Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a trimis, aseara, Tribunalului Bucuresti, cererea de arestare preventiva a lui Alexandru Marian Iancu, in dosarul Rafo, in care a fost deja incarcerat Ovidiu Tender si care priveste un prejudiciu de 2
Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie a trimis, aseara, Tribunalului Bucuresti, cererea de arestare preventiva a lui Alexandru Marian Iancu, in dosarul Rafo, in care a fost deja incarcerat Ovidiu Tender si care priveste un prejudiciu de 2700 de miliarde lei vechi. Tribunalul Bucuresti va lua in discutie astazi propunerea procurorilor de la Parchetul instantei supreme privind arestarea preventiva a lui Iancu, presedintele Balkan Petroleum. Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului instantei supreme au dispus, in 20 februarie, punerea in miscare a actiunii penale impotriva lui Ovidiu Tender si Marian Alexandru Iancu, pentru infractiuni de natura economica, cei doi fiind acuzati ca au prejudiciat statul cu aproximativ 2700 de miliarde de lei vechi. Potrivit Ministerului Public, Tender si Iancu au constituit o grupare de criminalitate organizata, in care au cooptat si alte persoane (invinuite sau inculpate in dosar), pentru a obtine fonduri frauduloase a caror sursa urma sa fie disimulata. Tender este acuzat de inselaciune, bancruta frauduloasa, instigare la abuz in serviciu, spalare de bani, precum si constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata. Acuzatiile la adresa lui Iancu sunt de spalare de bani, initiere si constituire de grup infractional organizat, complicitate la inselaciune si instigare la abuz in serviciu. Faptele vizeaza activitatea SC Rafo Onesti si SC Carom SA. Arestat anul trecut
Marian Iancu a fost deja deferit justitiei intr-un caz de evaziune fiscala. In aceasta cauza, Iancu a fost trimis in judecata in august 2005, alaturi de alte noua persoane, pentru activitati comerciale ilicite in care au fost implicate grupul de firme VGB - rafinaria Rafo - societatea Tender SA - Carom SA. Prejudiciul a fost estimat la 110 milioane de lei, asupra vinovatiei acuzatilor urmand a se pronunta Tribunalul Bucuresti. In noiembrie anul trecut, procurorii instantei supreme au extins cercetarile in dosarul Rafo, Marian Iancu fiind cercetat si pentru comiterea, impreuna cu Ovidiu Tender, de noi infractiuni prin care a cauzat un prejudiciu estimat la 270 de milioane de lei. Iancu a fost arestat in perioada 14 februarie-24 iunie 2005, in dosarul privind activitatile ilicite de la Rafo Onesti.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.