Curtea Constitutionala a decis ieri, in urma examinarii sesizarii presedintelui Traian Basescu referitoare la neconstitutionalitatea unor dispozitii ale Legii privind statutul deputatilor si al senatorilor, ca prevederile referitoare la privilegiile
Curtea Constitutionala a decis ieri, in urma examinarii sesizarii presedintelui Traian Basescu referitoare la neconstitutionalitatea unor dispozitii ale Legii privind statutul deputatilor si al senatorilor, ca prevederile referitoare la privilegiile parlamentarilor sunt in conformitate cu Legea fundamentala. Astfel, Curtea a constatat ca dispozitiile din Lege referitoare la birourile parlamentare ale deputatilor si senatorilor, diurna de deplasare si cheltuielile de cazare, precum si cele privind pensia de serviciu a parlamentarilor sunt constitutionale. Decizia forului vizavi de reglementarile legate de pensia de serviciu a fost luata in unanimitate.
Legea privind statutul deputatilor si senatorilor va fi trimisa totusi Parlamentului, spre reexaminare, intrucat judecatorii au avut cateva obiectii la articolul privind "drepturile politice si specifice". Membrii Curtii au stabilit ca dreptul parlamentarilor de a se informa, de a cere si de a obtine date si acte in acest scop, in mod nemijlocit de la Guvern si de la celelalte autoritati ale administratiei publice, ca si dreptul de acces la institutiile administratiei publice in interesul exercitarii mandatului, sunt neconstitutionale. De asemenea, judecatorii au cerut reformularea unor prevederi privind imunitatea pentru opinii politice, regimul in procesul penal si izvorul obligatiilor.
Parerea presedintelui
Amintim ca presedintele Basescu a sesizat, in urma cu trei saptamani, Curtea Constitutionala in legatura cu neconstitutionalitatea Legii privind statutul deputatilor si al senatorilor. Motivul sesizarii il reprezenta stabilirea, atat pentru parlamentarii in functie, cat si pentru fostii parlamentari, a unor drepturi care, prin natura lor excesiva, se constituie in privilegii si, totodata, instituie discriminari intre diferitele categorii de cetateni romani. Presedintele sustinea ca unele dispozitii ale actului normativ incalca principiul constitutional al neretroactivitatii legii, precum si prevederile constitutionale referitor la cheltuielile bugetare. Basescu aprecia ca indemnizatia tranzitorie pe o perioada de trei luni prevazuta in legea respectiva este nejustificata, avand in vedere ca parlamentarul are un mandat de reprezentare a poporului, strict delimitat de prevederile constitutionale, el cunoscand foarte bine ca la expirarea acestui mandat, daca nu mai este ales pentru unul nou, trebuie sa-si reia activitatea obisnuita. Seful statului mai spunea ca mentiunile din textul legii referitoare la regimul pensiilor pentru parlamentari incalca Constitutia si sunt discriminatorii fata de ceilalti pensionari, inclusiv in ceea ce priveste indexarile.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.