Dar iata ca medicina vine si gaseste explicatii stiintifice pentru aceasta imagine idilica. In urma unor cercetari, specialisti de marca ajung la concluzia ca, mangaind pisoiul asezat comod in poala, omul se elibereaza de tensiunile nervoase prin blana motanului, scurgandu-se mare parte din stres. Deci, pisoiul reprezinta un veritabil calmant pentru sistemul nervos, un adevarat paratrasnet de scurgere a tensiunilor nervoase. De altfel, medicina moderna a tras concluzii si cu privire la avantajele aduse de catelul crescut in mijlocul familiei. Nu numai ca un astfel de catel cu dragostea lui neconditionata schimba ""metabolismul"" intregii familii, aducand senin si bucurie, dar el e si modul prin care copilul creste mai generos, mai bun, mai sociabil.
MISCARE. De altfel, si pisoiul care toarce ba pe televizor, ba pe genunchii membrilor familiei este si el aducator de liniste si buna dispozitie. Catelul poate fi numit si el ""medicamentul catel"", fiindca stapanul e obligat sa-l scoata dimineata si seara afara din casa si, astfel obligat sa plimbe cainele, omul face atat de trebuincioasa miscare, acea plimbare recomandata tuturor impotriva sedentarismului pentru buna functionare a inimii, a vaselor, a intregului organism. Exista specialisti care, ocupandu-se de liniile magnetice ale pamantului, au tras niste concluzii. Zic specialistii ca omul e bine sa nu isi puna capul acolo unde doarme pisica, fiindca ea se asaza pe nodurile defavorabile magnetice si este indicat mai curand ca omul sa doarma cu capul spre locul unde trage la somn cainele.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro