Valentin F. Mihaescu, eseistul si criticul literar convertit nu de mult in poet, dintr-o iubire de metafora irepresibila si fara de scapare, nu vede in roz literatura prezentului, cel putin ca iesire in lume, nu priveste cu ochi buni avalansa de nonliteratura care se revarsa din editurile romanesti si, pentru moment, din motive care tin in fond nu de o abdicare, ci de o nobila indoiala de sine, nu mai scrie cronici literare, cronici care l-au consacrat in anii '80, ca pe unul din cei mai atenti si mai percutanti comentatori ai fenomenului literar. Deocamdata critica literara este, dupa opinia lui, un "Exercitiu in gol".
Convins fiind ca nu se poate face literatura fara suferinta, Valentin F. Mihaescu isi construieste cea de-a doua carte de poeme si spera ca in curand sa iasa in lume si cu un roman. Nu de alta, dar viata este mai puternica decat literatura si atunci, scriind poezie si proza, te mantui de multe pierderi si il vezi numai pe Dumnezeu indreptatit sa le judece.
Valentin F. Mihaescu, zgomotul masinilor care trec neincetat si ploaia marunta pe care o privim sunt fondul acestui dialog in aer liber.
De ce atat de rar in ultimul timp, semnatura ta prin revistele literare?
Mi-am pierdut motivatia pentru a scrie critica literara, din mai multe cauze: una dintre ele este ca atunci cand citesti o carte, s-ar putea sa te intrebi de ce esti tocmai tu judecatorul acela care spune "e bine" sau "e rau"? Judecatorul este numai Dumnezeu. Noi trecem prin lume si deseori ni se pare ca am fi in locul lui.
Cand dispare motivatia de a "judeca" o scriere literara, poti sa te apuci de poezie.
De altfel, te-ai apucat. Ai publicat de curand o carte de poeme, "Catifea aurie", care te recomanda ca pe un liric autentic.
Cum se simte criticul literar ratacit cu bunastiinta, in "arealul" poeziei?
Am pierdut foarte multe lucruri in viata mea si probabil ca a fost nevoie sa compensez intr-un fel acele pierderi scriind poezie. M-am livrat cititorilor fara a avea nici o speranta ca voi fi receptat. Acum, dupa atatia ani de cronica literara, sunt intr-un punct in care am senzatia ca nu o mai pot scrie, ca m-a parasit.
Nu este o copilarire de-a ta?
Nu, este o marturisire.
Ce te dezamageste? Autorii, ce se scrie in ultimii ani, prezentul incordat in care traim, miza (ne)deslusita a literaturii?
Eu citesc literatura contemporana noua si nu sunt deloc dezamagit, sunt insa foarte trist. Nu pentru ca aici n-ar exista valori, ci pentru ca valorile acestea posibile nu au nici o sansa de intrare in circuitul valorilor mondiale. Foarte micul nostru circuit al valorilor ramane important in lumea noastra in care, daca eu te cunosc pe tine si tu ma (re)cunosti pe mine, aceasta inseamna ca noi existam. Privit dinafara, aici s-ar parea ca nu se intampla nimic. Dinauntru se vede invers: noi suntem stapanii universului.
Si nu e minunat sa ne credem stapanii universului?
Intre tristete si noblete e un spatiu greu de controlat. Aici se intampla lucruri fabuloase pe care cineva ar trebui sa le ia in posesie. In Macondo ploua cu serpi, in timp ce noi regularizam Dambovita.
O inconstienta a noastra? Vrei sa facem din Romania o tara fabuloasa, à la Marquez?
Nu, nu vreau. Cat priveste inconstienta, nu e vorba despre ea, ci mai degraba de un dat, un destin, o femeie care mirosea a floare si nimeni nu a bagat de seama.
Exprimi o ingrijorare metaforizata. Ce-ar fi de spus despre scriitori?
Si eu, ca orice om, voi pleca maine-poimaine... Mi-ar placea sa spun ceva inteligent despre noi, scriitorii, dar mi-e teama ca nu sunt in stare.
Sa revenim la statutul tau de critic, sa inventariem pe scurt activitatea ta scriitoriceasca.
Am scris, dupa cum bine stii, aproape 15 ani cronica literara la revista "Luceafarul" (cea inainte de '90).
Dupa '90 ai continuat sa publici cronici literare in SLAST.
Cand ai debutat in literatura, editorial?
In 1983, cu "Timp si mod", o carte rezultata din practica mea de cronicar literar la revista "Luceafarul", careia i s-a adaugat un studiu al meu despre avangarda romaneasca.
A fost o carte bine primita, o carte premiata, dupa cate stiu.
Da. A urmat apoi "Viciul nepedepsit"-1993 care... premiera mondiala, a aparut de doua ori in acelasi an: la editura "Charme Scott" si la editura "Eminescu". Publicand aproape o mie de articole de critica si istorie literara, parte din ele se regasesc in aceasta carte.
