Furati de taraboiul inutil creat in jurul lui 15 martie 2006 la Odorheiu Secuiesc, am uitat ca in urma cu 16 ani, la Targu-Mures, se petreceau evenimentele cu adevarat riscante pentru destinul tarii. Rasfoind colectiile de ziare din 1990, am descoperit un editorial publicat de subsemnatul in Expres din 30 martie 1990. Comentariul meu e semnificativ pentru ce scria la vremea respectiva intr-una din publicatiile independente un jurnalist anti-Putere. Un jurnalist care n-avea, totusi, perspectiva pe care o da cercetatorului de azi departarea in timp. Recitindu-mi comentariul, remarc una dintre obsesiile activitatii mele de scriitor politic din ultimii 19 ani: cea a luciditatii necesare in abordarea realitatilor. Reproduc aici, in spatiul unei pagini dedicate istoriei, fragmente dintr-un text care poarta amprenta unui moment istoric.
SFARSITUL ILUZIILOR. Ca si presa, ca si televiziunea, ca si toti de altfel, guvernul a fost luat prin surprindere de declansarea evenimentelor. Principala cauza a acestei atitudini trebuie cautata intr-un fenomen tipic perioadei care s-a ascuns de la Revolutia din decembrie. E vorba de influentarea judecatii politice de catre iluzionarea sentimentala. Unul dintre cele mai ciudate fapte postrevolutionare l-a reprezentat entuziasmul instapanit asupra intregii tari. O atmosfera de carte postala ilustrata domnea in presa, la televiziune, la sediul guvernului. Tot disconfortul vietii era pus pe seama ""odiosului dictator si a sinistrei sale sotii"" ca sa utilizez o sintagma devenita cliseu al intregii noastre prese libere. Se parea ca, o data cu alungarea lui Ceausescu, Romania va deveni o intruchipare a raiului pamantesc. N-aveau sa mai fie tensiuni, conflicte.
DACA... Politica inseamna inainte de toate luciditate. Daca oamenii nostri politici ar fi fost realisti, ei ar fi inteles, chiar din primele zile post-revolutionare, ca noua Romanie va mosteni, in mod fatal, problema minoritatii maghiare din Ardeal. Ei si-ar fi dat seama ca aceasta colectivitate va cauta, in chip firesc, sa-si rezolve interesele fundamentale. Si, desigur, plecand de la aceasta realitate, fie ea si dureroasa, guvernul ar fi luat masurile necesare pentru a preintampina evenimentele tragice de la Targu-Mures. Minoritatea maghiara ar fi priceput ca drepturile ei nu pot fi obtinute afectand interesele populatiei majoritare. Romanii s-ar fi convins ca in lumea de azi problema minoritatilor nu mai poate fi pusa ca in perioada interbelica. O buna dovada a primejdioasei iluzionari in care s-a complacut guvernul o constituie faptul ca n-a cerut populatiei maghiare in tot acest timp de doua luni sa-si precizeze ce intelege prin drepturile minoritatilor. Daca acest lucru s-ar fi stiut, am fi putut evita uriasa deziluzie pe care ne-o provoaca acum pastorul Laszlo Tokes, pe care era cat pe-aci sa-l facem conducator al romanilor, uitand ca domnia sa este totusi ungur si ca in aceasta calitate are tot dreptul sa se bata pentru colectivitatea maghiara si nu pentru cea romaneasca.
Evenimentele din Ardeal au adus cu sine spulberarea unor iluzii. E foarte bine ca s-a petrecut asa. Ar fi foarte bine daca aceste intamplari sangeroase ne-ar trezi pe toti la luciditatea necesara si in alte probleme. Ca, de exemplu, in cea privind atitudinea altor state fata de noi. Prinsi in entuziasmul ajutorului umanitar si al declaratiilor de simpatie fata de revolutia noastra, am uitat ca politica internationala se bazeaza pe interese si nu pe sentimente frumoase. Plecand de aici, nu trebuie sa ne iluzionam ca alte popoare au renuntat deodata, de dragul democratiei noastre tinere, sa-si mai promoveze interesele economice si politice proprii. Daca vom dovedi si fata de ele necesara luciditate, vom fi feriti de deziluzii. Mai ales de cele tragice.

NIMIC NU SE PIERDE