Pe Grigore Oprica nu l-am cunoscut personal... Am inteles insa ca este un om de isprava - un impatimit al sportului, in speta al artelor martiale, prin ceea ce a realizat el. Si nu in Capitala sau intr-un municipiu resedinta de judet, ci intr-o asezare rurala din Teleorman. De ce tocmai acolo? Pentru ca Orbeasca este localitatea in care a aparut pe lume. Dorea, a avut ambitia sa faca ceva pentru Orbeasca natala, punandu-si in valoare cunostintele si experienta intr-un domeniu pe care il cunostea cel mai bine, sportul. Artele martiale au fost si au ramas pasiunea sa dintai, ca sportiv la clubul de karate "Hanshi" din Capitala, care are ca initiator si conducator pe sensei-ul Vasile Nita. Acelasi specialist in arte martiale i-a fost aliat si cand Grigore Oprica s-a gandit sa creeze la Orbeasca lui, un nucleu cu initiati si practicanti ai unuia din ramurile artelor martiale - Wado-Ryu.
Duminica inainte de slujba...
Pentru inceput Grigore Oprica a avut de lamurit oamenii, locuitorii din Orbeasca. De ce tocmai arte martiale si nu mai departe fotbalul, sport care se practica deja in comuna? Nu era duminica in care pe terenul comunal din Orbeasca sa nu se adune cate patru si chiar sase echipe. Jucau pe rand, zi-lumina, inainte de slujba de la biserica si mai ales dupa. Se lasa inserarea si la Orbeasca impatimitii sportului-rege inca nu se hotarau sa se indrepte spre case... Treptat insa fotbalul a iesit din vizorul practicantilor. Pretentiile au crescut, ambitia de a depasi stadiul unui campionat de casa, apoi cu meciuri disputate si in alte comune teleormanene devenise ceva costisitor. Era nevoie de echpament, o minte sau doua nu mai puteau raspunde exigentelor. Se spune ca saracia poate fi o provocare. In cazul amatorilor de fotbal din Orbeasca n-a prea fost. Acum mai "bat" mingea cand si cand, doar elevii de la scoala generala din localitate. Asa, doar de dragul balonului rotund si mai ales cand sunt incitati de ceea ce se intampla in alte locuri, de ceea ce vad la televizor. La noi si aiurea.
Metodic, din 1998
Grigore Oprica a profitat, intr-un fel, de scaderea interesului pentru fotbal. In 1998 a inceput campania sa pentru artele martiale. Nu i-a fost deloc usor, pentru ca la Orbeasca, atunci cand se pronunta cuvantul karate, de pilda, localnicii zburau cu gandul la disputele conventionale din filme cu celebrii actori Bruce Lee, Chuck Harris sau van Damme. Plecand de la dialogurile unor oameni ai locului despre actorii amintiti, Grigore Oprica a dat de inteles ca si la Orbeasca s-ar putea organiza astfel de dispute, prin infiintarea unui centru in comuna. Initiatorul n-a prea avut crezare: ca orice lucru nou, este intampinat cu rezerve. Mai ales la tara, unde oamenii sunt de regula mult mai suspiciosi. Daca nu cumva povestea la Orbeasca cu karatele nu este cumva o mica smecherie, cum afirmau unii, pe la colturi de ulite, chiar daca cel care a adus-o in discutie este un fiu al asezarii. Numai ca Grigore Oprica a mers mai deparate. A folosit televiziunea locala prin cablu pentru a prezenta casete video cu antrenamentele conduse de el in cadrul clubului de karate "Hanshi" din Capitala. Si, ca un miracol: perceptia localnicilor treptat s-a schimbat. Daca nu pentru ei, cel putin copiii lor sunt tentati si apoi indemnati sa incerce. Sa dea curs initiativei lui Grigore Oprica, sa se initieze in diferite procedee si sa participe la primele demonstratii. Succesul initiativei lui Grigore Oprica a fost determinat si de alt fapt: parintii copiilor cu constatat ca practicand karatele, ceva s-a schimbat in comportamentul acestora. Le-a disparut stangacia, timiditatea. Au devenit mai increzatori, si-au format un inceput de personalitate. A contat mult si faptul ca zburdalniciilor le-a luat loc o atitudine mai echilibrata, parca anuntand o maturitate precoce. Motive desigur pentru centrul de karate din Orbeasca Teleormanului sa capete stabilitate. La randu-le, oficialitatile locale au pus la dispozitia antrenorului si elevilor sai, sala de la Caminul Cultural, astfel ca indiferent de starea vremii, micii karatisti au avut un acoperis deasupra capului. Pe frig, pe ploaie, pe ninsoare, la Orbeasca karatele s-au aflat la ele acasa. Antrenamentele aveau loc la fiecare sfarsit de saptamana, alternand cu demonstratiile. Toata lumea era incantata. Ceea ce facea Bruce Lee in filmele sale, iata ca reuseau, mult mai stangaci, e drept, si elevii din aceasta comuna teleormaneana. Ceva mai mult, antrenorul Grigore Oprica a reusit sa imprime elevilor sai un anumit grad de tehnicitate, astfel ca sa poata avea curajul de a-i prezenta si peste hotarele comunei.