Te-ai gandit vreodata ca vei ajunge la poezie, dupa atatia ani de critica literara? De regula, poezia este de timpuriu abandonata in favoarea criticii.
Am parerile mele despre poezie si n-as fi crezut vreodata ca voi putea ajunge la ea, ca autor. O intamplare a vietii, cum se spune, m-a pus in starea de a o scrie, fara sa am sentimentul rusinii.
"Catifea aurie", cartea ta de poeme nu contrazice cu nimic instinctul tau critic. Dar am impresia ca ai prins aripi si in curand vei recidiva cu mult entuziasm. Te-a transformat critica intr-un iremediabil poet?
Daca esti o structura lirica, nu ai cum sa nu scrii si poezie. Intamplarea a facut ca eu sa ma uit in urma la mine si sa constat ca exista lucruri pe care eu le consider acum foarte importante. Eu cred acum, la o varsta considerabila, ca dincolo de poezie nu mai exista aproape nimic. Daca eu voi mai scrie critica literara, asta ar insemna o motivatie puternica pe care eu, deocamdata, nu o mai am. Uite, as vrea sa scriu si roman.
Nu ai fi primul si nici ultimul critic autor de romane. Ce speri sa gasesti in el?
O poveste are nevoie de un sfarsit. Il caut. Viata unui scriitor este de multe ori cel mai dureros si nedrept lucru care i se intampla. Iubire, dezamagiri, spaime, saracie, moartea ca o solutie...
Imi vine in minte un citat din George Calinescu: "Cum zicea Anaximene, traim printre fenomene". Prin urmare stand noi de vorba, adica petrecandu-ne, trebuie sa gandim si la ceea ce urmeaza dupa.
Sper sa nu fie o revolutie.
Eu am de gand sa revolutionez literatura romana, spunandu-mi tot timpul: "Viata este cu mult mai dura decat literatura".
Mai dura, dar mai frumoasa.
Frumusetea ei este un concept care daca nu se petrece, nu inseamna nimic. Iar nimicul suntem noi. Din aceasta s-ar putea construi. Unii au ajuns geniali, altii au scris carti importante. Noi, scriitorii, ne ocupam cu nemurirea.
Ce poti spune despre starea de gratie a literaturii prezentului?
Eu traiesc intr-o lume nebuna care nu are timp de cristalizari si este fatal ca eu sa ma adaptez acestei lumi. Literatura romana contemporana se afla in proces de prefacere, iar daca nu se preface bine va fi vinovata.
Cum am putea sa ne facem timp pentru "cristalizare"?
Mai avem foarte putin timp si daca l-am folosi (acela care ne-a mai ramas) pentru a gandi, pentru a face, atunci cred ca lumea ar fi mai normala, si nu asa cum este.
A scrie literatura este o ocupatie demna de respect?
Daca a scrie literatura inseamna ceva (desi ma indoiesc foarte tare), ar exista sansa sa ne salvam de la aceasta mizerie in care traim. Eu mi-as dori sa dau ceva altuia. "Uite, mai omule, ia ceva de la mine!" Altfel facem dragoste, murim...
Spui undeva: "Fara suferinta nu se poate face literatura".
Intr-adevar, asa este. Asta nu inseamna insa ca suferind produci neaparat marea literatura. Cred, de asemenea, ca, daca nu te-a durut vreodata ceva, n-ai cum sa faci un lucru important.
Se pot face insa prajituri dupa o reteta recomandabila tuturor. Cel mai bine e sa pui in opera reteta de prajituri la petreceri fastuoase. Tu vei fi fericit, dar mai cu seama ei. Dupa care te duci sa te culci si noaptea visezi ca ai murit.
Ce inseamna sansa in literatura?
Eu am debutat la editura "Cartea Romaneasca", avand ca redactor pe Mircea Ciobanu. El mi-a spus ca prima carte poate sau nu sa aiba succes, dar a doua este proba adevarata. Am publicat a doua carte la editura "Eminescu" si mi-am dat seama ca o carte de critica nu are cum sa aiba succes. Succesul este al altor genuri literare. Critica literara este facuta sa nu aiba succes. Ea poate sa aiba autoritate, ea poate sa devina o institutie si, in aceasta calitate, poate sa emita legi. Atata timp cat institutia functioneaza, ea are credibilitate. Din momentul din care institutia dispare, judecatile ei sunt contestabile si, de buna seama, contestate. E o istorie in spate care ne arata ca daca iti adecvezi judecatile de valoare, precum Eugen Lovinescu, posteritatea te-ar putea pretui.
Totusi, din "Istoria Literaturii" a lui Lovinescu au fost uitate, in numai cateva decenii foarte multe nume.
