Patru actori pakistanezi, rezidenti in Marea Britanie, au fost retinuti de politie pe Aeroportul din Luton, de langa Londra. Stirea nu ar fi senzationala daca cei patru nu ar fi interpretat, in cunoscuta pelicula ""Drumul spre Guantanamo"", rolurile

Patru actori pakistanezi, rezidenti in Marea Britanie, au fost retinuti de politie pe Aeroportul din Luton, de langa Londra. Stirea nu ar fi senzationala daca cei patru nu ar fi interpretat, in cunoscuta pelicula ""Drumul spre Guantanamo"", rolurile unor suspecti teroristi. Sau daca filmul cu pricina nu ar fi fost un succes total la Festivalul de Film de la Berlin de anul acesta.

""Ati devenit actor mai ales pentru a turna filme ca acesta, pentru a face publica cauza musulmana?"", a fost intrebat Rizwan Ahmed, unul dintre actorii retinuti de politie. El si inca trei colegi de scena - Farhad Harun, Shafiq Rasul si Rhuhel Ahmed - au fost ""saltati"", pe aeroport, de ofiteri de politie in momentul in care se intorceau de la Berlin de la cunoscutul festival de film.
POLITIA NEAGA. Contactata de un jurnalist de la cotidianul britanic The Guardian, o purtatoare de cuvant de la politia din Bedfordshire a declarat ca barbatii au fost retinuti pentru a raspunde la cateva intrebari, in conformitate cu legea antiterorista. ""Ei au fost eliberati in mai putin de o ora"", a precizat femeia.
""URSUL DE AUR"". Totul s-a intamplat la 16 februarie. Cand patru dintre protagonistii filmului ""Drumul spre Guantanamo"" se intorceau, cu avionul de la Berlin, unde participasera la arhicunoscutul festival de film din Capitala Germaniei. Cu o seara inainte fusese premiera documentarului care a primit chiar Premiul Ursul de Aur. Rizwan, Farhad, Shafiq si Rhuhel erau fericiti pentru reusita lor. Odata sositi pe Aeroportul international din Luton, ei s-au trezit interpelati de politie si luati la intrebari pe nepusa masa. Mai tarziu, dupa eliberare, Ahmed a povestit unui corespondent al cotidianului britanic The Guardian ca i s-a refuzat accesul la un avocat si ca a fost intrebat insistent despre parerile sale legate de razboiul din Irak. ""Femeia politist m-a intrebat daca intentionez sa turnez mai multe filme documentare, dar mai ales politice, asemenea «Drumului spre Guantanamo»"", marturiseste Ahmed.
INTREBARI FARA RASPUNS. Nimeni nu a reusit sa afle de ce actorii au fost opriti de politie, de ce li s-au pus atatea intrebari, de ce acela care poarta nume arabesc este privit cu scepticism si descusut ca si cand ar fi un criminal... Sa fi fost ""de vina"" simpla aparitie intr-un film despre Guantanamo, inchisoarea devenita de notorietate dupa razboiul din Afganistan - caci acolo, la baza americana din Cuba, transformata intr-un centru de detentie de inalta securitate, sunt adunati cei mai periculosi presupusi teroristi al-qaedani? ""Drumul spre Guantanamo"", regizat de Michael Winterbottom si Mat Whitecross, este pana la urma un film ecranizat dupa o poveste adevarata. Ororile si groaza traita de acei detinuti, oricare ar fi vina lor, sunt greu de imaginat.
POVESTE DE VIATA. Filmul este o poveste despre viata unor pakistanezi care traiesc in orasul britanic Tripton si care, in septembrie 2001, pleaca in Afganistan. Trecusera cateva zile de la atacurile teroriste din ""martea neagra"" din Statele Unite. Lumea fusese aruncata in anarhie. Ceva se schimbase. Definitiv si irevocabil. Panica pusese stapanire pe oameni, serviciile secrete erau trase la raspundere, iar guvernele tarilor occidentale, in frunte cu cel al SUA, incepeau sa-si revizuiasca politicile de stat.
Un moment cat se poate de inoportun pentru cei patru tineri sa se alature inamicilor Statelor Unite din Afganistan. Au ajuns la Kandahar intr-o noapte. In noaptea in care americanii au lansat ofensiva impotriva talibanilor din Afganistan. Primul oras bombardat a fost Kandaharul, situat in sudul Afganistanului, nu departe de granita cu Pakistanul. Barbatii - Ruhel, Asif, Shafiq si Monir - au reusit, pana la urma, sa fuga la Kabul, capitala afgana situata inspre nordul tarii. Drumul
i-a istovit si cei patru s-au imbolnavit. Cand s-au decis sa se intoarca in Pakistan, tinerii au nimerit exact in toiul actiunii. Pana la urma au fost arestati.
IN RAZBOI. Se trezesc in mainile americanilor si trei dintre ei sunt trimisi la Guantanamo. Serviciile secrete ii suspectau de legaturi cu Mohammed Atta, unul dintre teroristii de la 11 septembrie 2001, si cu Ossama ben Laden, liderul retelei Al-Qaeda. Soarta nu a fost insa de partea lor, desi adevarul a iesit la suprafata. Cei trei pakistanezi au petrecut, fara voia lor si fara vreo vina, doi ani in cea mai ingrozitoare inchisoare.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.