"Deschidere" indrazneata
A mers pana acolo cu cutezanta, incat elevii pe care i-a considerat a fi cei mai apti sa reprezinte comuna, i-a inscris la campionatul national de Wado-Ryu, care ruma sa se desfasoare in luna decembrie 2005, in municipiul Turnu Severin. "Deschidere" indrazneata pentru antrenor, ca dupa doar cativa ani de la initiere, sa aiba cutezanta de a concura alaturi de cei mai virtuosi karatisti din "noul val". Tentativa reusita. Toti cei cinci minikaratisti din Orbeasca Teleormanului au ajuns in turneul final: Ana Maria Matei si Alexandru Matei, precum si Eduard Sandu. Iar Sorin Ghimis si Georgiana Oprea au mers mai departe, au urcat pe podiumul campionatului, fiecare cu cate o medalie de bronz! Pe cat de neasteptat, pe atat de adevarat. Grigore Oprica are toate motivele sa se bucure pentru intiativa crearii clubului de karate din comuna sa natala. Se bucura cu el nu numai tinerii elevi karatisti si parintii lor, dar si Gheorghe Frasineanu, primarul comunei teleormanene, cel care a pus la dispozitie spatiul pentru antrenamente si demonstratiile acestor vrednici fii ai asezarii. Se intelege, in mod gratuit. Altfel...
...Sunt insa cateva doleante care depasesc, intr-un fel, puterile locale. In principal, nevoia unei sali de pregatire dotata cu tot ce este necesar: saltele, sac de box, manusi de contact si un aparat pentru fitness. Primaria din Orbeanca nu dispune de fonduri pentru acoperirea unei asemenea investitii. Dar, ca sa existe si mai ale sa asigure continuitate acestui club rural de karate, cineva s-ar cuveni sa vina in sprijin. Ar fi pacat ca o asemenea initiativa laudabila care, iata, a prins cat de cat radacini, sa esueze. Cum a esuat si miscarea fotbalistica din Orbeasca. Poate si pentru ca n-a avut ca mentor un "nebun" frumos, precum Grigore Oprica.
Am dat de inteles federatiei de specialitate ca la Orbeasca s-ar putea crea un centru de perspectiva satesc - model pe tara. In acest scop, un oficial al federatiei urmeaza sa se deplaseze in cursul lunii viitoare in aceasta comuna. Sa vada la fata locului ce se poate intreprinde, nu numai cu oficialitatea locala ci si cu cea din judet, de vreme ce si in municipiul Alexandria, resedinta Teleormanului exista - din cate am aflat - o mana de entuziasti sustinatori ai artelor martiale.
Un "nebun" frumos, Grigore Oprica...Din Orbeasca Teleormanului, la nationalele de karate!
Pe Grigore Oprica nu l-am cunoscut personal... Am inteles insa ca este un om de isprava - un impatimit al sportului, in speta al artelor martiale, prin ceea ce a realizat el. Si nu in Capitala sau intr-un municipiu resedinta de judet, ci intr-o aseza
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Un "nebun" frumos, Grigore Oprica...Din Orbeasca Teleormanului, la nationalele de karate!":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
