Contrar teoriilor Administratiei Bush, razboiul din Irak nu a fost declansat ca urmare a unor semnale furnizate de serviciile secrete. Dimpotriva, decizia a fost adoptata fara consultarea comunitatii de informatii a Statelor Unite. Incendiarele dezvaluiri ii apartin lui Paul R. Pillar, cel mai respectat analist al CIA in materie de terorism. Pillar a parasit Agentia anul trecut, dupa o stralucita cariera de 28 de ani. Intre 2000 si 2005, a fost "National intelligence Officer" pentru zona Orientului Apropiat si a Asiei de Sud. In aceasta calitate, a coordonat evaluarile cu privire la Irak efectuate de toate cele 15 agentii care formeaza comunitatea de informatii a Statelor Unite. Intr-un articol publicat in cel mai recent numar al revistei "Foreign Affairs", Paul Pillar lanseaza acuzatii grave: "In perioada premergatoare razboiului din Irak a devenit limpede ca analizele serviciilor secrete nu erau luate in consideratie in adoptarea celor mai semnificative decizii de siguranta nationala, ca informatiile erau prezentate public in mod denaturat pentru a justifica decizii deja luate, ca intre decidentii politici si ofiterii de informatii s-a dezvoltat un climat de ostilitate si ca insasi activitatea comunitatii de informatii a fost politizata. Am fost martor la toate aceste evenimente ingrijoratoare, fiind ofiterul de informatii responsabil de Orientul Mijlociu, intre 2000 si 2005."
Paul Pillar este, in prezent, profesor de studii strategice la Universitatea Georgetown din Washington.
O recomandare si un avertisment
Acuzata ca a pornit razboiul impotriva Irakului pe baza unor false pretexte, Administratia Bush s-a aparat, sustinand ca, in perioada premergatoare invaziei, aproape toata lumea credea ca regimul de la Bagdad detinea arme de distrugere in masa. Opinia era impartasita nu doar de republicanii americani, ci si de democrati, dar si de guverne si servicii secrete din strainatate. Cu alte cuvinte, evaluarea a fost gresita, dar greseala a fost generala - nu doar a Casei Albe. Cu aceasta argumentatie (corecta, de altfel), Administratia Bush isi da singura cu stangul in dreptul - considera Paul Pillar. El este de parere ca autoritatile de la Washington au recunoscut, in mod involuntar, ca nu informatiile secrete cu privire la presupusul arsenal neconventional al lui Saddam Hussein au determinat ofensiva militara din martie 2003. Decizia de a ataca Irakul nu s-a bazat pe evaluari si analize ale serviciilor inteligente - explica fostul inalt responsabil al CIA. Pentru ca, desi aceste servicii au crezut - in mod eronat - ca Saddam mai avea arme de distrugere in masa, opinia generala in randul specialistilor (din SUA, dar si din strainatate) era aceea ca situatia se afla "sub control". Ca presiunile si sanctiunile internationale dadeau rezultate. Ca Irakul nu mai reprezenta un pericol "iminent" la adresa securitatii regionale, nicidecum la adresa Statelor Unite. Problema arsenalului neconventional putea fi rezolvata printr-un program mai agresiv de inspectii internationale.
Paul Pillar explica: "Faptul ca Administratia Bush a ajuns la o solutie atat de diferita (de cea sugerata de serviciile de informatii - n.n.) indica faptul ca decizia de a-l rasturna de la putere pe Saddam Hussein a fost determinata de alti factori - mai precis de dorinta de a zgudui structurile de putere sclerotice din Orientul Mijlociu si de a grabi raspandirea in regiune a unor politici si practici economice mai liberale."
Potrivit lui Pillar, numitorul comun al tuturor analizelor furnizate de comunitatea americana de informatii ar fi putut fi redus la o recomandare si un avertisment: "evitati razboiul si, daca razboiul va fi lansat, pregatiti-va pentru consecinte neplacute."
