''Bulgaria a avut o crestere economica stabila in ultimii ani, in 2005 plasandu-se la 5,8%. Credem ca in acest an deficitul de cont curent se va plasa la acelasi nivel ca in 2005, sau chiar va inregistra o usoara scadere, in special ca urmare a cresterii exporturilor'', a declarat premierul bulgar Serghei Stanisev.
Anul trecut deficitul de cont curent al Bulgariei s-a plasat la nivelul record de 11,9% din PIB. Desi Bulgaria, ca si Romania, a fost lovita in 2005 de inundatii devastatoare, rezultatele bune din primele noua luni ale anului au reusit sa contracareze efectele dezastrelor. Avansul PIB a fost determinat in principal de cresterea importurilor si a sectorului de servicii.
In aceste conditii insa analistii sunt de parere ca Bulgaria ar trebui sa ia masuri urgente de impulsionare a exporturilor si sa inregistreze rate de crestere si mai ridicate pentru a se apropia de nivelul de dezvoltare al statelor din UE.
Totodata, economistii atrag atentia si asupra inflatiei, al carei nivel ar putea complica procesul de adoptare a monedei europene, actiune programata de autoritatile de la Sofia in jurul anului 2010.
Stanisev a mai aratat ca Guvernul va mentine obiectivele privind obtinerea unui excedent fiscal in acest an, reducerea creditelor si incurajarea exporturilor prin imbunatatirea mediului de afaceri, a infrastructurii si prin crearea unei banci pentru export.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro