Este bine de stiut ca acordarea premiilor Academiei Americane de Film a provocat mereu numeroase discutii, dar nu numai despre valoarea peliculelor sau a talentului interpretilor, ci si despre viata intima a fericitilor laureati sau a vestimentatiei lor, precum si a altor nenumarate amanunte care nu tin neaparat de domeniul artistic.
Astfel, la recenta premiere, s-a comentat aprig despre Larc Mac Murtry, unul dintre scenaristii filmului (de fapt o scenarista si un scenarist) "Brokeback Mountain", un domn destul de varstnic, cu parul complet alb, care a venit imbracat in partea superioara cu haina unui smoking impecabil, asortat cu o camasa alba imaculata si cu un papion pe masura, iar in jumatatea inferioara cu niste jeansi destul de jigariti. In legatura cu aceasta s-au lansat mai multe ipoteze: ori ca a vrut sa adopte aceeasi imbracaminte (macar partial) cu cea a eroilor sai, cei doi cowboy; ori ca ar fi homosexual ca si ei; ori, pur si simplu, a uitat sa-si schimbe pantalonii. De altfel subiectul delicat al filmului a readus in memorie un vechi paradox, lansat candva de Tristan Bernard: "homosexualii nu se reproduc, in schimb se inmultesc". Altii, partizani ai westernurilor de altadata, de tipul celor in care excela hiperpozitivul John Wayne, ii reproseaza taivanezului Ang Lee, care a mai luat un Oscar pentru regia filmului "Crouching Tiger, Hidden Dragon", in care transformase artele martiale intr-un superb balet, de ce a ales pentru doi gay niste cowboy si nu s-a gandit mai bine la doi luptatori "ninja"?
O barfa, care trebuie sa contina si o samanta de adevar, este si aceea ca Academia, cu nu mai putin de 6.000 de membri votanti, toti lucrand intr-un domeniu sasu altul al cinematografiei, ar fi compusa mai ales din femei urate sau din barbati misogini. Altminteri nu s-ar explica de ce niste actrite foarte frumoase iau ravnitul premiu abia cand joaca rolul unor femei oribile ca aspect. Iat-o pe incantatoarea Nicole Kidman. Nu i se da Oscarul pentru aparitia din "Cold Mountain", in schimb, cand isi transforma complet infatisarea pentru a deveni nevrotica Virginia Woolf, brusc i se acorda premiul. Ce sa mai spunem de Julia Roberts? Care barbat nu s-ar lasa cucerit de farmecele ei, desi, ce e drept, are o gura cam mare? Ei bine, obtine Oscarul cand o interpreteaza pe Erin Borckowich, o femeie necajita, divortata si cu trei copii. Dar Charlize Theron? Atat de frumoasa incat face reclama unei vopsele de par, pentru a-i fi admirate pletele aurii. Ea pentru ce a luat premiu? Pentru infioratoarea muiere poreclita pe drept cuvant - "Monstrul"! Mi se va replica insa ca nici barbatii nu au uneori o soarta mai buna. Atragatorul Batman - George Clooney, care la recentul Oscar spera un premiu de regie, este premiat pentru rolul secundar din "Syriana", unde interpreteaza un ambiguu agent CIA, rol din pricina caruia a trebuit sa-si lase barba, sa se ingrase si sa se imbatraneasca. Iar hainele, camasa si cravata pe care le poarta (in film) sunt sifonate si de o curatenie discutabila. Pai asta e tratament pentru o persoana atat de ingrijita ca dragutul de Clooney?
Daca in ultima vreme sunt premiate si filme care dezvaluie ce se ascunde indaratul asa zisului "Vis american", nu acelasi lucru se intampla cu putini ani in urma. Iata, de pilda, in 1976, concureaza filme excelente ca: "Toti oamenii presedintelui", care demasca afacerea Watergate, sau "Network", unde se denunta felul cum televiziunile americane (ca si ale noastre) sunt gata sa calce peste cadavre, in goana dupa rating, si profituri. Tot atunci este nominalizat "Taxi Driver" - un tablou edificator al violentei ce domina viata newyorkeza. Dar poate va amintiti ce film a luat in 1976 premiul cel mare? Mediocrul "Rocky", avandu-l ca protagonist pe Sylvester Stallone. De ce? Pentru ca era o ilustrare a "Visului american", un baiat sarac, pornit de nicaieri, ajunge pe culmile gloriei. Desi, trebuie sa recunoastem ca, la Hollywood, s-au vazut destule cazuri de acest fel.