Casa Alba nu a cerut parerea serviciilor secrete in problema irakiana
"Administratia s-a folosit de informatii nu pentru a lua decizii in cunostinta de cauza, ci pentru a justifica decizii deja adoptate" - acuza Paul Pillar. El considera ca, in ultimii ani, raporturile dintre clasa politica si serviciile de informatii au fost profund viciate. Cu consecinte deosebit de grave. Barierele obligatorii dintre cele doua domenii au fost incalcate. Pillar explica: "Comunitatea de informatii culege date, le evalueaza credibilitatea, le asaza in perspectiva pentru a evalua situatii din strainatate care ar putea afecta interesele Statelor Unite. Ofiterii de informatii decid caror subiecte sa le aloce resursele lor - limitate - de colectare si analiza, in functie de propria judecata, dar si de preocuparile decidentilor politici. Decidentii politici influenteaza astfel alegerea temelor urmarite de agentii, dar nu si concluziile la care acestea ajung. La randul ei, comunitatea de informatii isi limiteaza comentariile la ceea ce se petrece sau s-ar putea petrece peste hotare, evitand sa avanseze judecati politice cu privire la ceea ce Statele Unite ar trebui sa intreprinda." Acesta este, desigur, modelul ideal. In realitate, lucrurile sunt intotdeauna mai complicate, recunoaste Pillar. Si totusi, ceea ce s-a intamplat in perioada premergatoare razboiului din Irak este lipsit de precedent. "Administratia Bush nu doar ca nu a respectat barierele, a inversat, pur si simplu, intregul model (al relatiilor dintre serviciile secrete si Executiv - n.n.)" - este de parere fostul inalt responsabil al CIA.
Pillar mai face o dezvaluire socanta: "Administratia Bush a pornit la razboi fara sa fi solicitat (serviciilor secrete) nici macar o singura evaluare la nivel strategic cu privire la vreun aspect legat de Irak. Congresul, nu Administratia, a cerut intocmirea de-acum notoriului "National Intelligence Estimate"(NIE), din octombrie 2002, cu privire la programele militare neconventionale ale Irakului - cu toate ca putini membri ai Congresului au si citit documentul."
Paul Pillar nu vorbeste din auzite: "Eu coordonam toate evaluarile cu privire la Irak ale comunitatii de informatii. Prima cerere prin care un responsabil al Administratiei solicita o astfel de evaluare am primit-o abia dupa vreun an de la declansarea razboiului."
Previziunile sumbre si ignorate, ale comunitatii de informatii
Desi nimeni nu le-a cerut-o, serviciile de informatii au analizat din proprie initiativa, inainte de invazie, riscurile si problemele previzibile la adresa oricarei autoritati instalate la conducerea Irakului post-Saddam. Prognozele nu erau deloc optimiste. Anticipau "o tranzitie lunga, dificila si plina de turbulente", intr-o societate "a carei cultura politica nu ofera un teren fertil pentru democratie". Expertii avertizau ca primele saptamani - maxim cateva luni - ale ocupatiei aveau sa fie decisive. Stabilizarea tarii, instalarea unui climat de securitate si o imbunatatire sesizabila a conditiilor de trai pentru populatie ar fi trebuit sa fie prioritati urgente. Numai in aceste conditii ostilitatea fata de "ocupant" ar fi putut fi, daca nu evitata, macar limitata si controlata. Comunitatea americana de informatii sugera necesitatea adoptarii unui "Plan Marshall" pentru Irak, menit sa aduca rapid rezultate concrete si sa castige increderea populatiei. In absenta acestor rezultate, expertii anticipau izbucnirea insurgentei, dar si a violenteor inter-confesionale, capabile sa degenereze chiar intr-un razboi civil.
Tot din proprie initiativa, comunitatea americana de informatii a evaluat si impactul regional al rasturnarii lui Saddam Hussein. Din nou, concluziile nu s-au prea potrivit cu retorica Administratiei Bush. Expertii n-au fost, se pare, convinsi de teoria unui Irak democratic devenit brusc "un model" pentru vecinii sai. Un alt scenariu li s-a parut mult mai probabil. Paul Pillar explica: "Razboiul si ocupatia aveau sa dea apa la moara islamismului si sa atraga simpatie pentru obiectivele teoristilor - iar Irakul avea sa devina un magnet pentru extremistii din intregul Orient Mijlociu".
Aceste prognoze nu si-au facut loc in discursurile responsabililor de la Washington. Nemultumita de analizele oferite de CIA si de celelalte agentii specializate, Administratia Bush a inceput sa-si selecteze singura datele pe care le considera "de interes" - alegandu-le, desigur, numai pe cele care serveau teoriilor sale. O practica inadmisibila, considera Pillar, care explica: "Exista un parti-pris de fiecare data cand un decident politic - si nu agentia de informatii specializata - preia conducerea in selectarea datelor brute pe care sa le prezinte. Declaratiile publice astfel rezultate vor contine informatii, dar nu si expertiza serviciilor de informatii, care trebuie sa stabileasca ce inseamna datele brute. Decidentul politic nu este atent sa descopere un tipar mai mare sau adevaruri ascunse, ci doar ceea ce serveste interesului lui." Cel mai cunoscut exemplu in acest sens este fonfleul "uraniului nigerian" (achizitionat, chipurile, de Irak). Desi CIA avertizase ferm cu privire la lipsa de credibilitate a acestei informatii si recomandase ca ea sa nu fie utilizata, presedintele Bush a introdus-o, totusi, in discursul sau anual despre "Starea Natiunii", din ianuarie 2003.
