Helmuth Duckadam a acordat un interviu publicatiei "AS", in care a dezvaluit ca nu se astepta ca jurnalistii spanioli sa-i faca o primire atat de frumoasa. "A fost incredibil. Desi acea zi este foarte proaspata in memoria mea, au trecut de atunci 20 de ani, ceea ce inseamna mult timp, dar suporterii m-au oprit pe strada, s-au fotografiat cu mine. Nu ma asteptam la asta intr-un oras atat de indepartat ca Sevilla, dar acest lucru m-a facut sa ma simt si mai mandru de faptul ca am castigat Cupa Campionilor Europeni in acest oras", a declarat fostul portar al Stelei. Acesta a precizat ca intalnirea cu fostii colegi la Sevilia a fost foarte emotionanta. Duckadam le-a declarat jurnalistilor spanioli ca Steaua '86 este cea mai buna echipa din istoria Romaniei. "Eu nu sunt deloc un erou, doar ca am avut noroc in acel meci de la Sevilia. Stiam ca aveam un rol important in acel meci, pentru ca Barcelona era un rival de temut, dar nu m-am gandit niciodata ca voi trai astfel de momente de glorie", a declarat fosta glorie stelista. (N.G.)