Acarul Paun?

Comunismul a incercat sa distruga orice urma a societatii civile. In Romania a reusit. Cand in alte tari erau resuscitate forme de asociere voluntara si exprimare a gandirii libere, in Romania teama si indiferenta paralizau aproape totul. Daca as pomeni aici doar cum si de ce a esuat ideea universitatilor volante lansata de Mihai Botez, Mariana Celac si Vlag Georgescu si tot ar fi de ajuns.
Anul 1996 a reprezentat pentru societatea civila un miracol - profesorul Emil Constantinescu era propulsat la Cotroceni. Din pacate, spre sfarsitul mandatului sau, presedintele declara ca a fost invins de structurile reziduale ale Securitatii si anunta ca nu mai candideaza pentru un al doilea mandat. In fapt, inainte de a fi invins de ""structuri"", dl Constantinescu fusese facut deja KO de o parte a celor
care-l adusesera la Cotroceni si de propriile-i slabiciuni.
Ajunsi la putere, dl Constantinescu si o parte din civicii sai au inteles ca politicul nu functioneaza ca o manastire de maici. Ca e necesar sa faci compromisuri acceptabile spre a nu fi obligat mai tarziu sa accepti compromisuri inacceptabile. Civicii ramasi civici s-au intristat. Clivajele intre ""civicii"" si ""politicii"" Aliantei Civice au devenit adevarate prapastii.
Cei ramasi in zona utopica l-au bombardat cu aspre reprosuri pe dl Constantinescu. Auto-suspendarile in lant ale Aliantei Civice au bagat presedintele in corzi mai mult decat ar fi visat ""structurile"". Acestea n-au facut decat sa puna bomboana pe o coliva prea grabita sa fie mancata.
Desi nu societatea civila
s-a aflat atunci la guvernare, esecurile au fost transferate cu abilitate de ""structuri"" si partide politice in contul ei. Influentarea perceptiei a fost meticulos orchestrata. In final, societatea civila a devenit in ochii multora o sleahta de neputinciosi, cu ifose politice, insi pusi pe capatuiala. Organizatiilor neguvernamentale li s-a lipit eticheta ""aia care nu platesc impozite si vand masini de lux aduse din strainatate fara taxe"".
Fara intentia finantatorilor internationali care au sprijinit dezvoltarea societatii civile, in Romania a aparut o mini-clasa, un fel de autoproclamata aristocratie. I-am numit candva pe acesti oameni ""mandarinii"" societatii civile. Ei au inceput sa fie vazuti mai rar alaturi de palmasii celor pe care tin mortis sa-i reprezinte si mai des in strainatate.
Fara a avea vreun drept sa o faca, mandarinii dau comunicate ""in numele societatii civile"". Spre
a-si satisface apetitul pentru politica, fac politica pe sub masa. Se iau si se dau drept intreaga societate civila. Regula ar trebui sa fie alta - in timp ce nimeni nu are dreptul sa vorbeasca in numele intregii societati civile, toti membrii ei au obligatia sa o serveasca exemplar.
Asocierea ei cu numele, imaginea si esecurile unora din reprezentantii ei intrati in politica sau facand politica pe sub masa a devenit un handicap serios pentru societatea civila. Antipatiile fata de indivizi se rasfrang asupra intregii societati civile mai acut decat se intampla in cazul partidelor politice. Societatea civila trebuie sa invete sa-si apere interesele nu doar impotriva masinariei murdare a politicului, ci mai ales impotriva egourilor supragonflate ale mandarinilor si mandarinelor ei.
Inainte de a fi cainele de paza al intregii suflari romanesti, ea trebuie sa fie propriul ei caine de paza, sa-si administreze mai atent propriile mecanisme si sa struneasca la timp apetiturile devastatoare ale unora din membrii ei. Kidnaparea din interior a societatii civile de catre ""grupuri de elita"" este un pericol mai mare decat discreditarea la care o supun permanent politicienii. Politicianismul poate supravietui fara credibilitate. Societatea civila - nu.

---

Despre autor: