Timp: O zi friguroasa de februarie. Loc: Undeva in sectorul 5 al Bucurestiului. Protagonistii: 4 voluntari de la Asociatia Romana Anti SIDA (ARAS) pe de o parte, si de cealalta parte, oameni curiosi, oameni care traiesc intr-un anturaj periculos, oameni simpli, care au recurs la metoda "cea mai la-ndemana" de a uita de greutatile vietii pe care o au: consumatorii de droguri. Actiunea: Distribuirea de catre ARAS de pachete ce contin seringi, apa distilata si prezer-
vative consumatorilor de droguri.
Este marti. Tinerii de la ARAS au o noua zi "de teren". Scopul muncii de teren este acela de a intra in contact cu consumatorii de droguri chiar in comunitatile in care acestia locuiesc, folosesc droguri si se intalnesc, si de a oferi acestor grupuri informatii si modalitati de reducere a riscurilor de transmitere a HIV, riscuri asociate folosirii in comun a echipamentelor de injectare si a contactelor sexuale. Folosirea in comun a acelor si seringilor este recunoscuta drept unul din factorii de transmitere HIV/SIDA in randul consumatorilor de droguri injectabile inca de la inceputurile pandemiei.

Au venit seringile!
Primul punct de lucru a fost o zona de nerecunoscut din Capitala. O atmosfera si o mizerie desprinse parca dintr-o margine de Bronx. Parcam masina "mai la vedere". E ora la care "baietii" stiu ca au venit "seringile"! Ele sunt cele mai importante. Incet, incet, cativa tineri se apropie. Sunt chiar mult prea tineri... Fara nici un fel de retinere, semn ca sunt invatati cu "procedura", vin la masina, isi spun codul de identificare si primesc pachetul. Unii, cu glasul stins, spun un "multumesc" si mai stau la discutii; altii, insa, intorc spatele si nu spun nimic, de parca acel pachet li se cuvine si... atat. Incercam sa intram in vorba cu un pusti, "incepator", din cate spune el. Are numai 14 ani... Aflat intre naivitatea copilareasca si inconstienta consumatorului de droguri, pustiul este incontinuu cu zambetul pe buze. N-are motive sa fie fericit, se citeste pe chipul lui. Recunoaste, fara drept la replica, ca anturajul l-a adus in situatia asta, in timp ce ne arata urmele acelor de seringa de pe maini. Nu se considera prea mic pentru un "pas asa mare" si ne spune senin ca "sunt altii si mai mici care se drogheaza". Incercam sa mai abordam inca un baiat, care, prin dezinvoltura, pare a fi un vechi amic al celor de la ARAS. Aceeasi inconstienta il tradeaza. Zambind, recunoaste ca nu s-a mai drogat foarte des in ultima vreme, ca "ai lui" l-au internat in spital si ca apoi l-au tinut cu forta in casa. E mandru ca a reusit sa ajunga la un consum mai mic. Ne spune apoi ca, fizic, s-ar lasa oricand, dar cu dependenta psihica e mai greu...

O alta lume...
Inainte de a ajunge in urmatorul punct de lucru, cei de la ARAS ma avertizeaza sa fiu atenta la buzunare. Aici, masina a fost asaltata. Incerc sa vorbesc cu un "tip" de prin preajma. Inainte sa-i pun vreo intrebare, imi spune raspicat: "Eu nu ma droghez". Este constient ca simplul fapt ca traieste in acea zona il si eticheteaza. Il felicit ca a reusit sa se abtina si trec mai departe. Incep o discutie cu un "consumator". Pare putin speriat cand aude de presa. Se mai linisteste cand ii spun ca nu vreau sa-i stiu numele. Tine pachetul primit strans la piept. Nu e nevoie sa-i pun prea multe intrebari. Incepe singur sa-si spuna oful. Am in fata exact tipul de om care a pierdut totul din cauza drogurilor. Ii pare rau ca a ajuns aici, la mana "prietenilor", care ii dau zilnic doza de droguri. La 32 de ani arata ca la 45, a ajuns sa-si planga de mila in fata unor necunoscuti. "Imi pare rau, pentru ca sunt umblat prin lume, am cunoscut oameni, si acum, sunt... nimic." Nu mai are nici o speranta. Se drogheaza de 7 ani si mai mult de doua zile nu a putut sa stea, niciodata, fara droguri. Apoi pleaca.Frigul de afara se inteteste, insa nimic nu-i impiedica pe consumatori sa vina sa-si ia "pachetul". Unii sunt nemultumiti de numarul seringilor (50 pentru o saptamana!), altii intreaba de ce au nevoie de prezervative (?!), altii vor pachete si pentru ceilalti membri ai familiei, lucru care nu este posibil. Toti gasesc ceva de comentat...

Parca Si soarele se sfieSte sa apara pe aici...
Urmeaza un al treilea loc in care ne oprim. Aici, simt deja ca particip la o scena dintr-un film. Oprim masina in fata unui bloc. Pare destul de intuneric, desi este doar ora 15.30. Parca si soarele se sfieste sa apara pe aici. Cobor din masina si... o imagine infioratoare. In Bucurestiul anului 2006, cu mai putin de un an pana la "marea aderare", pe aleea insalubra dintre doua blocuri jalnice, zac zeci de seringi folosite. Capacele acestora de culoare portocalie atrag atentia si sunt singura "pata de culoare" din peisaj. Mi-am propus sa vorbesc si cu fata. Ma adresez uneia, dar nu se arata prea incantata sa vorbeasca. Imi spune printre dinti ca "ala micu’ e sus, si e singur". Ea pleaca, iar eu raman cu intrebarea: oare ce face cel mic, atunci cand mama lui se drogheaza?! In cele din urma, scot cateva cuvinte de la o fata. Imi spune ca se drogheaza de putin timp si ca abia a implinit 18 ani. E convinsa ca parintii nu vor afla niciodata. Apoi rade! Nimic nu parea fortat, se pare ca exact asta simtea sa faca. O intreb de unde face rost de bani pentru droguri. Fara nici un fel de resentiment imi spune ca munceste pentru a avea bani de droguri. Apoi, dispare de langa mine. Probabil banuia care este urmatoarea intrebare si nu era dispusa sa vorbeasca mai mult. Si aici, cei de la ARAS impart foarte multe pachete. Cel putin, programul are efectul scontat. O parte dintre consumatorii de droguri constientizeaza riscurile la care sunt supusi daca folosesc aceeasi seringa "la comun".

Din nou, la lumea... ireala
Ultima oprire. Aici nu sunt foarte multi consumatori. Apar cativa baieti, isi iau pachetele si pleaca linistiti. Se iveste si o "prospatura", nu se drogheaza de mult timp, asa ca nu prea indrazneste "din prima" sa vina la masina. Isi primeste, in cele din urma, si el pachetul. Din nou la masina. Plecam. Chiar daca n-au existat incidente, de nici un fel, desi persoanele consumatoare de droguri sunt percepute ca agresive, simt ca mi se ia o piatra de pe inima. Am vazut o "lume" pe care nici macar nu incercam sa mi-o imaginez si pe care multi nu si-o imagineaza. Dar... ea exista. Lumea drogurilor. Ar trebui sa existe mult mai multe "persoane avizate" care sa aiba imaginatia bogata...