Magistratii Tribunalul Bucuresti au amanat ieri, pentru data de 30 martie, solutionarea propunerii procurorilor Parchetului General, de arestare preventiva a lui Marian Alexandru Iancu, cercetat in dosarul Rafo, alaturi de Ovidiu Tender. Cauza a fost
Magistratii Tribunalul Bucuresti au amanat ieri, pentru data de 30 martie, solutionarea propunerii procurorilor Parchetului General, de arestare preventiva a lui Marian Alexandru Iancu, cercetat in dosarul Rafo, alaturi de Ovidiu Tender. Cauza a fost amanata in conditiile in care aparatorul lui Marian Iancu, avocatul Ioan Neagu, a declarat in fata instantei ca nu a avut timp sa consulte dosarul. Neagu a explicat ca solicitarea procurorilor a fost transmisa Tribunalului in urma cu doua zile, iar el a avut ieri programat un alt dosar. Avocatul Ioan Neagu a declarat presei ca nu stie daca sunt acuzatii noi care i se aduc clientului sau, pentru ca nu a vazut referatul de propunere de arestare. Magistratul Petre Rosu a acceptat solicitarea aparatorului lui Iancu si a amanat judecarea cauzei.
"Scenaristul e Parchetul General"
Patronul clubului de fotbal Poli Timisoara s-a prezentat ieri, la Tribunal, la ora 15.00, dar a refuzat sa dea prea multe detalii cu privire la acuzatiile care i se aduc. Acesta a spus insa ca tot ceea ce i se intampla "este un serial urat, iar scenaristul e Parchetul General". Desi initial parea dispus sa stea de vorba cu ziaristii, dupa aproximativ o ora in care a stat pe holurile Tribunalului asteptand sa inceapa judecarea cauzei sale, Iancu a izbucnit, acuzand ziaristii pentru ce i se intampla. "Mai mult dumneavoastra sunteti de vina decat altii. Imi dati prea multa importanta", a spus acesta. Dupa aceasta iesire nervoasa vizavi de presa, Iancu s-a calmat si a declarat ca nu a mai intrat de unsprezece ani intr-o banca, asa ca nu poate fi acuzat de spalare de bani. Imediat dupa aceste declaratii, patronul de la Poli Timisoara a intrat in sala de sedinta, unde a stat circa zece minute. Desi promisese ca va sta de vorba cu presa dupa sedinta, Marian Iancu a parasit sediul Tribunalului prin spatele cladirii.
Infractiuni comise dupa trimiterea in judecata
Pe de alta parte, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a comunicat Parchetului instantei supreme ca omul de afaceri Marian Alexandru Iancu a continuat anumite actiuni de spalare de bani, dupa ce a fost trimis in judecata pentru fapte de natura economica. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au inaintat Tribunalului Bucuresti, in urma cu doua zile, propunerea de arestare preventiva a inculpatului Marian Alexandru Iancu, pentru o perioada de 30 de zile.
Procurorii DIICOT arata, in propunerea inaintata instantei, ca lasarea in libertate a lui Iancu "prezinta un pericol concret pentru ordinea publica", considerand ca aceasta conditie este intrunita deoarece este apreciata "in raport de disfunctiile care s-ar crea in mentinerea ordinii publice de catre organele abilitate, precum si reactiile societatii civile fata de stari de lucruri negative si prin care se incurajeaza alte persoane sa incalce legea penala, dar si in raport de temerea colectiva ca impotriva unor infractiuni deosebit de grave organele statului nu actioneaza eficient".
Fonduri frauduloase
Concret, Parchetul spune ca, in 24 februarie 2006, firma Rafo SA Onesti a formulat o plangere penala in care se preciza ca, desi instanta suspendase organizarea adunarii actionarilor, Iancu a hotarat ca aceasta intrunire trebuie tinuta. Prin intermediul lui Emil Rosianu, Mihai Rapcea si Florin Miclea, el ar fi incheiat un proces-verbal prin care se hotara inlocuirea administratorului de drept, SC V&V Trading Company SA, si numirea unui nou administrator in persoana inculpatului Bogdan Salajan. "Mai mult decat atat, din adresele aflate la dosarul cauzei rezulta ca, in mod repetat, incepand cu decembrie 2005, inculpatul a cautat sa inlature de la administrarea SC Rafo SA Onesti acest administrator, deoarece, spre deosebire de alte situatii anterioare, acesta a hotarat sa adopte o atitudine activa legata de activitatile infractionale prin care societatea a fost prejudiciata, aspect defavorabil inculpatului cercetat tocmai in legatura cu aceste activitati," se arata in comunicatul Parchetului General.
Potrivit procurorilor, Marian Alexandru Iancu este acuzat de constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata, constand in aceea ca intreaga activitate infractionala derulata in perioada ianuarie-decembrie 2003 de inculpat - impreuna cu Ovidiu Tender, Toader Gaureanu, Cicilia Dumitrescu, Marin Badea, Bogdan Salajan si Kadri Basaran - a fost efectuata in vederea obtinerii de fonduri frauduloase, a caror sursa a fost disimulata prin incheierea - cu incalcarea atributiilor de serviciu - a unor contracte comerciale nelegale. De asemenea, s-a constatat ca fiecare invinuit si inculpat a avut un rol bine determinat in realizarea scopului urmarit.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.