Real Madrid se afla in aceasta seara in fata ultimei sanse. Eliminati din Cupa Spaniei si aflati in Primera Division la zece puncte de liderul Barcelona, madrilenii spera sa ramana in cursa macar in Liga Campionilor.

Nici aici insa situatia nu se prezinta tocmai roz. Spaniolii au pierdut in tur, 0-1, in fata lui Arsenal, chiar pe ""Santiago Bernabeu"". In plus, intre timp au ramas si fara presedintele Florentino Perez.
RAZBOI. Si asta nu e tot. Atmosfera din vestiarul Realului s-a deteriorat mult in ultima perioada. Cotidianul catalan Sport scrie chiar ca madrilenii s-ar afla in plin ""razboi civil"", dupa ce Ronaldo si Guti, altfel prieteni buni, s-ar fi incaierat dupa meciul tur cu Arsenal.
In ceea ce-l priveste pe brazilian, acesta se afla inca in conflict cu o parte a suporterilor, dar lucrurile nu merg bine nici in relatia cu antrenorul Lopez Caro. Ronaldo va face deplasarea la Londra, dar fara sa fie sigur ca va fi inclus in primul unsprezece. Nici macar Fernando Martin, noul presedinte al ""albilor"", nu-i tine partea ""Fenomenului"": ""Mi-e egal daca joaca sau nu. Pe mine ma intereseaza sa castigam"". In aceste conditii, plecarea brazilianului in vara pare certa, o posibila destinatie fiind chiar Milan, unde Silvio Berlusconi este dispus sa-i deschida usa.
AMBITII. Deocamdata insa formatia premierului italian este si ea angrenata in lupta pentru trofeul Ligii Campionilor. Dupa 1-1 la München, Milan are un usor avantaj in fata lui Bayern. In poarta nemtilor revine Oliver Kahn, dar asta s-ar putea sa nu conteze atat de mult pentru ca ""rossonerilor"" le convine si un 0-0.
In schimb, Michael Ballack ameninta: ""Pe «San Siro» nu vom fi aceeasi echipa pe care ati vazut-o sambata cu Hamburg"". Pana una-alta, nemtii sunt inca datori in fata italienilor, mai ales dupa meciul primelor reprezentative.

OPTIMI - RETUR