Astazi, printre invitatii la gala, printre cei care ofera premii sau chiar printre premiati, sunt numerosi afro-americani - eufemism folosit pentru a-i numi pe negri. Candva acest lucru era imposibil. Abia in 1939 s-a spart gheata. Atunci au fost nominalizate cateva filme care au ramas in istoria glorioasa a cinematografului american. Amintesc cateva dintre acestea: "La rascruce de vanturi", cu Laurence Olivier si Merle Oberon, "Ninotchka" cu Greta Garbo, "Vrajitorul din Oz" cu Judy Garland, "Oameni si soareci" cu Lon Chaney, "Adio Mr. Chips" cu Robert Donat. Dar premiul cel mare, pentru cel mai bun film, l-a luat neuitata pelicula - "Pe aripile vantului", iar Vivian Leigh a obtinut Oscarul pentru cea mai buna actrita, in rolul lui Scarlet O’Hara. Aceluiasi film i s-a decernat si premiul pentru cea mai buna actrita in rol secundar. A fost primul Oscar obtinut de o actrita de culoare - Hattie Mc.Daniel. Ea a fost nu numai prima negresa nominalizata, dar si prima si singura care a fost invitata la gala.
O curiozitate legata de statueta ce reprezinta premiul: in timpul celui de al doilea razboi mondial, pentru ca era nevoie de metal pentru armament, s-a renuntat la "Oscarul" din bronz, fiind fost inlocuit cu ghips vopsit in auriu.
Cu tot secretul care se pastreaza in legatura cu premiile nedezvaluit pana in ultimul moment, in 1939, ziarul Los Angeles Time a publicat numele castigatorilor cu doua inainte ca acestea sa fie acordate. Redactorii ziarului isi calcasera cuvantul ca vor pastra taina cu strictete.
Si deoarece am pomenit de cel de al doilea razboi mondial, in 1941, cand presedinta Academiei Americane de Film era Bette Davis, aceasta a propus ca banii ce se vor obtine din vanzarea biletelor pentru gala sa fie daruiti armatei britanice, ca o incurajare. De asemenea, a cerut vedetelor de a se retine de la afisarea unor toalete prea elegante si sa-si impuna o tinuta mai sobra. Membrii Academiei au refuzat si Bette Davis a demisionat.
Dupa cum probabil se stie, Oscarul pentru cel mai bun film nu se inmaneaza regizorului ci producatorului. In 1962, Darryll F. Zanuck, unul dintre ultimii magnati ai Hollywoodului, isi dorea cu disperare statueta. Cariera lui incepuse devreme. Intre 1928-1933 fusese director al companiei fratilor Warner. Apoi intemeiase compania 20-th Century, pe care o condusese pana in 1956, cand devenise producator independent. Implinise 60 de ani, o varsta critica pentru barbati, si se indragostise de tanara cantareata franceza Juliette Greco. Spera sa faca din ea o mare vedeta de film. Incercare inutila, mai ales ca ea ii manca zilele inselandu-l pe toate drumurile. (A fost si pe la noi, la Cerbul de Aur). Producand filmul "Ziua cea mai lunga", o pelicula superba de mare notorietate, dedicata debarcarii aliatilor in Normandia, si avand o distributie de mana intai, odata cu nominalizarea pentru "cel mai bun film", Zanuck se si vedea cu Oscarul in mana, multumind unei sali entuziaste. Dar nu a fost asa. In 1962, mult ravnitul premiu a fost luat de Sam Spiegel, pentru filmul "Lawrence al Arabiei". Norocul lui Spiegel era proverbial. Se spunea despre filmele lui ca au obtinut mai multe Oscaruri chiar decat numarul propriu-zis al peliculelor. Iar "Ziua cea mai lunga" nu a fost premiata decat pentru efecte speciale si operatorie, Zanuck ramanand cu buzele umflate.
Dar ar mai fi multe de povestit despre premiile Oscar. Poate o voi face cu un alt prilej.