Ce s-ar mai putea spune astazi despre sculptorul plecat din Hobita Gorjului spre lumea care a stiut sa-i dureze, pentru eternitate, valoarea pe ecranul infinit al timpului?! Nu cumva, dupa atatea studii si exegeze care i-au fost consacrate de catre renumiti brancusiologi de pe mapamond orice cuvant ar fi de prisos, astazi, la aproape cinci decenii de la plecarea sa dintre noi? Si totusi, despre acela care a revolutionat arta secolului XX continua sa se scrie, si nu numai gratie valoroasei arhive lasate statului francez si depozitata la Centrul "Georges Pompidou" din Paris. Poate pentru ca nu a fost altul pana la el si nici nu va mai fi mult timp de acum incolo. El, care, in unicitatea gandirii si maiestriei sale, gasise esenta lucrurilor si a vietii, esenta formei ce innobila materia, la randu-i innobilata de frumusetea spirituala a formelor daltuite. Fiindca, asa cum l-a vazut, inteles si simtit Eugen Ionesco, Brancusi "asimilase intreaga istorie a sculpturii, o dominase, o depasise, o respinsese, o regasise, o purificase, o reinventase. Degajase din ea esenta".
Pe urmele "actualitatii" parintelui sculpturii moderne si-a propus sa mearga, a se intelege sa adune spiritele iar si iar insetate de misterul creatiei sale, recentul colocviu international desfasurat la Targu Jiu intre 17-19 februarie, la implinirea a 130 de ani de la nasterea marelui artist. Prin bunavointa dr. ing. Sorin Lory Buliga, seful Centrului de Cultura si Arta "Constantin Brancusi" din Targu Jiu, care ne-a furnizat unul dintre materialele prezentate cu acest prilej, realizat de catre dr. Doina Lemny, cercetator la Muzeul National de Arta Moderna, Centrul "Georges Pompidou" din Paris, am aflat mai multe despre "Proiectele neimplinite" ale sculptorului.

Busturile lui Spiru Haret si Caragiale, proiecte ratate

Care au fost acelea si ce anume a facut ca ele sa nu prinda viata, explica in detaliu cercetatoarea, pe baza documentelor vremii, a corespondentei si schitelor din arhiva Brancusi. Printre acestea, un monument inchinat matematicianului si fostului ministru al Invatamantului instructiunii publice, Spiru Haret, cu toate ca Brancusi acceptase comanda. Numai ca, dupa cum consemneaza Doina Lemny, "modelul sau in ghips nu e insa pe gustul celor care au comandat monumentul, desi i-au avansat suma de 1.400 lei. Nu se stie in ce conditii acest proiect a fost refuzat si nici daca a fost o decizie colectiva sau personala. Ebosa conservata la atelierul sculptorului a condus pe unii specialisti sa conchida ca ministrul V. G. Mortun i-a transmis in 1914 anularea acestei comenzi". De asemenea, un monument ce era destinat sa comemoreze eroii cazuti in primul Razboi Mondial pe valea Jiului, solicitat artistului, in anii '20, de catre un comitet de comemorare reunit la Pestisani, comuna natala a sculptorului, care decide sa adune fonduri in acest scop. Dar, "din toate schitele gasite la atelier, nici una nu poate fi asociata acestui proiect. Nici macar vreo nota privind aceasta idee nu indica preocuparea sa pentru monumentul de la Pestisani", explica Lemny. Aceeasi situatie si cu propunerea expresa a comitetului de initiativa din Caracal, compus din personalitatile orasului in vederea instalarii unui monument inchinat scriitorului si omului de teatru Haralamb G. Lecca. Potrivit datelor de arhiva investigate de catre cercetatoare, nici acesta nu s-a concretizat. "Nici un alt document nu ne indica faptul ca ar fi schitat ceva in legatura cu acest monument, nici macar fragmente de ghips pastrate la atelier. In nici una din evocari si in nici una din notele sale nu aminteste de scriitorul oltean si nici de Caracal", precizeaza autoarea comunicarii. Proiectelor neimplinite ale lui Brancusi li se adauga si acela al bustului lui Caragiale ce ii fusese incredintat sa-l realizeze. "Ceea ce-l preocupa cel mai mult", observa Lemny, "era cu siguranta spiritul lui Caragiale, umorul si ironia, sinceritatea in acelasi timp cu care-si construia personajele. Nu putem sti cum ar fi facut acest monument, daca acest subiect s-a conturat vreodata in mintea lui".

Nostalgia Templului din Indore

"Ceea ce stim este ca Brancusi, in discretia si pudoarea sa, nu facea afirmatii nici asupra creatiei confratilor sai, nici asupra propriei sculpturi", noteaza Doina Lemny. "Atunci cand sintetiza in mintea sa o idee, el o realiza intr-un indelung proces de creatie, in singuratatea atelierului. De-a lungul cercetarilor mele, am discutat cu multe persoane care l-au cunoscut in ideea de a ma apropia cat mai mult de <> Brancusi, care nu se lasa usor surprins si care continua sa reziste acestor incercari de precizie". Cu siguranta, "comenzile directe facute de compatriotii sai n-au fost niciodata abandonate de cei care le-au propus", continua cercetatoarea. "Doar maharajahul de Indore, comanditarul Templului descatusarii, a abandonat proiectul fara sa fi dat vreodata vreo explicatie. Brancusi a ramas cu nostalgia Templului Descatusarii, pentru care a facut numeroase schite realizand Pasarile care trebuiau sa fie instalate in Templu. Dar el n-a trait aceeasi frustrare fata de comenzile venite din tara; dimpotriva, cunoscandu-si exigentele in materie de opera finita, el a fost mai fericit sa lase tarii o sinteza a operei sale materializata intr-un monument unic (Ansamblul Monumental de la Targu Jiu) decat sa fi multiplicat monumentele sub forma de busturi sau de fantani!".