Salariile minerilor din Valea Jiului vor fi majorate cu 6%, conform noului contract colectiv de munca al Companiei Nationale a Huilei Petrosani, document care a intrat in vigoare ieri, a declarat pentru Mediafax Zoltan Lakatos, presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului. In luna august, salariile minerilor vor creste cu inca opt procente. Liderul sindical sustine ca in contractul de munca au fost pastrate gratuitatile si celelalte facilitati pe care minerii le au la plata energiei electrice si a agentului termic. Pe de alta parte, in ce priveste biletele de odihna si tratament, presedintele Ligii a spus ca valoarea acestora s-a transformat in prime de concediu, de care vor beneficia toti salariatii companiei. Ministerul Economiei si Comertului a acceptat si programul de investitii la Compania Nationala a Huilei, pe urmatorii trei ani, in valoare totala de 30 de milioane de euro, prin care mai multe unitati miniere vor beneficia de retehnologizare, a precizat Lakatos. La Compania Nationala a Huilei mai lucreaza 12.600 de salariati, insa numarul acestora va scadea cu 800, dupa disponibilizarea in doua transe, respectiv in lunile aprilie si mai. Pana la incheierea noului contract de munca, liderii sindicali au purtat mai multe runde de negocieri. La jumatatea lunii trecute, nemultumiti de modul in care decurgeau negocierile, membrii Ligii Sindicatelor Miniere din Valea Jiului au amenintat cu declansarea protestelor. Urmatoarele negocieri, cu ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, si cu alti reprezentanti ai institutiei, au dus la solutionarea diferendelor dintre cele doua parti. (A.M.)
Boierie in Valea Jiului
Salariile minerilor din Valea Jiului vor fi majorate cu 6%, conform noului contract colectiv de munca al Companiei Nationale a Huilei Petrosani, document care a intrat in vigoare ieri, a declarat pentru Mediafax Zoltan Lakatos, presedintele Ligii Sin
Sursa: Ziua
Ziua - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Boierie in Valea Jiului":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
