si "verzi"). Dunga care lega celofanul protector al pachetului era desfacuta si relipite intr-un mod anume. Cu pachetul de tigari platit de 25 de ori, clientul suna la usa unui apartament situat intr-un bloc din apropiere, la etajul cinci sau sase. Dupa ce depunea in mainile patroanei casei de rendez-vous pachetul de Virginia, omul era poftit sa ia loc pe un scaun din vestibul, unde i se aducea un album de fotografii si isi alegea astfel o fata cu care avea sa se retraga intr-una din odaile apartamentului.
Ceferistul a trecut si el prin toate etapele acestui itinerariu, inclusiv inmanarea albumului cu poze, pe care l-a rasfoit, indicand apoi fotografia unei tinere. Patroana, nebanuind ca il are in fata pe tatal femeii din fotografie, l-a introdus intr-o camera, ducandu-se apoi sa o anunte pe fata. Intrand in odaie, ceferistul a inchis usa si a deschis fereastra, intors cu spatele la intrare, cu aerul ca priveste pe geam. In momentul in care propria-i fiica a patruns in incapere, imbracata lejer, cu o miscare fulgeratoare a luat-o in brate si a zvarlit-o pe geam. Moartea tinerei a fost la fel de rapida ca si gestul tatalui ei.
A avut loc un proces cu usile inchise, ale carei dezbateri s-ar putea sa se pastreze in vreo arhiva de tribunal. Episodul acela, nepomenit, dupa obiceiul vremurilor, de nici un ziar, a facut ocolul oral al Bucurestiului luni intregi, perceput ca o severa lectie de morala.
Crimele de la "Ciocarlia"
Pe Splaiul Dambovitei, paralel cu Tribunalul, se afla un bloc de doua etaje, construit intre cele doua razboaie, avand la parter un local care dupa prabusirea regimului comunist si-a schimbat de mai multe ori denumirea si stapanii. La sfarsitul anilor '50, cand se incheiase etatizarea pravaliilor si a ultimelor bodegi particulare, functiona aici restaurantul Ciocarlia, local de mana a doua reputat pentru gratarul sau. In 1960 ori 1961 a fost inchis, pretextandu-se o renovare. Insa lumea soptea ca altul fusese motivul inchiderii: niste crime savarsite acolo.
Doua femei tinere si, bineinteles, atragatoare, acostau un contabil sosit din provincie sa incaseze salariile angajatilor de pe un santier, la Banca din apropiere. Sume variind intre 50.000 si 100.000 de lei. Dupa ce intrau in vorba cu el - acesta avand asupra sa geanta cu bani - ii propuneau sa intre la un restaurant din apropiere, "Ciocarlia". La sfarsitul mesei, chelnerul, facand nota de plata, o incarca ostentativ: daca se bausera doua sticle de vin, el trecea in nota cinci, incluzand acolo si lucruri care nu fusesera consumate... Casierul protesta, ospatarul isi sustinea cu impertinenta versiunea, femeile taceau din gura. Clientul cerea sa vina responsabilul restaurantului, care, in comertul etatizat de atunci, era si instanta de apel intre musterii si personal. Chelnerul impartasea imediat ideea arbitrajului si il conducea pe casier, care isi lua cu el servieta cu bani, in biroul responsabilului, unde era suprimat. Apoi, hainele ii erau arse, iar trupul ciopartit si carnea - sustineau zvonurile vremii - amestecata in tocatura restaurantului, la sarmale, chiftele, mititei, motiv pentru care, dupa redeschiderea localului, nu i-au mai calcat pragul ani in sir decat nestiutorii.
Ucigasii au fost descoperiti cu totul intamplator. Militia economica fila un contabil sau casier banuit ca masluieste statele de plata. Il urmarisera si il vazusera intrand impreuna cu cele doua femei la "Ciocarlia". Orele trecusera, ultimii clienti plecasera pe la miezul noptii, apoi plecase personalul, localul fusese inchis iar omul lor nu mai aparea de parca intrase in pamant...

---

Despre autor: