Nu m-am numarat printre ziaristi privilegiatii care au fost invitati de Adrian Nastase in apartamentul sau din Zambaccian. Nu sunt nici critic de arta ca sa ma pronunt asupra gustului celui care a amenajat decorarea acestui apartament supraincarcat, desi pot sa spun ca lucrurile de valoare din apartamentul pus la dispozitia curiozitatii ziaristilor sunt mai degraba cadouri oferite, de-a lungul timpului, de diversii prieteni interesati ai fostului prim-ministru decat rodul colectionarii dictate de bunul gust. Nu stiu in ce masura invitatia facuta ziaristilor de fostul premier ziaristilor a aratat dispretul lui Nastase pentru justitie, cat mai degraba neacceptarea ideii ca procurorii lui Morar, si i-am vazut ce fete au, sa-si vare, cu orice pret, nasul prin documentele sale. Oricum ar fi, gestul domniei sale cade prost. Desi, in plan personal, domnul Nastase poate gasi scuze, refuzul incapatanat al perchezitiei, obstinatia ca intre el si colectia lui sa nu se interpuna nici un procuror „suna ca dracu" in urechile omului de rand. Pe de alta parte, din perspectiva sa, tinerea departe a procurorilor de apartamentul ticsit din Zambaccian poate fi socotita o victorie personala. Iar votul din parlament ii mai asigura una (cu ce pret?), ii poate oferi o oaza de liniste, desi poate fi linistea de dinaintea furtunii. Si astfel, ajungem la votul exprimat marti dupa-amiaza in Camera Deputatilor. Ca si in cazul refuzului lui Adrian Nastase, votul prin care deputatii au respins perchezitia procurorilor in cele doua imobile ale fostului prim-ministru are doua fete, una care rade si una care plange, pentru ca e vorba despre o comedie tragica, fara indoiala. Si o sa incerc sa ma explic. Scriam acum vreo doua saptamani ca imaginea parlamentului e jalnica si la ea au contribuit, pe rand, guvernul Tariceanu, presedintele Basescu, analistii si, nu in ultimul rand, chiar si parlamentarii insisi. Respingand perchezitia pe domeniile lui Nastase, se poate spune ca „parlamentul s-a facut de ras", ca el a demonstrat cetateanului ca parlamentarii sunt o adunatura de „puscariabili" care tin de privilegiile lor cu dintii, ca incearca sa „se plaseze deasupra legii" si inchei aici insiruirea de calificative. Iar semnalele sosite sunt proaste atat din exterior, cat si dinspre electorat. Sa observam ca, in ultimul timp, parlamentul a tinut cu tot dinadinsul sa demonstreze, atat presedintelui Basescu, si apoi guvernului Tariceanu ca nu sunt chiar o fata buna la toate. Gestul de a demonstra ca taria „coloanei vertebrale" nu rivalizeaza cu fularul a fost facut o data atunci cand a fost vorba despre respingerea prin vot a ordonantei privind DNA, cele doua voturi consultative negative legate de perchezitionarea caselor lui Adrian Nastase si, acum, respingerea perchezitionarii in plen. Importanta nu este socotirea voturilor celor care au „tradat" sau ale celor care „una au zis pe fata si alta au votat secret", ci motivul intim al acestui vot, care oricum, admit asta, le strica si mai rau imaginea si asa sifonata pana la botire.
