MS a precizat ca, in ultimele doua saptamani, institutia a primit mai multe sesizari potrivit carora in unele farmacii s-a luat decizia de a nu se mai elibera nici macar dozele de urgenta. "De la nerespectarea totala a legii s-a ajuns chiar la nerespectarea Codului deontologic al farmacistilor", apreciaza reprezentantii MS, considerand ca aceste situatii sunt create de vanzatori care nu au suficienta pregatire farmaceutica. In plus, MS adauga faptul ca nu a fost declansata nici o campanie de controale in acest sens. Mai mult, in urma unei actiuni de informare a Directiei Farmaceutice, potrivit declaratiilor reprezentantilor farmacistilor, s-a constatat ca la mai multe farmacii au facut controale persoane care se legitimeaza cu documente ale Oficiului pentru Protectia Consumatorilor (OPC), desi acest organism nu are atributii in acest sens. De altfel, directorul OPC a confirmat ca institutia sa nu a delegat echipe de control in farmacii.
MS considera ca aceasta actiune este o campanie de compromitere a actiunilor sale privind reforma in sistemul sanitar. "Cei care se afla in spatelele acestei situatii incearca sa organizeze crize artificiale, crize care ar justifica incompetenta celor care au condus sistemul inainte. Regretam ca astfel de manevre sunt folosite fara a se tine seama de faptul ca ele afecteaza cetateanul si starea sa de sanatate", a declarat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. Acesta sustine ca va sesiza organele abilitate sa ancheteze cine sta in spatele acestei campanii - Politia si SRI.
Si vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, farmacist Clara Popescu, declara in urma cu doua zile ca, farmaciile nu mai elibereaza medicamente fara reteta pentru ca acum respecta o lege care exista dintotdeauna. Clara Popescu sublinia ca acest lucru nu s-a respectat pana acum pentru ca nu au fost controale, insa in ultima vreme farmacistii sunt speriati sa nu fie sanctionati si sa li se suspende autorizatia de functionare. Pentru cei care nu elibereaza nici un medicament fara reteta, inclusiv cele care au acest regim, vicepresedintele Colegiului Farmacistilor din Romania considera ca s-a trecut in extrema cealalta. In mod normal, fiecare farmacie trebuie sa aiba un astfel de Nomenclator.
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Horoscop bani săptămâna 8-14 iunie: Venus în Rac îți deschide portofelul!...
Sursa: garbo.ro
-
Anamaria Prodan, o nouă bătălie câștigată în instanță. Reacție după verdictul...
Sursa: kudika.ro