Marea revelatie a tenisului mondial, acest Marcos Baghdatis - un sportiv din Cipru cu putin peste 20 de ani, a reactualizat intrebarea enuntata in titlul acestui comentariu. Pentru ca multi dintre cei care urmaresc realitatile din tenisul mondial isi amintesc ca si noi am avut la un moment dat un jucator care anunta pe undeva un viitor Ilie Nastase. Se numeste Florin Mergea. In urma doar cu patru ani, Florin se impunea la cel mai mare turneu international, cel de la Wimbledon, atat la simplu cat si la dublu, alaturi de o alta mare speranta, Horia Tecau. Iar la Australian Open - editia din 2003, Florin si-a disputat finala la juniori in compania lui Marcos Baghdatis! Din pacate, iata, la nici trei ani de la aceste spectaculoase ascensiuni in tenisul mondial Florin Mergea a ajuns undeva pe un loc aproape anonim sub 250 ATP, el nereusind sa mai faca fata decat in tuneee second hand. Asta in timp ce, jucator de aceeasi varsta cu sportivul nostru, a ajuns sa se "bata" cu cel mai bine cotat tenisman din lume, Roger Federer, dupa ce mai inainte lasase bouche bee un alt virtuos al rachetei, pe Andy Roddick, dar si pe alti jucatori dintre asii tenisului mondial.

Exemple amagitoare
Cazul Florin Mergea a fost urmat de un altul la fel de amagitor ca destin, cel al lui Razvan Sabau. Cand abia implinise 16 ani, Razvan a cunoscut si el triumful la Wimbledon, devenind in 1993 numarul 1 mondial la nivelul "noului val". Ce-i drept, Razvan a reusit sa confirme o vreme si dupa Wimbledon, prin victorii cu totul remarcabile, ca in 1994 in Cupa Davis, in meciul cu Marea Britanie de la Manchester, apoi in 2003, tot in Cupa Davis, la Quito, in partida cu Ecuadorul. Dupa aceea insa...
De ce n-a reusit nici Mergea si nici Sabau sa se mentina o data cu trecerea anilor in high life-ul tenisului precum alti sportivi de varsta lor, ca de pilda acest Marcos Baghdatis? Un jucator - culmea - descoperit si modelat de un antrenor roman, Jean Dobrescu. De necrezut, pe undeva, dar o poveste adevarata. Jean Dobrescu era un cvasianonim antrenor la clubul militar din Ghencea. Se descurca greu in Capitala, motiv pentru care a acceptat o oferta tocmai la Satu Mare. Dar nici acolo nu a reusit sa prinda chiag. Incat a plecat in Germania, de unde, in urma cu exact 10 ani a ajuns in Cipru, in insula Afroditei intuind tehnicianul roman ca destinul i-ar putea fi un aliat. I-a fost. Dar nu cat ai bate din palme, ci a trebuit sa treaca mai bine de un an. Sansa lui Dobrescu avea sa fie cunostinta cu familia Baghdatis, un necunoscator ai caror copii - doi baieti - erau innebuniti de tenis, Marco mai ales. Din 3 ianuarie 1997 Marcos, nu avea inca 12 ani, a intrat pe manile antrenorului Jean Dobrescu. Compatriotul nostru, pedagog autentic, cum s-a dovedit, si-a dat seama ca a dat peste o mina de aur. Micul Marcos era realmente un copil cu calitati exceptionale pentru tenis. Fireste ca trebuia "lucrat", ceea ce inseamna nu doar doua antrenamente pe saptamana, ca in perioada de initiere, ci cel putin cate doua ore pe zi. Cand a auzit negustorul Baghdatis ce pretentii are Dobrescu i-a declarat fara inconjur: "Dumneata nu esti in toate mintile? Vrei sa-mi omori copilul?!? Numai ca Marcos insusi a fost cel care a insistat pe langa tatal sau de a continua tenisul cu antrenorul Dobrescu, chiar si in conditiile impuse de tehnician. Asa a ajuns Marco Baghdatis sa domine in toate concursurile din Cipru, apoi si in cele de peste hotare, prima tara fiind Romania. Dobrescu si elevul sau au stat mai bine de o luna de zile la Satu Mare, unde de asemenea la concursurile organizate de clubul Sanatatea si cu participarea din alte orase, Marco a fost de netrecut. A fost convins in fine si negustorul Baghdatis ca fiul sau are stofa de viitor jucator. Ca urmare a favorizat plecarea lui Marcos in Franta, spre a urma o noua etapa in pregatire si perfectionare. A parcurs-o cu convingere si ambitie, asa cum l-a imvatat antrenorul Jean Dobrescu. Era firesc ca reusitele sa nu-l ocoleasca. Mai intai, la nivelul nivelul juniorilor, acum si ca seniori. Marcos Baghdatis un jucator de tenis despre care specialistii afirma ca ar putea ajunge un viitor Roger Federer. Deocamdata a fost rival elvetianului in finala de la Australian Open 2006. E cert insa ca tanarul sportiv, o adevarata emblema pentru sportul din Cipru se afla doar la inceputul unui parcurs cel putin la fel de glorios.

