Totul a pornit de la o discutie despre timp si absenta lui.
Se vorbea despre faptul ca iesirile din oras au devenit o raritate.
Ca probabil la vara ne vom bronza la neon. Ca parintii, desi stau la o aruncatura de bat, nu ne-au vazut de luni intregi si ne cersesc vocea la telefon. Ca nu mai stim ce e fanul. Nu mai avem timp pentru noi, totul se deruleaza foarte repede: acum este 1 martie, acum e 31 decembrie, acum este luni, acum e duminica. Suntem actorii unui film interminabil, rolurile nu sunt proaste, doar solicita prea mult. Spuneti-mi, cateodata, nu va e dor de o vaca? Mie da. Desfiintati-ma, daca asta va face placere. Trimiteti-mi mesaje semnate ""mulgatorul"". Intrebati-ma: ""De ce nu ti-ai gasit draga sa-ti fie dor de-un porumbel, o codobatura, o bibilica?"". Ziceti-mi ca sunt credula si ciudata (asa mi-a scris un cititor zilele trecute). O vaca baltata sau maronie, care sa rumege lent iarba pe care noi n-am mai observat-o demult cum creste, prea prinsi de grijile cotidiene. Poate calmul unei vaci priponite in fata blocului ar mai salva ceva din infrigurarea cu care ne agatam, creduli si ciudati - caci asa suntem cu totii uneori, de niste chestii numite serviciu, obligatii si altele. ""Mu-ul"" ei clocotitor a lapte ne-ar aduce aminte cum e sa razi, cum e sa plangi. Ne-ar avertiza ca bunicii de la tara se duc si ar fi cazul sa le facem o vizita situata undeva intre tastaturile calculatorului de luni si durerile spatelui de duminica.
""Esti o vaca, draga"". Nu ma supar.