Problema este ca, daca in judecatile de valoare ai dreptul sa spui ca ai gresit. Gresesti ingrozitor, dar ai acest drept. Ti-ai castigat un asemenea drept.
Acum, o intrebare tehnica: ce se intampla cu critica de intampinare?
Iolanda, stii de ce a disparut dupa '90 critica de intampinare? Pentru ca noi nu avem structurile acelea care vand cartea bine, cum nu am avut nici celelalte structuri prin care criticul cutare care scrie cinci randuri intr-un ziar important, automat autorul si cartea sunt in atentia tuturor. Prin urmare, daca noi am fi adoptat sistemul occidental de vanzare, atunci acest tip de critica ar fi suferit niste modificari conform cerintelor pietei. Or, ceea ce s-a intamplat pe piata romaneasca de carte, a fost contraproductiv. Critica trebuie din acest moment sa vanda cartea. Literatura e o afacere. Da,din pacate e pe bani.
Critica literara, in acest moment nu mai are puterea (pierduta), de a recomanda o carte sau alta, nu mai are autoritate. Si-a pierdut-o. Si inainte exista contrafacere intr-un anumit sens, dar acuma nu mai e nimic.
Este ea chiar atat de dezinteresata?
Nu, este un exercitiu in gol. De aceea nu mai scriu de un timp critica literara. Critica este un exercitiu de putere, dar cineva trebuie sa te motiveze. Repet: cine imi da mie dreptul sa spun in acest moment ca unul e bun, altul e rau? E inutil. Nu ne mai citim nici macar intre noi.
Iti accept inapetenta si blazarea (sper trecatoare), vizavi de actul critic, dar nu o prea inteleg.
Gandeste-te la cei tineri care asteapta confirmari, nu predici, nu eschive.
Tineretea e o stare trecatoare, nu o calitate. O avem, o pierdem. Trebuie sa ne uitam la cei tineri care vin in literatura, asa este. Dar nu i-am inventat noi. Nu-mi prea plac in ceea ce scriu, dar ii iubesc foarte tare. Ei n-au avut niste tabuuri pe care sa le respecte si, nemaifiind acelea, li se pare ca folosirea unor cuvinte, altadata proscrise, inseamna literatura. Eu cred ca literatura nu are legatura cu anumite cuvinte, are legatura cu toate cuvintele. Conditia ar fi ca din cuvintele acestea, indiferent din ce zona a vocabularului fac parte, sa putem face ceva care te izbeste in moalele capului, te nauceste.
Si totusi nu putini dintre ei fac literatura cu adevarat.
Sunt de acord. Daca nu te publica nimeni, nu existi. Nu ne permitem sa fim Lampedusa, care a publicat dupa multi ani. Nu te publica nimeni, repet, nu existi. Tinerii nostri nu se pot plange. In mare sunt publicati si de reviste, si de edituri. Dar confuzia este mare. Eu sunt un idiot care scrie poezie. Daca am niste bani public o carte. Nu inseamna ca sunt in competitie. Cine iti spune ca esti bun? Editurile la noi nu sunt ceea ce trebuie. Sistemul editorial este ingrozitor.
Te-am prins in ziua ta neagra. Sau poate esti dintre cei care s-au resemnat ca Romania este victima unui imperialism cultural.
Eu nu cred ca exista culturi mici si culturi mari. Cele mari insa nu vor sa fie acaparate de cele mici. Noi am pierdut mize importante nestiind sa le jucam.
Sa ne intoarcem la romanul tau. Ai inceput sa-l scrii?
Scriu un roman genial care va sparge toate topurile literare. Desi nu mai am nici o motivatie, cum am mai spus, pentru critica literara, asta nu inseamna ca nu vad ca nu stiu, ca nu inteleg, ca mi-am pierdut entuziasmul pentru lucrurile bune.
Insist, intrebandu-te: Se resimte lipsa autoritatii criticii literare in momentul de fata?
Literatura romana de azi nu e deloc lipsita de valoare, dar aceasta absenta a criticii se resimte extrem de tare. Ea, autoritatea, nu poate fi instituita printr-un decret, trebuie sa se recunoasca pe ea insasi, sa se ia in seama. Nu e vorba de clasamente si nici de posibile ierarhii de valori. Este nevoie de critici. Daca nu-si recastiga autoritatea inseamna ca nu mai este nevoie de ea.
Cum ramane cu desele compromisuri pe care le fac unii scriitori de valoare, oferind mostre penibile de lauda adusa mediocritatii?
Daca cineva mi-ar oferi o suma de bani, nu stiu daca nu as spune ca respectivul sau respectiva nu sunt scriitori de valoare. Dar daca editorul care ar publica acea carte m-ar angaja pentru promovarea ei, atunci nu as mai putea face acel tip de compromis. In fond, critica literara este o meserie ca oricare alta.