Consiliul de Onoare al Sportului Romanesc, care s-a reunit in premiera ieri, la Palatul Cotroceni, a decis infiintarea unui muzeu al sportului, dupa modelul "Hall of Fame", a anuntat consilierul prezidential pe probleme de sport Octavian Belu, initiatorul acestui proiect. "Ca o prima actiune, cu sprijinul presedintelui Romaniei, vom organiza o casa a campionilor, dar inca nu i-am gasit un nume. Se poate organiza un muzeu al sportului care sa aduca aminte tuturor de aceste performante", a declarat Belu, care a reusit sa adune in cadrul consiliului 19 fosti si actuali sportivi de performanta: Laura Badea, Ilie Nastase, Gabriela Szabo, Elena Francu, Dan Grecu, Iolanda Balas-Sötter, Camelia Potec, Marius Urzica, Nicolae Marasescu, Cornel Otelea, Cristian Gatu, Elisabeta Lipa, Nicu Vlad, Leonard Doroftei, Andreea Raducan, Nadia Comaneci, Gheorghe Hagi, Ivan Patzaichin, Ghita Muresan. Prezent la intrunire, presedintele Traian Basescu a declarat cu umor: "Am aici mai mult aur decat Isarescu la BNR!". Pe de alta parte, fostul mare tenisman Ilie Nastase a spus ca, pe viitor, noul consiliu vizeaza si cresterea numarului de ore de sport in cadrul invatamantului primar, gimnazial si liceal, precum si propunerea de proiecte si programe in vederea promovarii si dezvoltarii sportului romanesc, monitorizarea implementarii proiectelor promovate de catre diverse institutii cu rol in promovarea sportului si optimizarea identificarii problematicii in sport. (MCZ)