False impresii despre un suflet nobil

Am citit mai multe biografii ale Marthei Bibescu, printre care le-as aminti pe cea scrisa de Christine Sutherland sau lucrarea semnata de Ghislain de Disebach, ca sa nu mai vorbesc chiar despre "jurnalul" Marthei. In toate trei m-a izbit ostilitatea cu care printesa, ajunsa in Franta, a intalnit-o din partea conationalelor noastre: Ana de Noailles si Elena Vacarescu, ambele scriitoare. Intrigi, barfe, calomnii sau chiar dusmanie pe fata s-au straduit sa creeze o atmosfera irespirabila in jurul Marthei. In acest fel a luat nastere, in mintea mea, imaginea a doi monstri, desi vazusem fotografii ale celor doua femei, ce e drept, din perioada cand erau tinere si aratau inca destul de bine. Totusi, privind imaginea Elenei Vacarescu, mi-am amintit cateva pagini din memoriile lu Marghiloman, in care se relata discutia dintre el si regele Ferdinand in legatura cu dezertarea de pe front a printului mostenitor - Carol, si casatoria morganatica a acestuia, la Odesa, cu Zizi Lambrino. In discutie, in afara pedepsei pe care o merita printul, Marghiloman ii amintea regelui despre nobletea de care daduse dovada Elena Vacarescu, fiinta care, desi il iubea cu pasiune pe Fredinand si era iubita la randul ei de acesta, intelegand hotararea regelui Carol I de a nu-si lasa printul mostenitor sa se insoare cu o femeie ce nu avea sange regal, si se retrasese discret de la Curte. Facuse aceasta, desi regina Elisabeta (Carmen Sylva) incuraja dragostea celor doi tineri, fiind convinsa ca prin aceasta casatorie se impamanteneste o dinastie straina. Suparat, regele Carol I le-a exilat pe amandoua in Franta, unde Elena a si ramas, fara sa se mai casatoreasca vreodata si pastrand o dragoste nestirbita "frumosului Nando", cum il numea ea pe Ferdinand, in ciuda urechilor lui cam clapauge.
O alta prejudecata a mea era ca Elena ar fi trebuit sa poarte o ura neimpacata Mariei, cea care devenise sotia viitorului rege. Dar in editura "Compania", a aparut o carte a urmasei poetilor Vacaresti, intitulata "Memorial in ton minor", continand mai ales amintiri din perioada cand era doamna de onoare a reginei Elisabeta. In paginile cartii exista un portret al reginei Maria, care dovedeste adevaratul caracter al autoarei. Citez: "Pe cat de stralucita pe-atat de frumoasa, ea, care a fost toata viata intruparea vitalitatii, a farmecului si a gratiei, a stiut sa se poarte in timpul razboiului ca un adevarat soldat. Caci aceasta suverana, din cele mai viteze, avea simtul bravurii; curajul ei era neasemuit, si, neinfricata, a adoptat o semeata atitudine de aparare atunci cand a simtit ca tara ne era amenintata. (...) A refuzat mlta vreme sa plece din capitala amenintata de cotropitori - aproape ca a trebuit sa fie luata pe sus si dusa in Moldova, ultimul petic de pamant romanesc. Acolo a cunoscut nenorocirea care ii pandea pe toti ai ei: foamea, epidemiile, tifosul. Impotriva acestui din urma flagel, regina n-a acceptat nici o masura de protectie: n-a vrut sa poarte nici masca, nici manusi si a continuat sa mearga prin spitale, sa stea de vorba cu soldatii, sa treaca trupele in revista, aparand in ochii tuturor ca o intrupare a harului dumnezeiesc in mijlocul deznadejdii generale. (...). Maria, regina a poeziei marine, a dorit ca la Balcic inima ei patimasa sa fie vesnic martora zbuciumului valurilor mult iubite, ce oglindeau insasi existenta ei, putand astfel ramane pentru totdeauna in pamantul Romaniei pe care cu atata daruire a slujit-o.
Destinul reginei Maria a facut ca inima ei sa nu poata ramane in iubitul ei Balcic. Elena Vacarescu i-a supravietuit. A fost premiata de Academia Franceza, a fost delegata a Romaniei la Societatea Natiunilor si a trecut in nefiinta in anul 1947, asistand neputincioasa, de acolo de la Paris, la instaurarea comunismului in adorata ei tara natala.

---

Despre autor: