Dosarul ‘’Cocaina pentru VIP-uri’’, rejudecat
Curtea de Apel Bucuresti a decis, ieri, trimiterea dosarului "Cocaina pentru VIP" la Tribunalul Bucuresti, spre rejudecare. In acest dosar, Ion Alexandru Tiriac, fiul omului de afaceri Ion Tiriac, a fost achitat, pe 20 septembrie 2005, de Tribunalul Bucuresti. El a fost acuzat de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de consum de droguri si tolerarea consumului de stupefiante intr-un spatiu accesibil publicului. Procurorii nu au fost de acord cu decizia Tribunalului, facand recurs la Curtea de Apel Bucuresti.
In 2005 s-au consumat mai multe medicamente decat in 2004
17.575 miliarde lei a cheltuit Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) pe medicamente in ambulatoriu, in anul 2005, in timp ce in 2004 suma utilizata a fost de 15.500 miliarde lei, a declarat, pentru Rompres, dr. Vasile Cepoi directorul CNAS.Acesta a precizat ca a crescut consumul la cele patru boli din program, respectiv hepatita cronica stari post-transplant, psihiatrie si poliartrita reumatoida. A crescut si numarul bolnavilor, dar si costul mediu pe bolnav. Dr. Vasile Cepoi a explicat aceasta crestere prin aparitia unor produse noi ce au fost utilizate in terapiile pentru cele patru boli mai scumpe, cum ar fi seringile pre-umplute, sau medicamente care au fost comprimate si apoi capsulate, ceea ce a facut sa creasca pretul. El a adus in discutie si un exemplu frecvent utilizat in economia sanitara, si anume computerul tomograf cu pozitroni care are un grad mai mare de specificitate decat rezonanta magnetica, dar si costurile sunt foarte mari fata de eficacitate.Directorul general executiv al CNAS a amintit ca in Germania s-a refuzat plata unei astfel de investigatii avand in vedere costurile mari. Acest tip de analiza este recomandata in general in oncologie, avand un grad mare se sensibilitate si specificitate. Consumul cel mai mare de medicamente s-a inregistrat la in cazul bolilor cardiovasculare, in tratamentul adjuvant in oncologie, precum si o crestere periodica a consumului la antibiotice.
Septuagenara talharita, batuta si incendiata
Taharita, batuta cu cruzime si incendiata. Asa a sfarsit o batrana de 77 de ani din localitatea buzoiana Gheraseni. Femeia care locuia singura intr-o casa neiluminata a fost gasita moarta in locuinta de propriul frate. Corpul batranei era incendiat pe jumatate. Ingrozit, fratele victimei a mers la Politie unde a reclamat cele vazute. La doar cateva ore, la postul de politie din Gheraseni s-a prezentat si agresorul. Este vorba despre un tanar de 23 de ani care si-a recunoscut fapta. El a declarat politistilor ca a intrat in casa batranei cu gandul de a fura unele bunuri pe care ulterior sa le valorifice. In timp ce scotocea prin casa, a fost surprins de proprietara. Batrana a fost batuta cu pumnii si cu picioarele apoi incendiata. Criminalul a fost retinut si va fi raspunde in fata legii pentru cruzimea de care a dat dovada.