Legatura Osama-Saddam, gaselnita Administratiei Bush
Potrivit lui Paul Pillar, cele mai flagrante contradictii intre teoriile Administratiei Bush si concluziile comunitatii de informatii nu s-au inregistrat cu privire la arsenalul neconventional irakian, ci referitor la asa-zisa relatie dintre Saddam Hussein si Al-Queda. Casa Alba afirma ca exista o "alianta" intre regimul de la Bagdad si organizatia terorista a lui Osama ben Laden. "Administratia dorea sa lege campania din Irak de razboiul impotriva terorismului si de cea mai mare spaima a publicului american, speculand astfel starea de spirit generala de dupa 11 septembrie 2001" - crede Paul Pillar. El confirma faptul ca serviciile secrete au fost obligate sa aloce un volum urias de munca investigarii acestei piste false, cu toate ca nici un indiciu real nu existase vreodata in acest sens.
Subiectul era cu deosebire propice selectarii subiective a informatiilor brute. Pillar explica: "In lumea tenebroasa a terorismului international, se poate stabili o legatura intre aproape oricine si oricine altcineva, daca se depun destule eforturi(...). Chiar si informatiile cele mai minimale si circumstantiale pot fi incropite drept "proba" a unei relatii."
CIA nu a oferit niciodata vreo analiza care sa sprijine teoria existentei unei colaborari intre Saddam Hussein si Al-Queda - subliniaza Pillar. Cu toate acestea, serviciile de informatii au fost folosite pentru a promova aceasta teza. Paul Pillar scrie: "Ca sa fim cinstiti, in prezentarea sa de la ONU secretarul de Stat Colin Powell nu a afirmat nici o clipa in mod explicit ca exista o relatie de cooperare intre Saddam si Al-Queda. Prezentarea sa era insa in mod clar menita sa creeze aceasta impresie."
Tema a declansat o adevarata batalie intre comunitatea de informatii, care "se straduia sa-si pastreze obiectivitatea" si responsabilii de la Casa Alba, nemultumiti ca CIA refuza sa le valideze teoriile.
Administratia Bush a rezolvat problema, infiintand o unitate speciala in cadrul Pentagonului, "Policy Counterterrorism Evaluation Group". Unitatea, care ii raporta direct subsecretarului Apararii, Douglas Feith, avea drept unic obiectiv gasirea oricaror legaturi posibile intre Saddam si Al-Queda. Aproape imediat dupa infiintare a inceput sa critice in mod public comunitatea de informatii, acuzand-o ca nu e in stare sa vada presupusa alianta dintre regimul de la Bagdad si organizatia lui Osama ben Laden. O dovada in plus, crede Pillar, ca responsabilii de la Washington nu erau interesati sa afle adevarul, ci doar sa auda ceea ce le convenea.
Politizarea muncii informative
Doua comisii de ancheta au concluzionat pana acum ca nu exista dovezi ca munca analistilor serviciilor secrete americane ar fi fost influentata de presiuni politice in perioada premergatoare ofensivei din Irak. "Metoda de investigare folosita de aceste comisii - care a constat, in linii mari, din a-i intreba pe analisti daca au fost sau nu stransi cu usa - nu ar fi putut sa scoata la iveala decat cele mai grosolane tentative de politizare" - explica fostul responsabil CIA. "Asemenea tentative sunt rare si, atunci cand se produc, sunt aproape intodeauna lispite de succes" - precizeaza Paul Pillar, care ofera exemplul fostului subsecretar de Stat John Bolton (actualul ambasador al SUA la ONU), care a incercat sa forteze comunitatea de informatii sa subscrie la elucubratiile sale cu privire la Cuba si Siria). In plus, subliniaza Pillar, daca un analist ar fi cedat, intr-adevar, unor astfel de presiuni este putin probabil sa o recunoasca.
