Parcursul olimpicilor romani, de la Atena la Beijing a ajuns la jumatate. Doi ani care au zubrat parca prea repede, timp in care in unele discipline olimpice au survenit miscari importante ca, de pilda, in gimnastica feminina, cu un staff tehnic radical schimbat si de asemenea cu un lot masiv intinerit. Tendinte firesti de reasezare a loturilor olimpice se manifesta si in alte discipline sportive. In atletism, iata, prin forta lucrurilor, cand a iesit din calculele unor specialisti nume consacrate de talia maratonistei Lidia Simon, fosta vicecampioana olimpica la Sydney, iar un an mai tarziu campioana a lumii la Edmonton. Numai apare ca o certitudine nici prezenta in lotul olimpic pentru 2008 a Ionelei Tarlea - marea noastra specialista la 400 mg, si ea medaliata cu argint, la Atena, confruntata cu repetate accidentari, dupa cum sunt de consemnat nume noi. Sigur, nu sunt excluse reveniri in lot a unor canotoare care au purtat faima Romaniei editii olimpice la rand - un nume care se vehiculeaza tot mai des in ultima vreme este cel al Constantei Burcica, tripla campioana olimpica, dupa cum nici Marea Doamna a Canotajului romanesc, Elisabeta Uta Lipa, inca duce dorul curselor pe luciul apelor, mai ales in echipajul-regina al canotajului, care este cel de 8+1. Dar, structura de fond a loturilor olimpice la canotaj trebuie sa o reprezinte tinerele valori. Unele care au si facut pasul catre consacrare internationala, altele hotarate sa-l faca in urmatorii doi ani care ne mai despart de marea intrecere din capitala Chinei.
La jumatatea drumului dintre Atena Si Beijing
E firesc ca la jumatatea drumului pana la Beijing, oficialitatile sportive din tara noastra (aidoma celor de peste tot din lume) sa puna in discutie stadiul pregatirii loturilor olimpice spre a se constata unde ne aflam. Ce am realizat din obiectivele propuse, dar mai ales unde sunt de semnalat neimpliniri. Obiective si mai putin. Fiindca exista neimpliniri. N-are rost sa nu recunoastem adevarul. N-ar servi nimanui ci s-ar crea o falsa imagine a potentialului exprimat de sportivii nostri olimpici dupa Atena si pana acum... In aceasta privinta este de salutat pozitia presedintelui Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, si de apreciat optimismul sau prudent. Este, de fapt, atitudinea unei personalitati care a trait inca din copilarie pulsul sportului. Si inca intr-o disciplina de duritatea rugbyului. De buna seama ca viziunea sa fata de sport privit in ansamblu a capatat noi dimensiuni, pe de o parte prin ceea ce a putut vedea si constata intr-o tara ca Franta in care s-a aflat o buna bucata de vreme, iar pe de alta parte dupa ce a preluat conducere miscarii sportive de la noi, sub noua titulatura a Agentiei Nationale pentru Sport. Iar in prezent ca presedinte al COSR.
Atentie sporita pe atletism Si gimnastica
Functia onoranta si de mare raspundere pe care o indeplineste l-a obligat pe Octavian Morariu sa urmareasca indeaproape, de pilda, ce se intampla in atletismul romanesc, avand ca reper recentele mondiale de la Moscova. Sigur, pasionatii acestei discipline (si nu numai ei) pot fi dezamagiti de absenta macar a unui atlet roman printre medaliati, cel mai vizat fiind Marian Oprea, cel care si detinea cel mai bun rezultat al anului la triplu salt (17,74 m). Presedintele COSR tine sa sublinieze ca absenta atletilor romani pe podium la CM nu poate reprezenta un capat de tara. Cum nici nu este. Mondialele de sala au constituit doar o etapa in programul competitional din acest an si oricum nu cea mai importanta. Marele examen al atletilor nostri va avea loc in vara, la europenele de la Göteborg. Atunci si acolo ar trebui sa fie momentul de varf al atletilor nostri. Pentru Marian Oprea, dar si pentru alti exponenti ai acestui sport, Cioncan, Dumbraveanu, Morosanu, de regula cei foarte tineri, carora li se ofera astfel sa faca pasi hotarati catre Beijing. La fel si in cazul gimnasticii. A celei feminine, acum dupa ce Ban si Stroescu au renuntat, urmate de Sofronie si Eremia. Totusi, cu Catalina Ponor si noile ei colege mult mai tinere, gimnastica feminina romanesca