Salariile minerilor din Valea Jiului vor fi majorate cu opt la suta, conform noului contract colectiv de munca al Companiei Nationale a Huilei Petrosani. Potrivit lui Zoltan Lakatos, presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, "majorarile se vor face in doua transe, prima reprezentand cresteri salariale de sase la suta, respectiv doi la suta, transa secundara aplicandu-se incepand cu luna august". Salariul tarifar mediu al unui miner este in momentul de fata de 10 - 11 milioane de lei vechi. Astfel, nu putem spune ca efectele negocierii cu Ministerul Economiei si Comertului au fost considerabile, dat fiind faptul ca, practic, salariile ortacilor vor creste cu 80 - 88 RON.
Liderul sindical sustine ca in contractul de munca au fost pastrate gratuitatile si celelalte facilitati pe care minerii le au la plata energiei electrice si a agentului termic. Pe de alta parte, in ce priveste biletele de odihna si tratament, presedintele Ligii a spus ca valoarea acestora s-a transformat in prime de concediu, de care vor beneficia toti salariatii companiei. Astfel, minerii din Valea Jiului si colegii lor care s-au pensionat vor beneficia si in 2006 de facilitati la plata energiei electrice, a agentului termic, precum
si de subventionarea biletelor de odihna si tratament, la nivelul celor din anul precedent.

Retehnologizari pe Valea Jiului

Totodata, Ministerul Economiei si Comertului a acceptat si programul de investitii la Compania Nationala a Huilei, pe urmatorii trei ani, in valoare totala de 30 de milioane de euro, prin care mai multe unitati miniere vor beneficia de retehnologizare, a precizat Lakatos. "Noi suntem destul de multumiti in urma negocierilor. Asta mai ales pentru faptul ca MEC o sa acorde 30 de milioane de euro pentru tehnologizarea si retehnologizarea a trei unitati miniere. Acesti bani ne vor asigura cat de cat continuitatea activitatii din Valea Jiului", a adaugat Lakatos. Intrebat daca la anul minerii din Valea Jiului vor avea alte pretentii salariale, acesta din urma ne-a spus ca "odata cu integrarea in Uniunea Europeana vor fi alte abordari ale problemei".

CNH ramane fara 800 de angajati

La Compania Nationala a Huilei mai lucreaza 12.600 de salariati, insa numarul acestora va scadea cu 800, dupa disponibilizarea in doua transe, respectiv in lunile aprilie si mai. Astfel, un numar de 436 de angajati ai CNH Petrosani au primit deja preavize de concediere colectiva, dupa ce, la inceputul anului, alti 400 de salariati au fost disponibilizati de la aceasta societate. "Cei disponibilizati vor iesi la pensie si/sau isi vor gasi altceva de munca. Probabil multi dintre ei se vor orienta spre munca din strainatate", a incheiat presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului. Directorul general al CNH, Daniel Surulescu, a declarat, intr-o conferinta de presa, ca in acest an sunt prevazuti a fi disponibilizati 800 de salariati, in cadrul programului de reorganizare a companiei. a€śMai sunt depuse 160 de cereri, care insa nu au fost analizate, iar 62 de angajati de la exploatarea miniera Tebea au locurile rezervate, dar vor fi disponibilizati doar la sfarsitul anului, cand vor incheia lucrarile de inchidere si conservare a mineia€ť, a declarat Surulescu. Persoanele disponibilizate beneficiaza de 15.000 de lei noi la plecare si 5.000 de lei noi intr-un interval de patru luni pana la sase luni, iar timp de 20-24 de luni o indemnizatie echivalenta cu castigul salarial mediu net national calculat la 1 ianuarie, in cuantum de 826 de lei noi.

Cerintele sindicatelor

Pana la incheierea noului contract de munca, liderii sindicali au purtat mai multe runde de negocieri. La jumatatea lunii trecute, nemultumiti de modul in care decurgeau negocierile, membrii Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului au amenintat cu declansarea protestelor.
Urmatoarele negocieri, cu ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, si alti reprezentanti ai institutiei, au dus la solutionarea diferendelor dintre cele doua parti. Sindicatele au cerut alocatii bugetare pentru investitii, in valoare de 300 de miliarde de lei vechi, cheltuieli materiale de 1.700 de miliarde de lei vechi, majorarea investitiilor din surse proprii de 23 de miliarde de lei, subventii mai mari cu 80 de miliarde de lei, cresterea gigacaloriei cu 5 procente, de la 1 ianuarie, si salarii mai mari cu 15 la suta.
Salariile minerilor din Valea Jiului au crescut, anul trecut, cu 6 procente, iar veniturile cu 6,7 procente, in timp ce rata inflatiei a fost de 7 procente.