Fostul inalt responsabil din cadrul CIA este de parere ca politizarea activitatii serviciilor de informatii s-a facut in modalitati mult mai subtile. "Contextul este foarte important", explica Pillar: "Cu mult inainte de martie 2003, analistii serviciilor de informatii si superiorii lor stiau ca Statele Unite se indreapta spre un razboi cu Irakul. Era limpede ca Administratia Bush va primi nefavorabil sau va ignora rapoartele care ar fi pus sub semnul intrebarii decizia de a porni razboiul si le va primi cu entuziasm pe cele care sustin o asemenea decizie. Analistii - pentru care atentia decidentilor politici (mai ales atentia favorabila) este o masura a succesului - au simtit un vant puternic batand constant intr-o singura directie. Dorinta de a te plia dupa un astfel de vant este naturala si puternica, desi adeseori inconstienta." Paul Pillar este de parere ca efectul acestei "stari de spirit" a fost probabil "semnificativ", chiar daca nu poate fi cuantificat.
O forma mai limpede de politizare poate fi gasita, in opinia lui Pillar, in promovarea preferentiala a anumitor analize: rapoartele conforme cu preferintele decidentilor politici se strecoara mai usor prin hatisul birocratic, ajungand mai rapid la destinatarii finali decat cele care contin opinii incomode. Comisia Silbermann-Robb a consemnat, de altfel, existenta acestor disfunctionalitati, insa le-a pus exclusiv pe seama managementului defectuos. Paul Pillar are o alta explicatie: filtrele si blocajele vizau cu precaderea materialele contrare teoriilor oficiale, pentru a evita astfel ca pe biroul decidentilor politici sa aterizeze analize nedorite.
In alte cazuri, analistii simteau nevoia sa "indulceasca pastila", pentru a transmite un mesaj considerat, altfel, nedigerabil. Paul Pillar explica: "Chiar si cele mai lucide prognoze cu privire la evolutia Irakului post-Saddam includeau si cateva observatii optimiste, adaugate in speranta ca decidentii nu vor arunca raportul direct la cosul de gunoi, dar care diminuau claritatea analizei".
Intrebari obsesive pe adresa serviciilor secrete
Principala modalitate prin care politicul a contaminat activitatea comunitatii de informatii a fost, in opinia lui Paul Pillar, avansarea obsesiva a acelorasi teme si intrebari. "Modul in care este formulata o intrebare contribuie la determinarea raspunsului" - aminteste fostul responsabil CIA. El compara munca serviciilor secrete cu examinarea unui camp plin cu pietroaie: "Comunitatea de informatii nu are resursele necesare sa ridice fiecare piatra in parte, pentru a examina ce primejdie la adresa sigurantei nationale s-ar putea ascunde sub ea. Intr-un climat nepolitizat, ofiterii de informatii decid ce pietre sa studieze, bazandu-se pe tipare din trecut si pe propriul rationament. Dar cand decidentii politici someaza in mod repetat serviciile secrete sa examineze numai anumite pietre, procesul devine partinitor. (...) Asta s-a intamplat cand Administratia Bush a solicitat in mod repetat comunitatii de informatii sa adune materiale care sa sprijine decizia de a declansa razboiul. Echipa lui Bush a insistat iar si iar, cerand serviciilor secrete sa cerceteze mai bine presupusa relatie dintre Saddam si Al-Queda - cerandu-le analistilor nu doar sa rastoarne mai multe pietroaie irakiene, ci si sa le reexamineze pe unele deja cercetatate, sa le curete bine ca poate totusi o fi ceva acolo pana la urma. (...) Acest procedeu a reprezentat o indepartare radicala de la modelul ideal al relatiei dintre intelligence si politic, model in care serviciile de informatii raspund interesului decidentilor fata de anumite subiecte (cum ar fi "amenintari din Irak" sau "suporteri Al-Queda") si le exploreaza in orice directie ar indrepta indiciile. Procesul nu a dorit descoperirea unor primejdii inca necunoscute, sau informarea corecta in vederea adoptarii unor decizii. A urmarit, in schimb, gasirea unor probe care sa sustina o teza specifica - ca Saddam colabora cu Al-Queda - folosita, la randul ei, pentru a justifica o decizie politica precisa."
Pillar insista asupra faptului ca, desi au comis multe erori, serviciile de informatii nu au gresit esential in estimarile "care contau cel mai mult": au asigurat ca Irakul nu-si poate procura arma nucleara mai devreme de cativa ani buni si au subliniat ca este extrem de improbabil ca Saddam Hussein sa faca uz de arme de distrugere in masa, in afara de cazul ca regimul sau s-ar afla in pericol de moarte.