De pe scena politica a Regatului Unit al Marii Britanii John Profumo (n. 1915) a iesit in martie 1963, la cateva zile dupa ce in Camera Comunelor un parlamentar bine informat a formulat o intrebare aparent fara legatura cu atributiile respectabilei institutii. Prin ea se cerea a se preciza "daca Ministrul de Razboi ar avea vreo relatie cu domnisoara Keeler". Ministrul de Razboi a negat.
In acele zile de primavara, John Profumo – ai carui strabuni fusesera innobilati ca baroni de Casa Savoia - era unul dintre personajele cele mai populare ale guvernului (1957-1963) Harold Macmillan (1894-1986). Intrase in politica de tanar: in 1940 se afirmase, ca tanar membru al Parlamentului, precum un sustinator al unei pozitii intransigente in conflictul cu Germania. Chemat sub arme, si-a castigat merite deosebite pe campurile de batalie din Africa. A revenit in patrie cu gradul de General de Brigada. S-a re-dedicat politicii: a avut o cariera stralucita; multi vedeau in el la sfarsitul anilor ‘50 si inceputul anilor ’60 un viitor Prim Ministru al Partidului Tory, cuvant pe care nu-l traducem in mod deliberat, aici, prin Partid Conservator ca nu cumva sa se inteleaga, din greseala, ca formatiunea care isi punea sperante in talentul fostului Brigadier General John Profumo ar avea vreo legatura doctrinara sau de alta natura cu acel partid – cunoscut de Dumneavoastra - care i-a uzurpat numele in alta tara (spre finalul unui traseu cameleonic, inceput cu devalizarea in interes propriu a resurselor unor mai vechi societati comerciale gestionate de fosti ofiteri ai serviciilor de informatii comuniste).
In iunie 1963, in plin Razboi Rece, o scrisorica – eterna "Scrisoare Pierduta"! – a iesit la iveala infirmand categorica dezmintire facuta de Ministrul de Razboi dupa interpelarea (citata) din Camera Comunelor. A urmat scandalul mediatic, presarat cu picanterii + demisia. In centrul scandalului se afla domnisoara Christine Keeler: avea varsta de 19 ani cand, in 1960, fusese remarcata, pentru tulburatoarea sa frumusete, de mi-nistrul John Profumo. Era o prostituata abia iesita din adolescenta, intrata de timpuriu in contact cu "lumea buna". Pe lista nu inca foarte lunga de frecventatori de vaza ai sai figura si tanarul capitan de marina Evghenii Ivanov, atasat militar pe langa Ambasada Uniunii Sovietice la Londra si, fireste (precum s-a si dovedit ulterior), agent sub acoperire al K.G.B. La inevitabilul proces care a urmat s-a dovedit ca doar datorita programarii riguroase a intalnirilor si respectarii orarului acestora ministrul Profumo si capitanul Ivanov nu s-au incrucisat in anticamera activei si frumoasei domnisoare. Din proces nu a rezultat ca sub cearsafurile din patul ei ar fi razbit (spre Moscova) secrete de stat. In ciuda optimistei concluzii, cariera politica a lui Profumo a luat sfarsit si cu ea si viata guvernului Macmillan, demisionat in noiembrie 1963. A urmat declinul partidului Tory, revenit la guvernare, in 1970, cu Edward Heath.
Dupa scandalul din 1963, fostii colegi de partid l-au evitat sistematic pe Profumo. La sfarsitul respectivului an, izolat si devenit oaia neagra a politicii, fostul Ministru de Razboi s-a prezentat in East End (daca nu va imaginati cum arata acest cartier in anii ’60, ’70 si chiar ‘80, telefonati la BBC, eventual lui Traian Ungureanu) la usa unei organizatii caritabile: "Ma numesc John Profumo – se zice ca ar fi spus. As putea spala vasele si toaletele pentru voi?".
A lucrat pentru respectiva organizatie timp de patru decenii, spaland vase si toalete. La preluarea guvernarii in 1979 de catre Partidul Tory (care cu "conservatorii" la care ne-am referit nu are, repetam, nici o legatura) si instalarea ca Prim Ministru (1979-1990) a liderului sau Margaret Thatcher (n. 1925), John Profumo spala inca vase in cantina pentru saraci. La cativa ani buni dupa parasirea guvernului, la aniversarea varstei de 70 de ani (in 1995), Doamna de Fier l-a invitat la festivitate pe Profumo si l-a asezat pe un loc de onoare, alaturi de ea si Regina: "Este un erou national" – a spus.
John Profumo a murit in urma cu aproape doua saptamani, la Westminster Hospital, in ziua de 10 martie: avea 91 de ani. "A demonstrat demnitate si a stiut sa-si rascumpere o eroare" – a declarat Primul Ministru laburist Tony Blair.
Despre caderea lui Profumo unii comentatori britanici au vorbit, in zilele trecute, ca despre un moment care a marcat "sfarsitul inocentei, pierderea respectului pentru establishment si explozia sexului in viata politica".
Dupa patru decenii si ceva de la intamplarile in centrul carora s-a aflat John Profumo, in alta tara, in Romania "a explodat", tot in viata politica, o bomba ceva mai puternica si cu alte implicatii in viata natiunii decat "bomba sexuala" care l-a aruncat peste bord pe fostul Ministru de Razboi al Marii Britanii: bomba coruptiei.
Nu ni se pare ca cei azvarliti in afara perimetrului politicii dambovitene de suflul repectivei explozii au intentia sa-si continue viata sub semnul discretiei, facand munci umile in casele de batrani la a caror stare nu ne referim aici.
Ideea de refacere a prestigiului si demnitatii alterate de erori prin reafirmarea vointei de reintoarcere la simplitatea solidaritatii cu cei ce au nevoie de ajutor este, din pacate, straina clasei politice din Romania. John Profumo avea sensul onoarei: ca sa-l recupereze, impreuna cu inocenta politica pierduta, a spalat timp de peste patru decenii vasele si toaletele saracilor.
Salve John, Ministru al Saracilor! Combatantii din Africa impotriva nazismului – si nu numai ei – te saluta!