Sa pui piciorul in prag in fata barbatilor este destul de greu, dar nu imposibil. Au dovedit asta sutele de femei care s-au implicat in politica, economie si alte sectoare importante ale societatii. Bine educate, prost platite, cu putin timp la di

Sa pui piciorul in prag in fata barbatilor este destul de greu, dar nu imposibil. Au dovedit asta sutele de femei care s-au implicat in politica, economie si alte sectoare importante ale societatii.

Bine educate, prost platite, cu putin timp la dispozitie, captive ale conceptiilor patriarhale, victime ale abuzurilor si lipsite de drepturi politice - aceastea sunt doar cateva dintre stereotipurile care domina viata femeilor chiar si in secolul al XXI-lea, atat in societatile nedezvoltate, cat si in comunitatile avansate, precum Uniunea Europeana sau Statele Unite. Catalogate drept ""sexul slab"", femeilor nu le ramane decat sa lupte impotriva ideilor discriminatorii pentru a se bucura de aceleasi drepturi ca barbatii. ""Startul"" a fost deja dat, din punct de vedere formal, la 8 Martie, cu ocazia Zilei Internationale a Femeii, care a fost dominata de o serie de dezbateri privind rolul femeilor in luarea deciziilor atat la locul de munca, dar si pe scena politica. Totusi, viata de zi cu zi a femeilor este dominata de multe variabile, de aceea, in prezent, avem de-a face atat cu multe tipologii feminine care sunt strans legate de factori precum rasa sau educatia, cat si cu multe tipuri de femei care se diferentiaza prin statutul pe care il au in societate, familie si la locul de munca.
LIDERI DE SUCCES. Printre reprezentantele sexului frumos care au reusit sa se realizeze din punct de vedere profesional si sa schimbe perceptia asupra capacitatilor de lider al femeilor se numara Angela Merkel, care a devenit in toamna anului trecut prima femeie cancelar in Germania, si Michelle Bachelet, care a preluat postul de presedinte in Chile, in prezenta a 30 de sefi de stat din America Latina, Africa si Europa, si nu in ultimul rand al secretarului de stat american, Condoleezza Rice. Reprezentanta SUA se numara si ea printre femeile de succes de pe planeta, alaturi de Hillary Clinton, sotia fostului presedinte democrat Bill Clinton, si sotia actualului presedinte George W. Bush, Laura Bush, femei care au reusit sa iasa din umbra barbatilor si sa se avanta in jocul politic. Cea mai mare victorie a fost insa cea a femeilor de pe continentul african, unde, in Liberia, pentru prima oara, a fost aleasa o femeie-presedinte in persoana lui Ellen Johnson Sirleaf. Cu toate acestea, femeile fac parte din parlamentele nationale si guverne intr-o proportie redusa, in ciuda declaratiilor optimiste ale lui Koffi Annan, secretarul general al ONU (Organizatia Natiunilor Unite). De altfel, mai multe organizatii neguvernamentale si asociatii feministe, intr-o scrisoare deschisa adresata lui Koffi Annan, au acuzat, de 8 Martie, ONU ca nu a facut nimic pentru a stimula egalitatea intre sexe macar in propriile structuri.

POMPIERI SI BANCHERI. Modelul de succes al femeilor implicate in politica isi gaseste corespondenta si in alte domenii, unde, in ciuda rezistentelor si presiunilor sexului tare, au reusit sa dovedeasca insa ca sunt bine pregatite si capabile sa lucreze cot la cot cu oricine. Astfel, in Iran, unde sexul slab nu are dreptul sa candideze la presedintie sau sa faca parte dintre magistrati, 11 femei si-au urmat visul si au alcatuit prima brigada de femei-pompier din tara. In Germania, Astrid Hastreiter, in varsta de 41 de ani, a vrut sa demonstreze ca lumea financiara nu este dominata numai de barbati si a infiintat primul institut financiar dedicat femeilor. Cum se numeste? Foarte simplu: Banca Femeilor, chiar daca Astrid mai are inca 5 milioane de euro de strans de la investitori pentru a-si lua licenta bancara. Un alt exemplu de femeie care si-a urmat vocatia este Zikra Moneim, profesoara de muzica la o scoala din Bagdad. In ciuda violentelor, care a distrus o parte din cladire, Zikra a reusit sa gaseasca sponsorizari pentru noi instrumente muzicale, pentru ca elevii ei sa poata invata macar solfegiul, cu toate ca ""nici acum nu il stapanesc la perfectie"". Insa, spune Zikra, ""sunt fericita ca am reusit sa ii invat si altceva decat lucruri generale si sa-i scot din starea de angoasa cauzata de violentele de pe strada, cu toate ca uneori mi-e teama sa spun ce meserie am, pentru ca extremistii considera muzica un pacat (haram)"".


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.