Intamplarea face ca, in remarcabilul sau editorial de ieri, dl Iosif Boda sa fi trasat deja cadrele fundamentale ale unei posibile discutii despre reforma Partidului Social Democrat. Fac parte dintre cei care au afirmat, in repetate randuri, ca nu cred in posibilitatea reformei in PSD. Dl Boda, in textul de ieri, nu se arata nici dansul excesiv de optimist in aceasta privinta, insa, ca teoretician, nici nu o poate exclude aprioric.
Rostul articolului de fata este de a prelungi si de a incerca sa impinga mai aproape de domeniul practic cateva dintre ideile privitoare la o posibila reforma in fostul partid de guvernamant. O discutie cu atat mai necesara cu cat, luni, prin votul in favoarea dlui Bogdan Olteanu la presedintia Camerei, PRM le-a aratat social-democratilor ca, deocamdata, au ramas absolut izolati.
O prima intrebare, pe care si-a pus-o si dl Boda, este daca partidul mai are resurse umane pentru a se reforma. Cu alte cuvinte, daca in randurile sale mai exista oameni capabili sa il conduca. Atentie: nu ma refer la oamenii pur si simplu cinstiti sau pur si simplu competenti. Acestia exista cu siguranta. Problema este daca: 1) daca printre oamenii competenti si cinstiti mai exista suficient de multe vocatii de lider care, in ciuda marginalizarii de peste un deceniu, sa poata fi aduse in fata, si 2) daca mecanismele partidului, sclerozate de o inactivitate la fel de lunga, mai permit promovarea lor.
La aceste chestiuni, dati-mi voie sa fiu cat se poate de sceptic. Imaginile din timpul faimoasei sedinte-maraton, in urma careia s-a prabusit dl Nastase, demonstreaza elocvent ca, intre cei care guverneaza destinele PSD la ora actuala, sunt net majoritari cei care ar trebui sa impartaseasca soarta dlui Nastase. Mai mult decat atat: restul sunt, cu putine exceptii, simple mediocritati politice, fara capacitati de lideri si fara imagine. „Selectati" de echipa dlui Nastase, ei s-au remarcat prin a fi de acord – cata vreme lucrurile au mers in favoarea fostului premier – si a nu mai fi de acord – cand steaua acestuia a inceput sa apuna.
Nici mecanismele partidului nu par ca mai functioneaza. E greu de crezut ca un partid care a reusit „performanta" de a-si frauda alegerile interne (va amintiti, sper, circul desemnarii candidatilor PSD, din toamna lui 2004) mai dispune de vreun mecanism oarecare de selectie si control. Dictatura nou-infiintatului Consiliu de Onoare nu cred ca poate tine loc de mecanisme sanatoase, care sa asigure circulatia naturala a valorilor, de jos in sus. Daca ascensiunea unor oameni ca Sorin Oprescu, Marian Saniuta, Vasile Puscas sau Ioan Rus va fi oprita de politicieni ca Marian Vanghelie, Gabriel Oprea sau Eugen Bejinariu, inseamna ca am avut dreptate.
O a doua problema, dintre cele inventariate de dl Boda, este reconstructia unei identitati de stanga a PSD. Reconstructie obligatorie si foarte dificila.
Eu as spune chiar imposibila, in momentul de fata. Si aceasta, deoarece un partid nu poate exista doar afirmandu-si o identitate. El trebuie sa mai aiba si un bazin electoral. Or, urmare chiar a politicii desfasurate de social-democrati, bazinul electoral al stangii s-a diminuat, s-a dispersat si si-a pierdut coeziunea, fiind susceptibil sa alunece in oricare parte a esechierului.
Nu mai exista, inainte de toate, o clasa muncitoare in Romania de azi. Industria – cea serioasa, singura in masura sa produca o clasa – e una cu pamantul, cei mai bun meseriasi lucreaza de mult peste hotare, iar invatamantul profesional a fost pur si simplu eradicat. Muncitorul roman nu mai are constiinta ca apartine unui grup social mare, cu drepturi si cu posibilitatea efectiva ca, prin sindicate si partidele de stanga, sa-si obtina aceste drepturi.
Nu exista, la ora actuala, nici sindicate reale – nu injghebarile politico-securistice pe care le vedem la televizor –, nici interfata sindicate-stanga politica, de mult consacrata in politica occidentala. PSD s-a vrut un partid social-democrat care sa faca politica de stanga fara oameni de stanga: si sus (unde au tronat miliardarii), si jos (unde vointa electoratului de stanga nu se facea simtita in actul politic).
In sfarsit, imi permit sa adaug inca o observatie, poate mai putin spectaculoasa, dar absolut necesara. PSD trebuie sa renunte, odata pentru totdeauna, la stilul de a face politica de sus in jos. Raporturile intre cetatean, Parlament, partid si guvern trebuie obligatoriu regandite. Puterea e doar a cetateanului, in numele caruia face politica Parlamentul. Partidul are trei meniri: 1) de a fi in permenenta bransat la interesele alegatorilor, 2) de a da coerenta parlamentara guvernarii, si 3) de a controla, prin Parlament, guvernul. Regimul Nastase s-a caracterizat prin completa bulversare a acestor raporturi firesti, in favoarea guvernarii discretionare. PSD, daca doreste sa se elibereze de acest stigmat, trebuie sa prevada, in noile sale documente programatice, clauze care sa impiedice repetarea unei situatii de acest gen.
Insa subsemnatul ramane mai mult decat sceptic cu privire la sansele reformei in Partidul Social Democrat. Acest esec previzibil va mari haosul doctrinar din politica romaneasca, haos regasit plenar in nenorocitul vot negativ la care se reduce democratia romaneasca, din 1990 incoace.