Povestea lansarii lui Baghdatis
Revin dupa povestea comprimata a lansarii lui Marcos Baghdatis in marea performanta la intrebarea care a devenit o adevarata obsesie pentru noi: pe cand inca un jucator de talia lui Ilie Nastase? N-au fost sa fie Florin Mergea si nici Razvan Sabau, nu pot fi insa si altii? Ce spune chiar Ilie Nastase: "Saltul de la juniori la seniori e foarte dificil. E greu sa razbesti..."! Pe de alta parte antrenorul Alexe Bardan, vicepresedinte al federatiei, cu o vasta experienta in descoperirea si modelararea unor posibili campioni crede ca "E vorba in primul rand de mentalitatea noastra, ca natie. Ne multumim cu putin. Sunt jucatori care se pregatesc in tara, altii afara. Acolo fac salturi mari, la timpul respectiv, vezi, Voinea, Sparlea, Pavel, Ruxandra Dragomir, Pescariu a fost sef de promotie si a stat aici tot timpul in umbra. Mai e si factorul genetic. Ai nostri nu prea vin de acasa cu calitatii. Avem cam 70% pitici si compensam, numai prin talent. Nu mai exista selectia primara, in timpul ce antrenorii se uita mai mult la banii parintilor si mai putin la calitatile jucatorilor". Unde e adevarul? Probabil ca undeva la mijloc. Oricum nu e de acceptat ca Cipru, o tara de mai bine de 20 de ori mai mica decat Romania sa dea la iveala cel putin un mare talent in tenisul mondial, iar noi sa visam doar la posibile naturalizari! Cum incepe sa aiba loc in fotbal, baschet si handbal. Nevoia aparitiei unui jucator care sa onoreze din nou tenisul romanesc apare cu atat mai necesara cu cat cel care a fost pana mai ieri liderul necontestat incepe sa dea semene vadite de oboseala. In ultimele sase competitii in care a fost inscris pe tabloul principal, toate disputate in actualul sezon (Doha, Auchland, Australian Open, Delray Beach, San Jose si Indian Wells) a castigat doar doua meciuri. Ati recunoscut, desigur la cine ma refer: Andrei Pavel. Invins in turul I din seria Masters de la Indian Wells. Cum se stie, el a cedat surprinzator in fata unui jucator venit din calificari, Jeff Morrison, un american aflat pe pozitia 130 in ierarhia mondiala anul trecut, care nu mai participase in 2006 decat la challengeruri...
Lumea tenisului romanesc a primit cu satisfactie faptul ca Ilie Nastase a avut castig de cauza, vizavi de fosta baza sportiva Vointa din cartierul Floreasca pe care doreste sa o transfrome intr-un puternic centru al tenisului bucurestean. "Pe Vointa", presedintele federatiei va merge nu mai putin de 10 terenuri, plus anexele necesare, precum si un minihotel. Toate premise in vederea infiintarii unei academii nationale a sportului alb. Si in acelasi proiect exista de asemenea construirea unei arene cu o capacitate de pana la 10.000 de spectatori. Aproape triplu, in raport cu arena BNR din strada dr. Staicovici si dublu fata de Polivalenta din parcul Tineretului. Sa ne bucuram!