Invingator pentru ca i-a simtit, direct sau indirect, confuziile, ratacirile, dramele de care s-a eliberat transpunandu-lein imagini socante. Pentru ca nu a fortat mana destinului ce i-a harazit acest drum.
Drumul unui mare artist intr-un secol sfasiat de ura si doar, din loc in loc, inviorat de mici insule ocrotitoare.
Foarte bine cotate si foarte cautate de catre colectionari, lucrarile maestrului Marcel Chirnoaga, acest monstru sacru al gravurii romanesti, continua sa adauge un fragment de viata marturisita sub zodia de foc care l-a consacrat. Cum altfel l-am putea numi, astazi, pe autorul celei mai importante opere romanesti de la sfarsitul secolului XX, ciclul de gravuri "Apocalipsa", pe care a transpus-o in imagini de o expresivitate plastica ravasitoare?! Forta viziunii si dramatismul temelor, fie ca traduc reflectiile sale asupra spectacolului lumii sau comenteaza poeme celebre precum Roland, Cidul, Infernul dantesc sau balada "Povestea de dragoste si moarte a stegarului Christoph Rilke" - sunt rezultatul inclinatiei sale romantice, a structurii si convingerilor preponderent renascentiste, topite, uneori, in cheia expresionista cu care deschide portile "bestiariului".
Un cautator al esentelor care se lasa, iar si iar, cu fiecare expozitie, "citit" pe indelete in profunzimea mesajelor transmise de opera sa. Iar noi folosim orice pretext - cum ar fi actuala sa expozitie de la Palatul Sutu - pentru a-i trece din nou pragul atelierului, pentru a mai calatori prin biografia in care incap trei sferturi de veac, talmacite in peste 3.000 de lucrari. La ce ne putem astepta? Alte amintiri, impresii, certitudini? Plictisit, cateodata, de prezenta si de intrebarile noastre, ale celor care nu incetam sa descoperim inca si inca un amanunt in stare sa dezvaluie originea acestei incrancenate revarsari iconice de tensiuni, maestrul prefera sa incheie rapid conversatia pe care, uneori, este posibil sa o perceapa ca un supliciu. Recunosc ca, de-a lungul anilor, rar mi-a fost dat sa intalnesc un interlocutor atat de ferm in formulari precise, pline de acuratete, asemenea desenelor sale in care nimic nu este in plus.
La 76 de ani, dupa mai bine de cinci decenii de viata artistica, timp in care opera sa a colindat si colinda pe aproape toate meridianele lumii, maestrul prefera sa se refugieze in lectura cartilor preferate.
"Vine o varsta cand nu mai ai chef sa lucrezi. Se intampla si la mari artisti - francezi, nemti - de ce nu mi s-ar intampla si mie? In schimb, ii recitesc pe Dante, Homer si alti mari scriitori care mi-au placut. Pe scriitorii rusi ii consider cei mai buni, incepand cu Tolstoi, Cehov, Gorki si cu Solohov, cu al sau "Don linistit", care mi se pare una din capodoperele literaturii universale..."
Ma agat de una din intrebarile pe care i-am mai pus-o si alta data, dar al carei raspuns, marturisesc, l-as dori mai nuantat. "Imaginea Raului, deloc atragatoare pentru unii, in pofida virtuozitatii desenului, are functia de eliberare personala din chingile energiilor negative acumulate de dumneavoastra sau este un semnal de alarma in folosul semenilor?". Imi raspunde prompt: "In gravurile si ilustratiile la textele ce tratau tema respectiva, am incercat sa traduc aceasta abstractiune - Raul - care, neavand chip, nu poate fi inteles. <> este un poem minunat din Sfanta Scriptura, pe care am infatisat-o in imagini tocmai pentru a sublinia Raul. La fel si <> lui Dante. Stramosii nostri, in frescele bisericilor din Moldova, au dat Raului chip de drac. Iata ca eu sunt urmasul celor din Moldova, care au facut mii de draci, imagini prin care, la randul meu, incerc sa reprezint Raul din lume, de langa noi si asta nu pentru a-l speria pe privitor, ci pentru a-i arata chipul sub care diavolescul se poate ascunde fara ca noi sa-l putem recunoaste". Explicatia sa, recunosc, nu este o noutate pentru cei care-i stiu opera. Dar obsesia sa creativa se impune din nou.
Vi-l puteti imagina, insa, pe maestrul care marturiseste ca refuza sa picteze sfinti, dand chip ideii de zbor? Iata ca un desen in tus, datat tocmai din 1979, mi-a dezvaluit una dintre cele mai grandioase chipuri ale plutirii in vazduh; o metafora, de buna seama, un fel de aripa a Universului, nascuta odata cu el, atingand nesfarsitul apelor din care se inalta spre lume pentru a-i cuprinde dragostea si frumusetea. Pentru a le salva. Un falfait alb, venit din pantecul cosmosului, care parca plange pentru tot Raul ce va sa vie, binecuvantand, in acelasi timp, popasurile romantice ale celor ce cauta lumina si speranta.
Un alt Marcel Chirnoaga, intr-o surprinzatoare confesiunea€¦ grafica.