Nationalisti de talie universala

Nu stiu cum se face, dar cea mai mare parte din romanii care au ajuns la o consacrare universala in secolul XX au fost foarte legati de traditia culturala nationala, ba s-au ales cu eticheta de "nationalist", ori chiar cu aceea de "extremist nationalist".
Mai intai a fost N. Iorga, care a pus temeliile unei miscari literare traditionaliste, "Samanatorul", strans legata de lumea noastra rurala, miscare socotita desueta in epoca interbelica. generatiile tinere habar n-au de articolele de tinerete ale lui Iorga, publicate in "Neamul romanesc", sau de faptul ca pe 13 martie 1906 Iorga a mers impreuna cu studentii sai sa zadarniceasca - si a reusit - reprezentarea, pe scena Teatrului National din Bucuresti, a unei piese pe care urma s-o joace in limba franceza un grup de tineri din protipendada. Aceleasi generatii nu cunosc vocabularul virulent al numeroase articole ale lui Iorga. Daca le-ar fi citit, l-ar fi situat la reversul "corectitudinii politice", sau l-ar fi considerat literalmente sovin. Cu toate acestea "samanatoristul" Iorga a scris o Istorie a poporului romanesc in limba germana, aparuta la Gotha, in 1905, in doua volume, a redactat studii in franceza sau a rostit conferinte in italiana - indeosebi la Venetia -, performante de care campionii modernismului interbelic, inclusiv cel literar, au ramas straini. Cat priveste locul lui Iorga in istoriografia universala contemporana, indeosebi ca bizantinolog, acesta nu poate fi contestat de nimeni. In mod paradoxal, oameni cu vederi opuse lui Iorga, ideologii din vremea sa, precum E. Lovinescu, Pompiliu Eliade sau Stefan Zeletin, n-au avut nici un fel de penetratie intelectuala in strainatate.
L-am comparat pe parintele Staniloae, in octombrie 1993, cand a trecut la cele vesnice, cu Iorga: un Iorga al teologiei ortodoxe contemporane. Si aceasta pentru ca, intocmai ca Iorga, si-a editat (tradus) singur izvoarele, intocmind corpusul filocalic romanesc adnotat cu mii de scolii. Parintele Staniloae a fost legat de reviste "Gandirea" si de cercul ei si a fost socotit un neinduplecat traditionalist - ceea ce nu e deloc un lucru de rusine - respingand insa ferm orice apropiere de Miscarea Legionara. Intr-un proces comandat, comunistii l-au condamnat la ani grei de temnita, neuitand sa-i reproseze "nationalismul". Dupa iesirea din inchisoare, parintele Staniloae a devenit cel mai tradus teolog roman, recunoscut ca o autoritate teologala in mediile catolice si protestante, a facut parte din Comisia de dialog ortodoxo-catolic, alaturi de Joseph Ratzinger - viitorul Papa Benedict XVI - care-i aprecia germana impecabil vorbita si scrisa. Insa parintele Staniloae nu a facut rabat nici invataturii ortodoxe, nici profundelor sale sentimente romanesti, spre deosebire de atatia alti teologi romani ajunsi doctoranzi sau profesori in institute catolice sau protestante, ori anosti functionari ecumenici in Consiliul Mondial al Bisericilor sau in Conferinta Bisericilor Europene (KEK), indeosebi dupa caderea comunismului, fara sa se distinga prin nimic deosebit.
De peste un deceniu, un scandal ideologic tine in actualitate numele lui E.M. Cioran si Mircea Eliade, incriminati pentru atasamentele lor legionare de tinerete. Si cand spui legionar, intelegi nationalist. E de prisos sa insisti asupra performantelor stilistice ale lui Cioran in franceza. Cred ca stiu despre ele si elevii de scoala elementara. La fel si cu notorietatea si autoritatea lui Mircea Eliade in materie de istoria religiilor...
Un alt exemplu este Vintila Horia, legat si el de cercul revistei "Gandirea", asadar... nationalist, care odata refugiat in strainatate a scris in trei limbi, a predat in universitati europene, a publicat in franceza o carte celebra intitulata "Dumnezeu s-a nascut in exil", incununata in 1960 cu premiul Goncourt, pe care autorul a trebuit sa-l refuze din cauza antecedentelor sale ideologice de dreapta. Succes comercial in Occident a repurtat tot un om de dreapta, preotul Constantin Virgil Gheorghiu, cu romanul "Ora 25", ecranizat cu Anthony Quinn si Virna Lisi in rolurile principale... In afara de Eugen Ionescu, care nu avea convingeri politice de dreapta dar era anticomunist marturisit, cam toti romanii consacrati cultural in strainatate in secolul trecut au fost "nationalisti" si, implicit, au avut vederi politice de dreapta. Nici unul n-a fost marxist sau om de stanga. Cine stie, poate de-acum incolo o sa primeasca Premiul Nobel vreun Paulescu feminist care va descoperi leacul frigiditatii sau un panaceu asemanator.

---

Despre autor: