In toamna lui 1993 ne vizita pentru intaia oara tara si Biserica, in calitate de Patriarh Ecumenic, Bartolomeu I. Vizita, inceputa la Bucuresti, continuata in Moldova, se incheia la Cluj, unde fusese intronizat in acelasi an ca arhiepiscop Inalt Prea Sfintitul Bartolomeu V. Anania. Intinzandu-i mana, inaltul oaspete s-a prezentat (in franceza):
- Bartholomée premier.
- Bartholomée l'unique, a raspuns gazda, si amandoi ierarhii au inceput sa rada. Pe drumul spre Bucuresti, in avionul pus la dispozitie de generalul Nicolae Spiroiu, ministrul Apararii, se aflau, in afara de ierarhii omonimi, multi membri ai Sinodului nostru si cativa mitropoliti ai Patriarhiei Ecumenice. Avionul era zguduit, peste Carpati, de turbulente. Cativa sinodali devenisera palizi. Patriarhul Ecumenic i-a soptit tizului sau:
- Ar fi pacat sa se intample ceva rau, pentru ca ar urma foarte multe alegeri, si la voi si la noi...
Dumnezeu are mult umor, a spus parintele Rafail Noica. Au umor si calugarii - o stim din Pateric -, ba chiar si unii ierarhi. Are si IPS Bartolomeu, noul si, de fapt, vechiul mitropolit al Ardealului. Pentru ca, din februarie 1993, cand a fost ales in Sinod, cu o majoritate zdrobitoare si cu sustinerea infocata a, vai!, universitarilor sibieni, a devenit mitropolitul de facto al Transilvaniei. Alegerea de arhiepiscop il gasea nu pe culoarele palatului patriarhal, ci la Varatec, unde se retrasese sa diortoseasca Biblia. Cu trei ani in urma, respinsese initiativa unor intelectuali ieseni de a-l propune mitropolit al Moldovei. Acum, in urma, a devenit mitropolit fara voie. La 85 de ani a raspuns chemarii, necesitatilor reale ale Bisericii nationale.
Este foarte greu sa eviti necrestinul, dar atat de omenescul cuvant "destin" ("La forza del destino") cand vine vorba de noul mitropolit al Ardealului. Paradoxul face ca i-am fost prezentat - pe atunci ma interesa scriitorul de notorietate - in februarie 1982, la masa data la Sibiu cu prilejul inscaunarii mitropolitului din acele vremuri al Transilvaniei. Parintele Anania era un arhimandrit autopensionat din postul de director al Editurii Patriarhiei, asezat mai la coada mesei. Peste un an avea sa-i apara cartea pe care i-o iubesc cel mai mult (recent reeditata), "Rotonda plopilor aprinsi" - o capodopera. In decurs de 24 de ani, din 1982 si pana azi, tot ce am auzit de la IPS Bartolomeu a fost adevarat, performanta fara seaman intr-o tara a zvonurilor, calomniilor si susotelilor. Pe zecile de zile si nopti de discutii (este un povestitor fascinant) mi-am intemeiat, imediat dupa 1990, perspectiva asupra Bisericii noastre in anii de prigoana si a figurii Patriarhului Justinian. De altfel, parintele Anania a avut doi dascali de mare clasa: pe Arghezi, in materie de literatura; pe Patriarhul Justinian in ale administratiei bisericesti. Si ma bucur ca face azi tandem frumos si eficient cu Prea Fericitul Teoctist. Provin din aceeasi scoala si apartin aceleiasi generatii; le-a dat Dumnezeu aman-durora viata lunga.
Intr-una din insemnarile sale, parintele Anania transcria nu de mult din Psalmul 89': "Sa ne veselim pentru zilele in care ne-ai smerit,/ pentru zilele in care am vazut rele." Am spus o data ca parintele Staniloae nu ar fi fost parintele Staniloae fara anii de puscarie ispasiti. Acelasi lucru se cuvine spus si despre parintele Anania si cei sase ani ai sai de temnita grea. O calomnie recenta i-a dat prilejul sa scrie cateva pagini deosebit de expresive despre ultima perioada a detentiei petrecute la Aiud, unde a purtat lanturi la picioare si unde peste trei decenii avea sa intre in mantie de arhiereu ca sa sfinteasca paraclisul inchisorii. Cu un prilej asemanator, la Gherla, s-a rugat in genunchi alaturi de fostii sai temniceri si tortionari, rostind impreuna "Si ne iarta noua gresalele noastre...". Iata de ce este greu sa eviti omenescul cuvant destin in privinta sa.
Parintelui Anania ii vine ca turnata expresia "energie romaneasca", folosita de filosoful Vasile Bancila pentru Lucian Blaga. O putere a mintii si a faptei aproape stihiala pusa in slujba Bisericii si a neamului sau. Un romanism luminat, eficient, masurat, afierosit lui Hristos, pe masura unui om care a cunoscut din plin "zilele in care am vazut rele", dar si satisfactii majore, intocmai ca parintele Staniloae, Petre Tutea, Alexandru Paleologu, cu care se aseamana atat de mult ca substanta si biografie.
Cand intra Fat-Frumos in incapere, asa cum stim din Ispirescu, sar pernele de matase de sub tiganul impostor. Intocmai ca Grigorie dascalul, parintele Anania nu a umblat dupa mitropolie cu staruinte si rugaminti. Si-a asumat-o ca pe o "ascultare".