Mihai Tanasescu, audiat, din nou, in dosarul Rompetrol
Fostul ministru al Finantelor Mihai Tanasescu a fost audiat ieri, pentru a doua oara, la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in calitate de martor, in dosarul Rompetrol. El a discutat cu procurorii despre modul in care a fost adoptata de catre Guvernul Nastase Ordonanta 118/2003 prin care datoriile istorice ale Rompetrol Rafinare Constanta in valoare de 600 de milioane de dolari au fost transformate in obligatiuni subscrise de catre stat. Ordonanta a fost adoptata in luna octombrie 2003 si aprobata de actualul Parlament in aprilie 2005 sub forma de lege.Tanasescu a precizat ca aceasta ordonanta a fost o decizie politica si economica corecta, prin care s-a permis companiei Rompetrol, de altfel cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, sa-si continue activitatea si astfel sa plateasca taxe si impozite catre stat. Fostul ministru a adaugat ca, in 2004 si 2005, Rompetrol a platit taxe si impozite de peste un miliard de euro."Aceasta ordonanta nu a sters datoriile sau penalitatile, ci a conservat intreaga suma. Modalitatea care a fost aprobata de Guvern, la momentul respectiv, a fost de a se transforma aceste datorii, inclusiv penalitatile, in obligatiuni care sa fie rascumparate dupa un anumit termen", a declarat Mihai Tanasescu.Fostul ministru de Finante a spus ca aceste obligatiuni pot fi rascumparate, validate pe bursa sau transformate in lichiditati, astfel incat statul roman nu a iesit in pierdere. Pe de alta parte, el a aratat ca din 1990 si pana in prezent au fost multe societati care au beneficiat de asemenea inlesniri, precizand ca unele si-au respectat angajamentele, altele nu, fara sa dea insa si exemple.Tot in acest dosar, urmeaza sa fie audiati, saptamana viitoare, fostul premier Adrian Nastase si fostul ministru al Economiei Dan Ioan Popescu.
Tribunalul va solutiona problemele legate de compensatiile banesti pentru refugiati
Tribunalul va fi prima instanta la care se vor putea adresa persoanele care au nemultumiri legate de aplicarea Legii 189/2000 referitoare la acordarea de compensatiilor banesti refugiatilor din perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.Senatul a adoptat, ieri, amendamentul la articolul 7 al Legii 189/2000 privind OG 105/1999, care a fost formulat de deputatul PSD Vasile Soporan.Potrivit presedintelui Comisiei juridice din Senat, Peter Eckstein-Kovacs, prin acest amendament se aplica principiul subsidiaritatii, adica petentii se adreseaza instantei celei mai apropiate, dupa care se ajunge la Curtea de Apel.Pana acum, petentii au avea posibilitatea sa se adreseze Curtii de Apel, dupa care recursul se judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie, fapt ce ii determina pe multi dintre ei sa renunte la proces din cauza costurilor prea mari legate de deplasarea la Bucuresti
Microemitator in biroul unei tipografii
Directoarea Tipografiei "Helicon Banat" din Timisoara a sesizat organele de politie, afirmand ca a descoperit in biroul sau de la serviciu un microemitator lipit cu banda adeziva de un raft. In momentul in care banda a cedat, aparatul a cazut si astfel a fost remarcat de reclamanta. Directoarea Monica Rosca este convinsa ca cei care l-au montat puteau sa-i intercepteze toate convorbirile din birou, de la o distanta de pana la 250 de metri. Serban Pittner, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Timis, a declarat, joi, pentru Rompres, ca nu este vorba decat despre un aparat de radio care functioneaza cu 4 baterii de cate 1,5 V, ce nu putea intercepta convorbirile. Cercetarile continua pentru a descoperi autorul montarii aparatului in biroul directoarei, mai ales ca Monica Rosca are suspiciuni in aceasta privinta. Ea considera ca nu este doar o gluma deoarece, in ultima perioada, unele persoane interesate de valoarea imobiliara a terenului si a cladirii au incercat sa faca presiuni asupra sa. Tipografia este amplasata in Piata Consiliului Europei, unde s-a ridicat cel mai puternic centru bancar si reteaua de supermarket-uri din oras. Prevederile Codului de procedura penala mentioneaza ca interceptarile si inregistrarile se pot efectua cu autorizarea judecatorului.
Stiri
Dosarul ‘’Cocaina pentru VIP-uri’’, rejudecat
Curtea de Apel Bucuresti a decis, ieri, trimiterea dosarului "Cocaina pentru VIP" la Tribunalul Bucuresti, spre rejudecare. In acest dosar, Ion Alexandru Tiriac, fiul omului de afaceri Ion Tiriac,
Curtea de Apel Bucuresti a decis, ieri, trimiterea dosarului "Cocaina pentru VIP" la Tribunalul Bucuresti, spre rejudecare. In acest dosar, Ion Alexandru Tiriac, fiul omului de afaceri Ion Tiriac,
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Stiri":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
