Politicienii "infideli" (1)

Senatul a votat pentru interzicerea migratiei politice atat in Parlament, cat si in consiliile orasenesti si judetene. Unii ar putea crede ca aceasta atitudine seamana cu un ordin dat miscarii flux-reflux pentru a reglementa retragerea valurilor. Se pare ca infidelitatea este continuta in codul genetic al politicii din Romania moderna. Probabil ca nici o alta tara europeana in care comunismul a fost atat de prevalent nu s-a angajat atat de activ in retragerea din acest sistem.
Poate ca e nevoie sa ne amintim ca in anii '80 Romania era o tara cu putini comunisti autentici. Oameni se implicau in partid pentru a supravietui si a prospera, nu pentru a urmari un scop ideologic. Chiar daca cei doi dictatori nu ar fi fost executati in 1989, iar in deceniul urmator ar fi iesit de la inchisoare cu ratiunea neafectata si cu acelasi apetit pentru politica, e improbabil ca o miscare care sa priveasca spre inceputuri le-ar fi adus mai mult de cateva procente.
Odata ramase fara putere, Gorgona si Meduza Romaniei de dinainte de 1989 erau niste specimene demne de mila chiar si in ochii propriilor lor servitori. Ceea ce este intr-un fel valabil si pentru Ion Iliescu in 2005. Poate ca a fost un simbol paternalist al justitiei sociale pentru taranii in varsta si pentru muncitori, dar a fost cu siguranta un anacronism fara speranta pentru cele mai multe pase din PSD, care parvenisera sub patronajul sau, dar care l-au abandonat neceremonios.
Este o ironie ca Iliescu e cel mai vinovat pentru a-i fi dat lipsei de loialitate un loc central in politica. El a creat un partid care a ajuns sub dominatia camatarilor oportunisti, deloc straini de duplicitate si tradare. Inaintea fiecarui tur al alegerilor, Iliescu insista pentru alegerea candidatilor in functie de meritele fiecaruia, dar se stia ca se jucau din ce in ce mai multi bani pentru ca acestia sa obtina locul pe care il doreau pe listele electorale ale partidului. Pana acum PSD-ul nu a suferit o grava hemoragie de oficiali alesi, pentru ca aceasta formatiune a fost la putere si a avut la dispozitie mai multe fonduri care sa asigure obedienta. Dar indivizii extrem de ambitiosi si competitivi atrasi in partid au intrat frecvent in dispute legate de impartirea recompenselor. Iliescu nu a impus niciodata un control managerial sever. El chiar a permis factiuni de joasa speta, probabil considerand ca astfel putea fi evitat pumnalul asasinului.
Dar au fost vreodata sanse pentru a evita existenta unui Parlament dominat de carieristi care sa doreasca doar indeplinirea propriilor agende si pentru care carnetul de partid abia daca insemna mai mult decat un card de credit? Daca in anii '90 din CDR ar fi rezultat partide disciplinate, probabil ca viitorul ar fi putut fi mai luminos. PNTCD-ul era cea mai buna sansa de innoire. Corneliu Coposu a fost un lider care le inspira respect tuturor generatiilor. Chiar si Iliescu se inclina in fata autoritatii lui morale. Ar fi nerealist sa credem ca unui septuagenar care isi foloseste intrega energie pentru a promova o alianta electorala viabila sa-i mai ramana timp si pentru altceva. Dar este semnificativ ca el nu a reusit sa stranga locotenenti capabili, care ar fi putut pune bazele unui autentic partid crestin-democrat. Un astfel de partid s-ar fi concentrat pe construirea unei puternice miscari a aripii tinere si ar fi urmarit sa aiba reprezentare reala la sate, fara a neglija legaturile cu lumea religioasa. Usor de spus, greu de facut, vor spune unii. Este insa surprinzator ca PNTCD-ul n-a reusit o astfel de miscare nici dupa 1996, cand conducerea a fost in mainile lui. Emil Constantinescu, mentorul partidului (desi nu trebuia sa joace nici-un rol in partid), a desemnat ca prim-ministru un necunoscut in 1996 si apoi a parasit scena politica in 2000. A numit succesor un bancher care a fost la fel de suprins ca toti ceilalti de oferta de a conduce CDR-ul in lupta.
Pana acum toti rivalii importanti au trecut prin separari. Grupul de la Brasov a fost o factiune in interiorul PNTCD-ului in 1998, dar doi ani mai tarziu a renuntat odata cu Radu Vasile. Asemenea dezertari in grup nu sunt deloc neobisnuite. Desprinderea de PDSR a liderilor care pretindeau ca sunt gata sa modernizeze stanga a fost singura ruptura notabila inainte de 2005, cand Corneliu Ciontu a luat multi deputati din PRM pentru a crea un partid mai conventional.
Votul Senatului in favoarea interzicerii migratiei poate aduce obstacole in calea acelor liberali care doresc sa intre intr-un nou partid de centru-dreapta, animat de Stolojan si Basescu. Dar poate ca aceasta este o adevarata subestimare a inventivitatii celor care fac politica in Romania.

---

Despre autor: