Holul Senatului a devenit ieri ring de lupte, la putin timp dupa ce in sala s-a terminat dezbaterea unei ordonante de urgenta prin care se stabilea transferarea a 20% din capitalul Loteriei Romane si al Imprimeriei Nationale catre Fondul Proprietatea, menit a-i despagubi pe fostii proprietari deposedati abuziv de regimul comunist. In foaierul din fata salii de plen, ministrul Bogdan Olteanu s-a trezit ca interactioneaza, fara avertisment, corp la corp cu unul dintre colegii de alianta, senatorul PD Marius Marinescu.
LUPTE LIBERE. Stilul de lupte libere adoptat de senator, de altfel fost culturist, intercalat cu cateva cuvinte rostite printre dinti, prin care ii reprosa lui Olteanu o anumita atitudine pe care ar fi avut-o la adresa sa in plen, l-a descumpanit pentru moment pe ministru, care de abia cand s-a vazut inconjurat de ziaristi a devenit ceva mai vehement. La impinsaturile administrate cu forta de senator, Olteanu a raspuns in acelasi fel. Dupa cateva astfel de atingeri prietenesti, ""lupta"" a ramas doar una verbala, punctata de apelative gen: ""Bai, copile, bai, baiete, vezi-ti de treaba si nu mai vorbi asa de mine!"", la care ministrul a ales sa raspunda cu o voce moale: ""Te rog frumos, gata, nu te mai face de ras!"".
BOU SAU NU? ""M-am speriat si eu, credeam ca la un momemt dat o sa ma ia la bataie"", marturiseste Olteanu dupa ce spiritele s-au calmat, inca marcat de eveniment. In celalalt colt, Marinescu sustine, bazandu-se pe marturia unui angajat, ca Olteanu l-ar fi facut ""bou"" in timpul interventiei sale din plen. Ministrul neaga insa acuzatia, motivand ca nu obisnuieste sa foloseasca cuvinte insultatoare. Ulterior, Marinescu a remis un comunicat in care le cerea scuze public martorilor incidentului. Cu toate acestea, colegul sau de partid Radu Berceanu l-a catalogat pe Marinescu drept ""un atacant"", deoarece, tot ieri-dimineata, a avut un schimb de replici cu un alt liberal, iar cu o zi inainte l-a facut mincinos pe vicepremierul Copos.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Victor Rebengiuc, omagiat de 4.000 de oameni pe scena Sălii Palatului: Unele...
Sursa: kudika.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro