Marian Iancu a fost audiat ieri la Parchetul General in dosarul RAFO, dosar in care partenerul sau de afaceri, Ovidiu Tender, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile la sfarsitul saptamanii trecute.
Omul de afaceri Marian Iancu a fost deja trimis in judecata intr-un alt dosar in care este acuzat de evaziune fiscala. Potrivit anchetatorilor, in sarcina lui Iancu au fost retinute infractiunile de complicitate la inselaciune, instigare la abuz in serviciu contra intereselor persoanei in forma calificata si continuata, spalare de bani, precum si constituire si apartenenta la un grup de criminalitate organizata.