poate reface terenul pierdut dupa Atena, Sandra Izbasa, Andreea Munteanu, Stelian Nistor pot fi piesele care vor reface vigoarea si personalitatea lotului. O situatie similara si in lotul masculin, dupa ce Urzica si Suciu s-au oprit. Dar a ramas Dragulescu, iar langa el se afla cel putin trei sportivi de mare travaliu, Razvan Selariu, Alin Jivan si Daniel Popescu. Vor mai apare si altii? Cu atat mai bine. Ceea ce este valabil si in cazul gimnastelor. Natatia de asemenea poate sa aiba din nou un cuvant de spus cata vreme Camelia Potec s-a aratat ferm decisa sa ramana in activitatea de performanta, neexcluzand posibilitatea de a-si mai adauga o medalie de aur la JO din 2008. Se afirma insa tot mai convingator si Ionela Cozma si Simona Padurariu, cum cum se considera ca atat Dragos Coman, Ion Gherghel si mai ales Razvan Florea pot fi certitudini pentru podiumul olimpic. Intretine optimismul si polo-ul, dupa prestatia excelenta avuta la mondialele de la Montreal, dupa cum e de asteptat nu numai petarde de entuziasm ci si reusite constant valoroase din partea luptatorilor de "clasice" si "libere", a tinerilor judoka, a halterofililor. O surpriza de proportii ar putea veni din partea handbalistelor, acum dupa convingatoarea lor prezenta la mondiale. Romania dispune de o pleiada de handbaliste (majoritar rodate in cadrul unor echipe de top din Europa) care pot fi un adevarat port-drapel al sporturilor pe echipe la Beijing .Sigur, pentru a trece de la optimsmul prudent la cel robus e nevoie nu numai de interes si daruire in pregatire ci si rezolvarea, in regim de maxima urgenta, a unor probleme de ordin financiar, in speta de surse reale (nu doar promise...) pentru sport. Este incurajator faptul ca Octavian Morariu personal a pus pe tapet aceasta problema definitorie pentru reusitele viitoare ale sportului romanesc de mare performanta, propunand si sustinand organizarea unei intalniri cu reprezentantii marilor societati de audit si a unor mari firme din tara. Tot astfel prin crearea unui Fond National pentru dezvoltarea sportului, asigurat nu numai de la Loteria Romana ci si din accize la tigari si tutun, jocuri de noroc etc. Cum tinea sa sublinieze presedintele COSR, intr-o recenta interventie publica in presa: "Ministerul Finantelor are cheia pentru banii din sectorul privat...". Dezvoltarea sportului neinsemnand numai participarea loturilor olimpice la pregatire si competitii-test ci si asigurarea unei infrastructuri adecvate, continuand ceea ce s-a inceput si s-a realizat la centrul olimpic de la Izvorani - o sala de gimnastica aproape unicat in Europa si in lume. Proiectul de anvergura al COSR are in vedere si un bazin acoperit sid e asemenea o sala polivalenta. Nu trebuie doar sa visam la infaptuirea unor asemenea obiective, daca vrem cu adevarat sa redevenim europeni!
Cosmarul presedintelui COSR il reprezinta in continuare sportul scolar si universitar. In pofida initierii si organizarii unor campionate ale liceelor la nivel national, sportului scolar nu ii este asigurat locul ce i se cuvine. Chiar daca educatia fizica numai are statut de cenusareasa intre disciplina de invatamant, totusi pentru eficienta lectiilor de sanatate se face inca prea putin. Octavian Morariu pledeaza pentru multiplicarea orelor de sport. Si la fel pentru existenta unui sistem competitional cat mai bine articulat. Trist e ca de acolo de unde ar trebui sa apara asemenea reglementari nu vine nici un semnal. La Ministerul Educatiei si Cercetarii, in invatamantul de educatie fizica si a sportului in perimetrul scolii, se doarme inca la gura sobei...
La jumatatea ciclului olimpic,Octavian Morariu manifesta un optimism prudent...
Parcursul olimpicilor romani, de la Atena la Beijing a ajuns la jumatate. Doi ani care au zubrat parca prea repede, timp in care in unele discipline olimpice au survenit miscari importante ca, de pilda, in gimnastica feminina, cu un staff tehnic radi
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "La jumatatea ciclului olimpic,Octavian Morariu manifesta un optimism prudent...":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
