S-a terminat cu cercetarea averii lui Adrian Nastase (foto). Cel putin deocamdata. Instanta suprema a admis aseara una dintre exceptiile invocate de apararea fostului premier, dupa ce a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu acest caz.
Concret, Comisia Speciala pentru controlul averilor demnitarilor a constatat ca, de fapt, sesizarea pe care a facut-o Adrian Nastase privind verificarea averii lui si a sotiei sale nu intruneste conditiile legii. Adrian Nastase nu avea calitate procesuala in aceasta cauza, deoarece cererea pe care a facut-o el vizeaza strict bunurile mostenite de Dana Nastase de la matusa Tamara Cernasov. ""In acest moment s-a incheiat controlul averii familiei Nastase, pe aceasta cale, deoarece fostul premier a cerut verificarea veridicitatii mentiunilor din declaratia lui de avere, referitoare la mostenirea sotiei. Or, se verifica averea demnitarilor si, prin ricoseu, si a sotilor lor, dar numai atunci cand este vorba despre bunuri comune. Nu inseamna insa ca s-a inchis definitiv controlul acestei averi. Daca va fi sesizata legal, comisia va demara din nou verificarea"", ne-a declarat la sfarsitul sedintei de judecata magistratul Buta.
RECURS. Verdictul poate fi atacat cu recurs in termen de zece zile. Cat priveste refuzul de a trimite dosarul Curtii Constitutionale pe motive legate de componenta comisiei, acesta poate fi atacat cu recurs in termen de 48 de ore. Potrivit legii, numai ministrul Justitiei si procurorul general pot inainta instantei supreme cererea de control al averii presedintelui Romaniei, a deputatilor, senatorilor, membrilor Guvernului. (Violeta Fotache, Miruna Pasa)
Stop joc! - Controlul, mostenirii "Tamara", la final
S-a terminat cu cercetarea averii lui Adrian Nastase (foto). Cel putin deocamdata. Instanta suprema a admis aseara una dintre exceptiile invocate de apararea fostului premier, dupa ce a respins cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu acest ca
Sursa: Jurnalul National
Jurnalul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Stop joc! - Controlul, mostenirii "Tamara", la final":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