Parlamentarii s-au vazut acuzati ca vor sa se plaseze „deasupra legii" intr-o actiune care se vrea reeditarea „luptei de clasa". „Mintea si inima" poporului incearca a fi sedusa cu sofisme ieftine. Nu e nici un secret pentru nimeni: da, ei, parlamentarii sunt deasupra celorlalti cetateni de rand! Dovada? Prevederile din Constitutie si din Regulamentele Parlamentului. Unui parlamentar i se poate ridica imunitatea dupa proceduri foarte complicate in vreme ce omul de rand nu are aceste favoruri. Un parlamentar nu poate fi perchezitionat decat dupa traversarea unor complicate proceduri, in vreme ce un om de rand nu dispune de acest privilegiu. E drept ca un parlamentar este „alesul poporului" si nu un ciorditor de cartier, un violator nesatul, un criminal sau un gainar de comuna. Daca la acestia din urma perchezitiile sunt un lucru obisnuit, o data aprobate de un judecator, pentru parlamentari aceasta procedura nu se aplica! Simplu ca buna ziua! Oricat de mult ne displace acest lucru. Parlammentarii sunt o casta, cu propriile privilegii date de lege. Ramane de vazut daca in viitorul apropiat aceste legi vor fi schimbate sau nu. Personal, desi sper, nu cred. Deocamdata, de aceste legi se agata parlamentarii, e normal, desi, dupa unii, imoral. Dezastruos pentru imaginea Parlamentului, parlamentarii au decis marti nu atat sa-l „salveze" pe Nastase, de care nu se simt legati, cat sa se salveze pe ei si ideea de forta independenta in stat. Si pentru asta s-au folosit de toate „chichitele" care pana la urma sunt proceduri. Iar procedurile nu sunt un fel de SIDA, ci o bariera in calea arbitrariului. Parlamentarii au urmat, in fond, toate procedurile legale prevazute de Constitutie si Regulament, au votat conform Regulamentului, au votat secret asa cum cere regulamentul atunci cand e vorba de voturi referitoare la persoane. Marti, parlamentarii si-au stirbit imaginea in fata electoratului, asa cum si-a stirbit-o si Adrian Nastase, dar i-au invins, prin votul lor, atat pe Monica Macovei, ca ministru al Justitiei, cat si pe procurori. Mai ramane ca Macovei si Morar sa-si dea demisia, lucru care nu cred ca se va intampla. Practic, in viziunea sa, parlamentul a respins, cu un cost greu, o lupta asa-zis anticoruptie condusa neprofesionist, pompieristic, de oameni care n-au nici cea mai mica expertiza pentru acest gen de razboi. Iar Monica Macovei nu a convins Parlamentul, decat poate pe parlamentarii ascultatori ai Aliantei, de vreme ce nu a reusit sa prezinte clar motivele cererii de perchezitie. Ca sa nu mai amintesc faptul ca scrisoarea de aprobare a perchezitiei lui Adrian Nastase a fost inaintata Parlamentului inainte ca „invinuitului" sa-i fie adusa la cunostinta! Cum sa accepte parlamentarii, spun ei si nu pot sa-i contrazic, o perchezitie daca ministrul justitiei nu expune clar motivele si tinta reala a acestei perchezitii? Eu sunt convins ca daca argumentatia era limpede, profesionista, cu probe de netagaduit, votul din Camera ar fi fost favorabil. Mai mult decat atat, doamna ministru a avut o aroganta in discurs care nu avea cum sa placa parlamentarilor, care pana la urma sunt „stapanii" ministrilor si nu invers. A spune ca „imunitatea parlamentarilor impiedica justitia", e o incercare de intimidare neinspirata care n-a fost mestecata. Sa recunoastem in acest sofism, acelasi gen de sofisme la care apeleaza nonsalant si presedintele Basescu. In fond, si magistratii au imunitate, si ministrii au imunitate, ca sa nu mai vorbesc despre imunitatea presedintelui in fata justitiei. In acest sens, sa ne amintim exasperarea sefului DNA-ului lui Macovei, cel care lupta cu „coruptia", dar numai a adversarilor lui Traian Basescu: „gata, nu mai discut despre acest dosar" a spus dl. Morar cand a fost intrebat in legatura cu soarta dosarului „Flota" (ratacit prin sertare!) in care presedintele Basescu este inculpat. Si ce sa mai vorbim despre declaratia doamnei Macovei, fosta activista APADOR-CH, imediat dupa votul deputatilor: „s-a blocat politic actiunea justitiei care ar fi dus la aflarea adevarului".
Lasand la o parte faptul ca vorbeste de funie in casa spanzuratului, cata vreme domnia sa a politizat justitia la varf, ar mai trebui sa ne explice de cand se afla adevarul in parlament? Si de cand justitia se realizeaza prin perchezitii arbitrare? In concluzie, cred ca demonstratia prin care parlamentarii au aratat ca sunt o forta independenta in stat sufera de o slabiciune fundamentala: „independenta" aceasta se vrea aratata doar atunci cand e vorba despre privilegiile pe care trebuie sa si le apere (asta a fost „comicaria" de marti, dar si cand s-a votat statutul parlamentarului) si aproape deloc atunci cand e vorba de legile care afecteaza Romania sau pe cetateanul de rand. Amintesc doar ultimele doua exemple de „servilism" iresponsabil: legile justitiei si cele ale sanatatii. Si aici e tragedia.