In comentariile din saptamanile trecute, am avut prilejul sa vorbesc despre tendintele politice actuale. Am apreciat in cateva randuri ca partidele romanesti se afla intr-un moment de cotitura, daca nu de criza, iar acest lucru este vizibil atat la nivel organizational, cat si doctrinar. Astazi mi-am propus sa pun in discutie o tema, as spune la fel de importanta, si anume nationalismul. Acest cuvant foarte uzitat - mai ales de politicieni - naste controverse din ce in ce mai aprinse, si asta chiar in momentul in care ne apropiem de integrarea in UE, chiar atunci cand suntem pe cale de a deveni o parte a unui spatiu multietnic si multicultural.
Cred ca trebuie sa discutam cu mult mai multa seriozitate decat am facut-o pana acum despre aceasta problema. Dezbaterile, proclamatiile din ultima perioada referitoare la autonomia pe criterii etnice pot fi utile sau daunatoare in masura in care urmaresc o clarificare sau o confuzionare la nivel conceptual si politic. Din nefericire, ceea ce constat este perpetuarea nationalismului populist, nu atat periculos, cat ineficace. Ca si in cazul temei doctrinare, tema nationala este utilizata cu scopuri politice fara vreo tinta concreta, fara intentia de a cauta o rezolvare.
Mai intai, tin sa reamintesc ca tema aceasta nu este proprietatea intelectuala a unui partid. Dimpotriva, regula ar trebui sa fie ca ori de cate ori problema nationala sau problema minoritatilor etnice devine o exclusivitate a unei formatiuni politice, atunci este clar ca ne aflam in fata unei probleme prost puse. Nu cred in obiectivitatea absoluta, dar anumite probleme generale, cum este aceasta, isi pot gasi solutia dincolo de interesele formatiunilor politice.
In al doilea rand, nu cred in discriminari si deci nu cred nici in discrimarile po-zitive. Cu riscul de a fi considerat politically incorrect, voi spune ca, cel putin la nivel normativ, avem nevoie de o corelare a solutiilor, astfel incat sa obtinem maximum de drepturi si de eficienta, in acelasi timp. Este foarte clar ca nu doar judetele Harghita si Covasna doresc mai multa autonomie, ci si toate celelalte judete. Problema ar putea fi definita, inainte de toate, ca una a relatiilor dintre administratia centrala si cea locala, si am putea vorbi, in acest punct, de o discriminare a provinciei in raport cu centrul. Daca judecam lucrurile in cheie etnica, centrul autoritar este inevitabil nationalist si provoaca reactii, de asemenea, nationaliste ale teritoriului. Nu ma refer aici doar la dorinta de autonomie teritoriala a maghiarilor, ci si la diversele forme de regionalizare, bazate pe valorile locale si pe ""patosul local"".
Gasesc, in acest punct, o relatie de dependenta intre modul in care este tratata problema etnica si cea privind eficienta actului de guvernare. Se considera in mod fals ca guvernarea se afla preponderent in responsabilitatea administratiei centrale, a Guvernului. Realitatea este ca autoritatile locale sunt mult mai abilitate sa-si asume, sa-si distribuie aceasta responsabilitate. Guvernul este inevitabil distant fata de chestiunile locale, Guvernul are o gandire ""statistica"", in timp ce primaria se poate gandi in mod concret, ""la fata locului"", in legatura cu aceste chestiuni. Exista, cel putin teoretic, sansa ca un primar sa stie mai bine ce se intampla in urbea sa, decat un ministru. De aceea, probabilitatea ca primarul sa rezolve mai bine o problema locala este mai mare.
Fara indoiala ca militez aici pentru descentralizare si consider ca problema etnica este o stavila in rezolvarea acestei probleme. Cu tot grotescul ei, centralizarea din perioada comunista (nu intamplator completata cu ideologia national-comunista) a fost, in anumite conditii, explicabila. Ea arata, printre altele, nevoia de omogenizare a unui stat vechi, dar constituit recent. Astazi insa nu trebuie sa ne mai fie frica de descentralizare si de dorinta unor grupuri etnice de a se autoadministra, fireste, in limitele constitutionale si legale ale statului roman. Descentralizare inseamna, pentru mine, doua lucruri: 1. ""dezetnicizarea"" statului, inclusiv a structurilor administrative locale (judetele, orasele si comunele); 2. cresterea capacitatii de administrare a tarii.
Nationalismul, inainte de a fi periculos, este ineficient. Tocmai de aceea imi permit cel putin sa atrag atentia ca problema etnica in Romania, nationalismul superfluu, dar belicos nu are in primul rand legatura cu etnia, nu este o problema a relatiilor interetnice (dupa cate stiu, romanii si maghiarii nu au probleme deosebite de comunicare interpersonala). Nationalismul este, dupa parerea mea, o problema a statului, un ""complex"" al statului roman. Este timpul ca statul sa se ""relaxeze"", iar solutia este: descentralizarea.