Consiliul Superior al Magistraturii a facut ieri front comun cu judecatoarea Andreia Stanese, de la sectia penala a Tribunalului Sibiu, luand hotararea sa-i admita cererea de aparare a reputatiei profesionale. Judecatoarea Stanese a cerut sa i se apere reputatia dupa ce presa, Parchetul, dar si presedintele Romaniei a criticat decizia acesteia din 28 decembrie 2005 de a revoca masura arestarii preventive a inculpatului Ion Clamparu si a altor sapte membri ai bandei sale, trimisi in judecata pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de minori si altele infractiuni comise in grup organizat, precum si trimiterea dosarului inapoi la Parchet pentru refacerea urmaririi penale. Decizia de eliberare a periculosilor "clampari" a fost luata in conditiile in care Ion Clamparu, liderul bandei, e fugit din tara inca din martie 2004 (dupa ce a fost prevenit ca va fi arestat), fiind dat in urmarire internationala prin Interpol. Desi este evidenta sustragerea "boss-ului" de la ancheta, instanta sibiana a considerat totusi ca acesta nu a fost citat niciodata, astfel incat toate probele de la dosar nu au mai prezentat importanta. Spectrul eliberarii "clamparilor" a scandalizat opinia publica si a bagat groaza in fetele rapite de grup si obligate sa se prostitueze, persoane convinse cu mare greutate de anchetatori sa-si invinga frica si sa depuna marturii contra infractorilor. Acestea s-au temut, pe buna dreptate, pentru viata lor. De altfel, Parchetul Tribunalului Sibiu a declarat recurs impotriva sentintei, iar Curtea de Apel Alba Iulia a decis mentinerea "Clamparilor" in arest, desfiintand sentinta lui Stanese.
CSM vrea ca toata lumea sa taca in fata judecatorilor
Judecatoarea Andreia Stanese s-a considerat lezata de un comunicat al Parchetului Sibiu, de un articol din ZIUA din data de 10.02.2006, precum si de declaratia presedintelui Romaniei, Traian Basescu, care la 11 ianuarie 2006, cu prilejul bilantului CSM, a facut o afirmatie vizavi de pretextele unor judecatori care, pentru simplu fapt ca "citatia este indoita la un colt" pun in libertate infractori periculosi in pofida cooperarilor judiciare internationale care au dus la capturarea acestora. Traian Basescu nu a dat insa nici un nume care sa duca la concluzia ca s-a referit la cazul Clamparu si judecatoarea Stanese. Fara sa explice cum s-a facut legatura intre declaratia lui Basescu si judecatoarea Stanese, nota nr. 47/104/2006 a Inspectiei Judiciare pentru Judecatori a CSM a concluzionat cu de la sine putere ca: "Apreciem ca afirmatiile Presedintelui Romaniei, care trebuie sa vegheze la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice, au afectat atat imaginea justitiei in ansamblu, cat si reputatia profesionala a judecatorului care a pronuntat hotararea respectiva". Nota CSM mai adauga ca acuzatiile publice de coruptie facute la adresa unui judecator ar genera o diminuare a increderii cetatenilor in sistemul judecatoresc si "constituie o atingere grava adusa reputatiei profesionale a judecatorilor (...) nimanui nu-i este permis sa emita public astfel de acuzatii de coruptie cu privire la activitatea unui magistrat". Cu alte cuvinte, toata lumea trebuie sa taca si sa accepte erorile judecatoresti, oricat de grave ar fi ele si indiferent de gravitatea consecintelor lor, chiar daca in Constitutie se prevede ca libertatea de exprimare nu poate fi ingradita de nici o lege. In nota obisnuita a Inspectiei Judiciare, care nu s-a dezbarat de meteahna de a ascunde gunoiul sub pres, s-a concluzionat ca "cererea de aparare a reputatiei profesionale formulata de judecatorul Andreia Stanese este intemeiata".
Ceea ce a omis ieri CSM, este sa aminteasca de faptul ca la 7.03.2006, Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizie definitiva, a casat hotararea judecatoarei Stanese, si a decis mentinerea "Clamparilor" in arest si continuarea judecatii. Nota Inspectiei CSM, pe baza careia s-a decis apararea judecatoarei, trebuia actualizata cu aceasta rasturnare de situatie, care sa se regaseasca in concluziile finale, cu indicarea erorilor din sentinta lui Stanese. Cu referire la comunicatul Parchetului Sibiu, CSM a apreciat ca informatiile din cuprinsul acestuia "nu sunt de natura sa afecteze reputatia profesionala a judecatorului".
Basescu certat pentru interventia in cazul Clamparu
Consiliul Superior al Magistraturii a facut ieri front comun cu judecatoarea Andreia Stanese, de la sectia penala a Tribunalului Sibiu, luand hotararea sa-i admita cererea de aparare a reputatiei profesionale. Judecatoarea Stanese a cerut sa i se ape
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Basescu certat pentru interventia in cazul Clamparu":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
