Neculai Ontanu, primarul Sectorului 2, si-a dat demisia ieri atat din functia de vicepresedinte al Organizatiei PSD Bucuresti, cat si din cea de membru.
Edilul a trimis demisia lui Sorin Oprescu, motivandu-si in acelasi timp si gestul. ""Sunt foarte multe framantari si confruntari in PSD si nu vreau sa particip la aceasta paruiala generala. Prefer sa-mi rezolv problemele din sector in calitate de primar. Am refuzat sa intru in acest joc al gastilor din partid"", ne-a marturisit Ontanu. El a precizat faptul ca de doua luni nu a mai participat la sedintele de partid, fiind dezgustat de ceea ce se intampla. ""N-am mai participat de ceva timp la intrunirile din partid. Nu mai aveam de ce sa ma duc"", a completat edilul Sectorului 2. Deocamdata nu vrea sa treaca in nici o alta barca, dar cum totul este posibil, mai ales in politica, ofertele pot aparea mai ales din partea partidelor aflate acum la putere, PD respectiv PNL. ""Mai am doi ani de mandat si vreau sa ma ocup doar de problemele strict administrative. Nu m-am intalnit cu nici un reprezentat al vreunui alt partid"", a conchis Ontanu. El era membru PSD din 1998, inainte facand parte din Partidul Socialist Muncitoresc.
Demisie - Ontanu lasa PSD
Neculai Ontanu, primarul Sectorului 2, si-a dat demisia ieri atat din functia de vicepresedinte al Organizatiei PSD Bucuresti, cat si din cea de membru.
Edilul a trimis demisia lui Sorin Oprescu, motivandu-si in acelasi timp si gestul. ""Sunt
Edilul a trimis demisia lui Sorin Oprescu, motivandu-si in acelasi timp si gestul. ""Sunt
Sursa: Jurnalul National
Jurnalul National - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Demisie - Ontanu lasa PSD":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
